Măritul crin, când nu-i fudul, e trist că nu e crin destul

Dacă eşti prost, mai bine taci. Dacă nu ştii engleza, mai bine vorbeşti româneşte. Dacă nu ai stofă de Preşedinte nu te aşezi pe scaunul acestuia pentru că te înţeapă, te face să te mişti continuu, dezordonat, să viermuieşti, să dai din mâini ca să acoperi golurile de idei şi de cuvinte, chiar să hăhăi, ca cel căruia i-ai uzurpat acest scaun, să pari o precupeaţă toantă şi intimidată de cei din faţa ei (şi pe care doar distanţa prea mare te opreşte de la a-i bate mârlăneşte pe spate), dar mai ales de cea care a ajuns să fie.

Toate acestea a reuşit să le adune într-o singură întâlnire cu cei de la FMI, UE, BM, crin antonescu, acest Dinu Păturică al liberalismului şi politicii româneşti. Şi dacă până azi mai aveam o reţinere în ceea ce priveşte „lou profailul”acestuia – adică, ezitam să-l aşez pe raftul de jos al piramidei capacităţilor intelectuale – acum nu mai am niciuna – o apariţie caricatură până şi în raport cu cele de tristă amintire ale lui ion iliescu, un comportament de personaj al lumii mahalalelor ajuns – prin ironia sorţii – în centrul atenţiei, la vârful puterii sau călare pe un munte de bani.

Păpuşa pe care nenea felix o agita în faţa personajelor reci, flegmatice, reţinute, diplomate, educate, dacă nu mai mult (nu am niciun motiv să mă îndoiesc de competenţa lor), măcar în ceea ce priveşte comportamentul într-un cadru oficial, aducea perfect cu o paiaţă dezarticulată, penibilă, ridicolă. Şi totul amplificat de evidenţa faptului că individul în pielea goală chiar se crede împărat. Numai că din prea puţină cultură – decât să rămână repetent şi să joace babaroase, mai bine mai punea şi el mâna pe câte o carte – e evident că habar nu are ce înseamnă a fi ceea ce el încearcă să pară că este; şi în puţinătatea sa  intelectuală chiar crede că este menit să fie.

crin antonescu: de la Mireille Mathieu, la hitler

Nu m-aş fi gândit niciodată că o să ajung să fac paralele între antonescu şi hitler.
Aseară, citind diverse articole şi dând peste o poză a lui crinuţ trecându-şi mâna tandru prin păr şi privind languros viitorul (e în Ev Zilei, la articolul „Biografia neromanţată a lui Crin Antonescu”, mi-am reamintit că în Parlament, mai demult, i se spunea Mireille Mathieu – şi era tratat ca atare. Şi revăzând instantaneu alte multe imagini în care, pe vremuri sau de curând, antonescu îşi tot mângâie şi aranjează drăgăstos părul m-am gândit să scriu ceva despre narcisismul evident şi chiar violent al acestui personaj, din punct de vedere creştin, nefericit.
De dimineaţă, mi-au căzut ochii pe o imagine din profil a acestuia, din „Gândul”, care mi-a adus aminte de hitler: o tăietură scurtă şi ridicată sus a părului la spate şi o pleaşcă care se cere mângâiată şi aranjată – gest pe care şi dictatorul neamţ îl avea – în faţă.
Nu am să spun că, aceste semne exterioare justifică o apropiere între cei doi. Dar ele o pot iniţia. Nu m-am gândit niciodată la această paralelă. Imaginea însă mi-a adus-o, apoi gândurile au dus-o mai departe: narcisismul evident la ambii, egolatria, măiestria discursului, lipsa de scrupule şi de valori morale, agresivitatea, minciuna, ţâfnoşenia, …
Nu, politicianul crin nu e încă hitler. Dar cred că poate fi. Chiar cu brio! Pentru că în interior deja este.
The following two tabs change content below.
Paul Ghițiu
Scriitor, regizor şi publicist, ultima carte publicată: Reabilitarea politicii (2000).

Spune-ți părerea