Gheorghe Stănică (1922-2012)

Ne-a părăsit şi Gheorghe Stănică

Gheorghe Stanică la arestare

Cu multă durere vă aducem o veste tristă primită de noi chiar astăzi, de praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos: Dumnezeu l-a chemat la El în Vinerea Mare pe fostul deţinut politic Gheorghe Stănică (1922-2012), un om de mare credinţă, profunzime şi sensibilitate.

 

Născut la Giurgiu pe 23 aprilie 1922, a urmat Liceul „Ion Maiorescu”, în cadrul căruia s-a apropiat de Frăţiile de Cruce începând cu toamna lui 1940. A fost condamnat la 1 an de închisoare după rebeliunea din ianuarie 1941. În 1943 s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti şi a fost nevoit să se întreţină singur, ceea ce i-a îngreunat activitatea de student. A păstrat legătura cu mai mulţi tineri legionari, astfel că a aflat de arestările din mai 1948 şi a hotărât să se ascundă vreme de peste un an de zile. 

A fost arestat pe 17 august 1949 şi considerat şef al unui lot de cunoscuţi din judeţul său de origine, deşi singura activitate pe care au întreţinut-o era aceea de a se întâlni între ei. În plus, Stănică l-a găzduit timp de o săptămână pe Ion „Nonu” Sasu, fugar la acea vreme. A fost anchetat de Direcţia Securităţii Capitalei la Ministerul de Interne şi trimis în judecată, unde a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecţională.

Imediat după pronunţarea sentinţei a fost trimis la Piteşti, unde a fost torturat chiar în camera 4-spital la începutul lui 1950, inclusiv de către Eugen Ţurcanu. Cu unul dintre cei chinuiţi în aceeaşi serie cu el, Adrian Băcilă, avea să rămână prieten multă vreme după eliberarea din închisoare. Despre experienţa sa în Piteşti spunea că „Nu ştiai ce să mai crezi. Totul se prăbuşea, ca un joc din ăla de cărţi. Nu ştiai ce să mai crezi, în cine să mai crezi. Eu am avut un noroc mare de tot: am crezut neţărmurit în Dumnezeu. Neţărmurit.”

În toamnă a fost transferat la Canal şi a fost repartizat într-o brigadă în care a avut din nou de-a face cu agresori trimişi din Piteşti. Cu toate acestea, comportamentul său pe perioada detenţiei i-a atras o prelungire a pedepsei sale iniţiale cu alte 12 luni de internare administrativă. A fost eliberat la 27 mai 1954 şi a lucrat ca inginer până la ieşirea la pensie. 

Gheorghe Stănică a fost unul dintre deţinuţii de mare profunzime morală, în contrast evident cu discreţia totală în care a trăit. Vorbea puţin, dar întotdeauna limpede şi cu folos. Structura sa sufletească, suferinţa şi experienţa de viaţă l-au determinat să considere că cea mai înaltă concepţie despre viaţă este iubirea aproapelui: „Un singur lucru regret: că am fumat. Restul, nu regret nimic! Nici chiar 4-spital nu-l regret. Cel mai mare lucru, după mine, în viaţă e să ştii să ierţi… Şi-al doilea e să te încrezi în aproapele tău. Fără astea două lucruri nu va ieşi nimic.”

Un interviu cu Gheorghe Stănică, unul dintre personajele filmului „Demascarea”, va apărea anul acesta în volumul VI al seriei „Experienţe carcerale în România comunistă”. Fragmente din interviul luat pentru filmul „Demascarea” găsiţi aici.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Gheorghe Stanică la arestare

The following two tabs change content below.
Alin Mureșan

Alin Mureșan

Istoric, director al Centrului de Studii în Istorie Contemporană, iniţiator şi organizator al site-ului www.fenomenulpiteşti.ro, a publicat volumul Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate (ed. II, 2011) şi a realizat filmul documentar “Demascarea” (2011).

0 thoughts on “Gheorghe Stănică (1922-2012)

  1. [b]Gheorghe Stănică [/b]a trăit neștiut de nimeni, discret, într-un București indiferent. Un mare reper pentru o societate desacralizată și nefocalizată pe adevăratele repere.

Spune-ți părerea