„Basarabia. Așa cum a fost”. Ediție specială Omul și Timpul

Au trecut 200 de ani de când, prin semnarea Păcii de la Bucureşti, încălcând toate normele de drept ale vremii, Turcia ceda Rusiei o parte a Moldovei, situată între Prut si Nistru.

Numit de atunci „Basarabia”, acest teritoriu, locuit în majoritate de români, a fost supus unei politici intense de rusificare şi de colonizare, mai întâi prin politica expansionistă ţaristă, care a fost continuată mai târziu cu atrocităţile comise de puterea bolşevică. Împreună cu invitaţii acestei ediţii speciale „Omul şi timpul”, vor fi evaluate consecinţele acestor politici asupra populaţiei româneşti din acest spaţiu.

Invitaţi: Emil Constantinescu (preşedinte al României în perioada 1996 – 2000), Mircea Druc (prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 1990 -1991), prof. univ. dr. Ioan Scurtu (preşedintele secţiei de Ştiinte Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România), prof. univ. dr. Gheorghe Cojocaru (istoric, şeful Comisiei de Investigare a Crimelor Comunismului din Republica Moldova), prof. univ. dr. Dan Dungaciu (directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internationale al Academiei Române), Alexandru Leşco (fost deţinut politic al regimului transnistrean).

Moderatori: Nicoleta Epure, Rafael Udrişte şi Marian Voicu.
Producator tv. Elena Dinu.
Transmisiune directă.

Omul şi timpul. Ediţie specială: „Basarabia. Aşa cum a fost.”
TVR1 si TVRi, 26 martie 2012, ora 22.10

[youtube_video] dJ3RXYIt4ks [/youtube_video]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „„Basarabia. Așa cum a fost”. Ediție specială Omul și Timpul”

  1. Multumesc pentru aduaagrea mea in lista de bloguri! In reciprocitate a procedat la aduaagrea „perspectivelor” in lista mea.Astept totusi un comentariu cu un punctaj PNL asupra problemei invatamantului …. de la noi, nu din republica sora si vecina 🙂

Comentariile sunt închise.