Remember Marian Papahagi

În ianuarie 1999, în urma unui atac de cord, ne părăsea prematur, la doar 50 de ani (împliniţi pe 14 octombrie 1998), una dintre cele mai nobile şi mai complexe figuri culturale româneşti ale sfîrşitului de secol XX: profesorul Marian Papahagi, şeful Catedrei de Limbă şi Literatură Italiană, Spaniolă şi Portugheză de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj şi directorul Academiei Române de la Roma (căreia a reuşit să-i redea, în timpul destul de scurt al misiunii sale, ceva din prestigiul de odinioară).

 

Descendent dintr-o familie de aromâni cu aleasă tradiţie intelectuală, era nu doar un om de erudiţie şi concepţie, ci şi un excelent organizator practic al demersului cultural, cu o neprecupeţită putere de dăruire şi cu un neostentativ entuziasm misionar. Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o într-o permanentă deplasare între Cluj şi Roma, cheltuind o energie aproape supraomenească, voind să facă totul temeinic şi integral: conducerea şi restaurarea “din mers” a Academiei de la Roma, conferinţe de-a lungul şi de-a latul Italiei, cursuri universitare şi coordonări de doctorate în ţară, proiecte editoriale, noua versiune comentată a Divinei Comedii (ajunsese la cîntul 7 al Purgatoriului)… şi cîte altele! Dacă nevrednicia românească a fost ruşinată de cineva în primul deceniu postcomunist, acela a fost, mai mult decît oricare altul, romanistul şi dantologul Marian Papahagi.

Dincolo de pilda umană şi profesională pe care a dat-o zi de zi şi ceas de ceas, a rămas în urma sa o operă substanţială de critic şi istoric literar, de eseist şi de traducător: Exerciţii de lectură (1976 – debut editorial), Eros şi utopie (1980 – probabil cea mai cunoscută dintre cărţile sale), Critica de atelier (1983), Intelectualitate şi poezie (1986), Cumpănă şi semn (1991), Faţa şi reversul (1994), Fragmente despre critică (1994) şi grandioasa ediţie neterminată a capodoperei danteşti (pe care nimeni în România nu cred c-ar mai putea-o realiza astăzi la acelaşi nivel). Coordonase, alături de Mircea Zaciu şi de Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, lucrare monumentală (realizată, în linii mari, încă dinainte de 1989), al cărei prim volum a apărut în 1995, iar pe cel de-al doilea nu pot uita cu cîtă bucurie mi l-a arătat la Roma, spre sfîrşitul lui 1998 (cine-ar fi crezut sau s-ar fi putut gîndi atunci că era o bucurie rostită… “cu limbă de moarte”?).

În urma lui Marian Papahagi (astăzi indign contestat de cîţiva mărunţei) a rămas un gol greu de umplut, dar şi o mare pildă intelectuală, care poate că mai are sorţi (stimulată şi de această nouă apariţie îndelung aşteptată) să rodească printre noi, spre bucuria eternă a sufletului său dentro dal ciel della divina pace…

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea