De ce mor revistele creştin-ortodoxe într-o ţară ortodoxă?

clopote

De un timp, mă tot frămîntă întrebarea din titlu. Nu pentru că nu aş avea un răspuns, dar mi-e greu să-l accept şi caut altele. Poate pînă la sfîrşitul acestor rînduri vi-l voi da. Poate am să vă las să-l găsiţi singuri. E atît de evident…

Dar mai întîi, să vă spun cum am ajuns la această întrebare. 

Mi-a încolţit în minte cînd a sucombat revista Gînd şi Slovă Ortodoxe, de la Vatra Dornei. A fost un semnal de alarmă pentru că se adresa unei mai mari părţi din publicul ortodox şi fusese susţinută de cel puţin o mănăstire misionară cu o influenţă majoră. 

Mi-am pus foarte serios problema cînd am aflat că Porunca Iubirii, de la Făgăraş, o veterană a presei creştine româneşti, va apărea numai în format electronic. 

Am avut diagnosticul acum două luni, cînd am fost silit să închid Rost. Şi m-am gîndit că trebuie spus tuturor azi, aflînd că se opreşte şi Orthograffiti. Cu atît mai mult cu cît ştiu că se află în acelaşi pericol încă două publicaţii.

Văd recensămintele şi sondajele de opinie, care spun că 87% dintre români se declarăortodocşi. Chiar dacă nu e aidoma cu trăirea, declaraţia e totuşi asumarea unei identităţi. Sigur, ar fi şi mai interesant dacă s-ar sonda ce e dispus să facă român în numele acestei identităţi. Pînă atunci nu ne rămîne decît să constatăm că sîntem o societate presupus creştină şi indubitabil coruptă – ca să-l parafrazez pe teologul Radu Preda. Asta nu mai trebuie demonstrat, căci o poate observa oricine trăieşte cîteva zile în România. E o realitate care spune ceva despre prapastia dintre identitatea afirmată şi identitatea asumată. La noi se minte enorm, se fură incredibil, se înşală sistematic, se ucide amarnic… Mentalitatea pervertită se vădeşte în scara de valori răsturnată, în modelele umane care marchează orizontul majorităţii românilor (escroci, dizeuze, saltimbanci…), în năzuinţele meschine ale populaţiei active (că de popor şi ideal nu poate fi vorba).

Cu toate acestea, măcar 18% dintre români (după cum spun sondajele de opinie) sînt duşi la biserică. Ei umplu, duminică de duminică, lăcaşurile de cult, ei suportă capriciile naturii şi ale semenilor în pelerinaje uriaşe la moaştele unor sfinţi veneraţi, ei au ridicat mii de biserici în ultimii douăzeci de ani, din ei s-au născut miile de monahi şi monahii cu rugăciunile cărora ne mai ducem zilele şi noi, cei mai păcătoşi… Aşadar, avem cîteva milioane de creştini români în România. Şi-aici apare întrebarea: cum de o astfel de comunitate nu poate ţine cîteva reviste cu tiraje modeste? De ce au fost nevoite să-şi tragă obloanele, una după alta, patru reviste în ultimul an? 

Să-şi fi pierdut cititorii interesul pentru ele? Mă îndoiesc, căci fiecare avea un public foarte bine delimitat, îşi creaseră nişe de cititori în marea masă a creştinilor ortodocşi, astfel încît satisfăceau gusturi, nevoie şi exigenţe diferite. În plus, ecourile aplauzelor de după fiecare număr nu s-au stins, cum nici exclamaţiile mîhnite de după tragerea heblului.

Să fie din pricina crizei economice, care i-au obligat pe cumpărători să renunţe la plăcerea de a citi ceva pe sufletul lor? N-aş crede. Pentru că aceste reviste nu aveau preţuri prohibitive şi apăreau lunar, lăsînd timp cititorului să-şi pună cîţiva lei deoparte. 

Să fie din cauza dezvoltării internetului? Nici asta, pentru că acele publicaţii aveau un conţinut care nu era livrat gratuit în mediul virtual. 

Să fie consecinţa jafului la drumul mare la care se dedau marii distribuitori de presă? Numai în parte, căci toate gazetele despre care vorbesc au articulat sisteme proprii de difuzare (prin abonament, prin voluntari şi prin contracte cu librării şi mici comercianţi locali).

Atunci?

 

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

Spune-ți părerea