Cinci ani în UE – între pragmatism şi dezamăgire

Au trecut cinci ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Aniversare sau… comemorare?

Este mai bine acum pentru cetăţenii noştri? Le-a crescut nivelul de trai? Au avut ei posibilitatea să se bucure de generozitatea acestui club select?

 

A răspuns şi răspunde Uniunea Europeană aşteptărilor pe care le-au avut cei mai mulţi români? Pe de altă parte, românii au ajuns la un nivel de productivitate a muncii, comparabil cu cel comunitar? Beneficiază ei de dreptul la o dezvoltare economică egală cu partanerii din Vest sau au devenit victimele unei acerbe concurenţe economice neloiale, tocmai datorită startului extrem de diferit? Corectează cineva aceste incongruenţe? Respectă românii legislaţia europeană, la care „au achiesat” de bună voie şi nesiliţi de nimeni? Sau abia acum încep să afle ce-i aşteaptă şi dau în teoria conspiraţiilor?
Iată întrebări la care doream să aflu răspunsuri de la nişte bărbaţi politici, întruniţi pe 2 februarie la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti: Cristian Diaconescu, Leonard Orban, Dacian Cioloş, Emil Boc şi Traian Băsescu. Cinci politicieni de anvergură au dat răspunsuri aproximative unor aşteptări fireşti pentru clarificarea unor chestiuni devenite insurmontabile.
Sigur, românii cu studii superioare pot culege liber căpşuni şi dovleci prin Italia sau Spania, fiicele lor pot freca moşnegi prin Germania. Să fie suficient?

Dar dacă nu ar fi avut acces nici la aceste ocupaţii penibile, ce făcea astăzi Emil Boc? Dar Traian Băsescu? După cinci ani de la aderare, zece state încă pun stavilă pentru forţa de muncă din România.

În schimb, filialele băncilor occidentale practică nişte dobânzi barbare pentru oamenii de afaceri din România. Riscul de ţară! Riscul de ţară le permite să ne spolieze după ce alde Năstase au distrus sistemul bancar naţional. Doar Ungaria ne mai depăşeşte la taxa pe valoare adăugată, ceea ce îi pune într-o situaţie de inferioritate pe oamenii de afaceri din România şi stimulează interesul şi riscul pentru evaziunea fiscală. Am „reuşit” să egalizăm preţurile la produsele alimentare vitale cu cele de pe pieţele Germaniei sau Olandei, dar românii au venituri de nivelul Asiei Centrale.
Iată de ce trebuie făcut tot posibilul pentru a găsi bani de co-finanţare ca să atragem cât mai multe fonduri europene. Indiferent de domeniu. Atât ne-a mai rămas fiindcă am înstrăinat aproape tot.


Leonard Orban – o poveste de succes

Am înfiinţat Ministerul Afacerilor Europene ca să atragem fondurile ce ni se cuvin. La fiecare judeţ, a apărut câte o agenţie pentru afaceri europene. Pe lângă APIA, APDRP, Direcţia Agricolă, Camera Agricolă, Inspectoratul pentru protecţia plantelor, Oficiul de Ameliorare a Raselor, oficii de consultanţă etc. Deci bani pentru lefuri. Iată de unde trebuia tăiat, domnule Emil Boc!

Să sperăm că vor aduce banii în ţară, aşa cum ne promite Leonard Orban. Printre poveştile de succes, el a enumerat respectarea legilor:
„Este vorba de modul în care România adoptă şi implementează legislaţia europeană. Ştiu cât de dificil a fost să preluăm o legislaţie care are în prezent 100.000 de pagini. Dacă ne uităm la numărul de proceduri de infringement pentru încălcarea tratatului, lansate împotriva României, vom constata că suntem pe penultimul loc. Am încălcat 47 de proceduri. Când eram comisar, ştiu foarte bine câte plângeri au fost primite de instituţia comunitară că nu se aplică legislaţia. Numărul de cazuri clasate este însă uriaş. Adică au venit reprezentanţii Comisiei Europene şi au constatat că lucrurile funcţionează bine”.

După cinci ani, asta ar fi concluzia.
Absorbţia fondurilor comunitare este o altă poveste de succes: „Contrar nenumăratelor declaraţii, care se mai fac şi acum, România nu este un contributor net la bugetul Uniunii Europene. Aşa arată cifrele de la sfârşitul anului 2011. De la 1 ianuarie 2007 şi până la 31 decembrie 2011, au intrat în ţară 11,91 miliarde de euro. Iar România a contribuit cu 6,24 miliarde de euro către bugetul Uniunii Europene. Constatăm că beneficiul net al României în aceşti 5 ani este de 5,67 miliarde de euro. Prin urmare, în condiţiile unei absorbţii reduse sau chiar foarte reduse pe anumite zone, totuşi România are un beneficiu de la UE. Uneori asociem absorbţia pentru fondurile structurale şi de coeziune, care acum este de 6,6%, cu întreaga rată de absorbţie a fondurilor comunitare. În ce priveşte agricultura, în plăţile directe, rata de absorbţie este de aproximativ 100%. La fondul de dezvoltare rurală, procentul de absorbţie este undeva la 30%. Dacă adunăm toate fondurile realmente absorbite, avem un procent de 18,5-19% din totalul de  35,4 miliarde de euro. La sfârşitul anului 2013, suma real absorbită din fondurile de coeziune trebuie să fie de 8 miliarde de euro”.
Nu se admite niciun hiatus politic în acest an, am dedus noi. Aşa că Victor Ponta şi Crin Antonescu pot să mai aştepte.
„Ceea ce se întâmplă în 2012 este fundamental pentru bilanţul final al perioadei 2007-2013. Dacă eforturile făcute în acest an vor fi întrerupte, dintr-un motiv sau altul, dacă nu va exista continuitate, dacă va apărea cel mai mic accident, efectele se vor resimţi extrem de puternic la sfârşitul anului 2013. Am putea pierde miliarde de euro. Multe din defectele pe care le are administraţia românească se simt în evoluţia procesului de absorbţie a banilor”, l-a avertizat voalat ministrul Afacerilor Europene pe Emil Boc.
Politicienii nu dezbat suficient afacerile europene în România, spune Leonard Orban. Nu-i interesează? Nu mai cred în afişata onestitate europeană din cauza mafiei interne? Sau pur şi simplu nu se pricep?

„Una din cele mai prospere zone din lume”

Comisarul Dacian Cioloş nu s-a referit la agricultură, aşa cum credeam. El ne informează că „de peste 60 de ani, Europa se bucură de pace”. Războaiele din Iugoslavia erau prin Liban. „UE este una din cele mai prospere zone din lume. Cu peste 500 de milioane de locuitori, este cea mai mare piaţă economică de pe planetă, cu peste o treime din producţia mondială. Are un PIB de 12000 de miliarde de euro, deci mai mare ca al Statelor Unite ale Americii. Însă acest gigant economic nu are încă toate pârghiile politice şi legislative pentru a răspunde cu supleţe noilor provocări”, crede comisarul nostru.

Mă aşteptam să ne spună de ce am înstrăinat aproape 10% din terenul agricol al României, de ce trebuie să transformăm satele noastre, şi aşa îmbătrânite, într-un fel de ţarcuri înconjurate de pământul altora, să ne spună cum să facem ferme mici şi suple pentru a oferi produse mai ieftine şi pentru a rezolva gravele probleme sociale din satele noastre. Ne aflăm în UE de cinci ani, dar avem cele mai primitive sate, unde predomină closetele de coceni din fundul grădinii.

A vorbit Emil Boc mai mult decât Cioloş despre agricultură. Poate pentru ultima dată.
În aceeaşi zi, Valeriu Tabără ceruse coborârea TVA la 10% pentru a reduce evaziunea fiscală şi pentru a stimula producţia agricolă a fermierilor noştri. Tot el şi prea uşor mazilitul Baconschi vorbeau altădată că trebuie făcut ceva pentru a stopa vânzarea pământului către societăţile fantomă ale străinilor. „Un TVA de 10% nu este acum o temă de discuţii”, l-a taxat Emil Boc pe Tabără. Vorbă de clacă! Premierul ne-a asigurat că stăm bine la creativitate şi că putem scoate bani din asta. Ar mai fi şi agricultura: „România poate hrăni 80 de milioane de locuitori, dar, din păcate, importăm 70% din produsele alimentare”.

Singura salvare: Statele Unite ale Europei

Preşedintele a vorbit liber, avântat şi inspirat despre UE, ca părinţii Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului. Nu am mai văzut atâta entuziasm, în timp ce feştila de la Bruxelles abia pâlpâie în toate părţile: „Singura soluţie pentru ca UE să fie un conducător al politicilor globale este o integrare profundă. Soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei. Va trebui, mai devreme sau mai târziu, să ne punem la un loc suveranitatea pentru a realiza o Uniune Europeană suverană, capabilă pe ansamblul ei să stea în competiţie cu marii actori globali”, a spus Traian Băsescu. (Ia uite Ungaria cum îşi pune suveranitatea prin Transilvania şi pe la ceangăii de pe Siret!). El a recunoscut că această viziune a lui „depăşeşte limitele actuale ale Uniunii”. A găsit şi vinovaţii: „Am plătit extrem de scump în UE inconsecvenţa politicienilor români. Dacă România nu ar fi avut ezitări în două rânduri, probabil că în această vară s-ar fi încheiat monitorizarea pe mecanismul de cooperare şi verificare”.
Aceeaşi preocupare pentru „temele nefăcute” faţă de UE, dar aş fi vrut să aud cui a folosit aderarea şi de ce nu foloseşte mai multor români, ce ar trebui făcut în acest sens, ce politici avem pentru a convinge Comisia Europeană că trebuie să ne construim locuri de muncă aici.
Până la urmă, preşedintele a spulberat orice speculaţie cu privire la mazilirea şefului de guvern: ”Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut”. Mai să-l cred…

După care, a vorbit iar despre modernizarea  instituţiilor statului şi a economiei pentru a continua procesul de integrare europeană şi pentru a atinge standardele UE de performanţă.
Aşa că, tot ascultându-i, i-am dat dreptate domnului Jose Manuel Barroso, care ne-a mângâiat tutelar pe orgolii:
„Sunt convins că putem conta pe România şi pe cetăţenii ei pentru renaşterea europeană. Sunt convins că, împreună, vom reuşi să ducem cu bine la capăt o nouă mare aventură europeană, cea a apariţiei, la finalul crizei actuale, a unei Uniuni Europene regenerate, perfect adaptate la provocările de astăzi şi de mâine, rămânând, în acelaşi timp, ancorată cu fermitate în valorile şi principiile sale fondatoare. Sunt convins că putem conta pe ţara lui Mircea Eliade şi a lui Constantin Brâncuşi, a lui Eugen Ionescu şi a lui Emil Cioran. Da, sunt convins că putem conta pe România şi pe cetăţenii ei pentru a reuşi împreună această renaştere europeană. Ţin să-i mulţumesc călduros preşedintelui Băsescu şi Guvernului român pentru rolul lor motrice şi soliditatea angajamentului lor în favoarea Uniunii Europene”.

Quod erat demonstrandum!

The following two tabs change content below.
Viorel Patrichi

Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Spune-ți părerea