Unde sunt elitele româneşti?

Românul este prin firea sa o fiinţă sociabilă. Nu împărtăşeşte principiul de viaţă care pune pe primul plan efortul solitar în împlinirea unei iniţiative individuale, menită să-i aducă prosperitate şi confort.

Instinctul său îi spune că nu suma unor asemenea iniţiative izolate, multiplicate la scara întregii societăţi, ar fi de natură să creeze o bunăstare generalizată. El înclină mai degrabă către încadrarea într-o comunitate de interese. În acest punct nodal stă atât forţa cât şi slăbiciunea noastră. Pentru că, din păcate, asocierile care s-au produs în Romania post-decembristă nu au avut menirea de a se constitui într-o veritabilă „elită” care să tragă înainte întreaga societate. Dimpotrivă. Ele au avut drept scop exclusiv satisfacerea intereselor personale, materiale şi de putere, ale celor care fac parte din „sistem”, în dispreţul interesului general. Orice iniţiativă individuală, fie ea cât de sinceră şi plină de elan, nu avea cum să nu se zdrobească de acest zid al cârdăşiilor, al „cumetriilor”, al relaţiilor şi al influenţei atotputernice a „partidului-stat”, o „pseudo-elită” care domină astăzi viaţa românească în totalitatea ei, fără teamă de concurenţă.

Ne întrebăm astăzi: „unde ne sunt adevăratele elite”? Iar când spunem „elita românească”, ne gândim că aceşti oameni ar trebui să împărtăşească un mănunchi de valori comune, dincolo de faptul că sunt nişte indivizi izolaţi care au realizat performanţe deosebite în domeniile lor de activitate.  Comunitatea de interese a unei asemenea elite ar trebui să vizeze ca atare nu atât realizarea personală (care pentru mulţi e deja o realitate), cât însăşi soarta neamului nostru luat în întregul său.

Există o generaţie de români care posedă un potenţial unic în felul său, fiind formată la răscruce de vremi. Crescuţi şi educaţi sub comunism, mulţi din membrii acestei generaţii şi-au păstrat intactă orientarea morală, refuzând să-şi lase sufletul târât în mocirla compromisului. A urmat izbucnirea din 1989 şi manifestarile pline de elan din anii imediat următori, în speranţa edificării unei Românii complet desprinse de fantomele trecutului. Nu s-a înregistrat, din păcate, nici un succes vizibil, „sistemul” îmbrăcat în haine noi triumfând în cele din urmă.

Dar aceşti primi ani de libertate au fost cruciali. Refuzul instinctiv al îndoctrinării comuniste i-a învăţat pe mulţi tineri sau adolescenţi ai acelor vremi să distingă binele de rău. Ei au înţeles că „răul” poate exista, bine camuflat, şi în societatea „de consum” capitalistă. E un statut privilegiat, de care cei născuţi şi crescuţi într-un asemenea mediu nu beneficiază. Lor li-se pare că sunt cu adevărat liberi. Dar România are şi o generaţie care a înţeles cuvintele: „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”, care a înţeles că binele poate fi găsit doar în valorile perene ale religiei creştine.

Un prim paradox este că această generaţie, care a apărut şi s-a închegat cu o uimitoare forţă spontană îndată după căderea dictaturii, a reuşit să izbucnească în ciuda aprigei munci de îndoctrinare la care a fost supusă sub comunism. Aceşti tineri au reuşit să-şi păstreze atunci libertatea interioară, pe care, atunci când zăgazurile au căzut, şi-au îndreptat-o energic pe calea spiritului. Pentru mulţi această cale era o noutate absolută, dar era ceva ce ei presimţeau poate demult, chiar fără a fi conştientizat-o în mod limpede.

Această generaţie a ajuns astăzi la maturitate. Ea nu se mai manifestă la modul militant şi entuziast din trecut, când a constituit nucleul Pieţei Universităţii sau al manifestaţiilor studenţeşti din marile centre universitare. Prioritatea a constituit-o (şi poate o mai constituie încă) realizarea personală, câştigarea libertăţii exterioare, a independenţei faţă de un sistem corupt, care concentrează în el toate nulităţile şi mediocrităţile naţiei.

Al doilea paradox este că mulţi au ajuns la această realizare pe cont propriu tocmai în sistemul „societăţii capitaliste”, cel al goanei nestăvilite după profit: unii în ţară, mulţi în Occident. Însă ei nu şi-au pierdut sufletul nici în aceste condiţii. Siguranţa unui trai decent dobândit prin merite proprii le poate permite o detaşare, lăsând loc şi preocupărilor care trec dincolo de zbaterea pentru asigurarea bunăstării materiale.

Iată cum această generaţie de români a ajuns să cunoască ce înseamnă LIBERTATEA în urma „lucrării” asupra ei a două sisteme care, privite prin prisma mântuirii creştine, nu pot fi considerate decat malefice. Nici ispitele parvenirii  prin compromis şi adeziune la „sistem”, dar nici ispitele pe care le oferă excesul de materie şi „bunăstare” nu i-au putut ucide sufletul.

Cuvintele „datorie” şi „libertate” sunt greu de pus alături. Dar cine a ajuns prin libertate la adevăr, devenind abia prin aceasta liber cu adevărat, nu mai face aproape nici o diferenţă între ele. Aceşti oameni au resursele potenţiale de a-şi închina măcar acea parte a energiilor care le-a mai rămas disponibilă dincolo de obligaţiile cotidiene unui ideal care-i depăşeşte, dar care e conform cu structura lor sufletească: Dumnezeu şi neamul nostru!

Am încredinţarea că în rândurile scrise aici se regăsesc mulţi dintre cei care le-au citit acum, după cum s-ar regăsi poate mulţi alţii care nu le-au citit. Această generaţie realizează probabil în sinea ei că viitorul României e mult prea important pentru a fi lăsat pe seama nulităţilor care i-au devastat trecutul apropiat şi prezentul.

O asemenea generaţie nici n-ar fi trebuit de fapt să existe – e un miracol aproape împotriva firii! Dar fi-va ea în stare să devină o „elită” în adevăratul sens al cuvântului, crescând împreună întru aceeaşi conştiinţă comună?

Notă: Acest text a fost scris în urmă cu nouă ani. Cred că rămâne şi astăzi la fel de actual ca atunci. Între timp, promisiunile au căpătat consistenţă, fiind pe o cale care le poate transforma în certitudini. Un asemenea exemplu  poate deveni şi cel care se luptă pe cont propriu împotriva unui întreg sistem pentru primăria Capitalei: Nicuşor Dan. Şansa noastră este să mizăm pe astfel de oameni, cât mai mulţi, în toate domeniile.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost