Alegerile parlamentare 2012 şi interesul naţional

Alegeri 2012

Rezultatul final al votului confirmă ceea ce se anticipa în ultimele luni, adică o victorie zdrobitoare a USL. Cum s-a ajuns aici? A fost oare vorba de o populaţie matură din punct de vedere civic, politic şi naţional, care a votat cu luciditate, în deplină cunoştinţă de cauză, în favoarea rocadei la putere? Mai degrabă nu. Greşelile politice din ultimii ani ale guvernelor pretinse de dreapta au fost judecate în foarte mică măsură prin prisma unor argumente raţionale. Cei care au făcut-o, mai degrabă au absentat de la vot decît să voteze cu eterna caracatiţă neocomunistă, ale cărei braţe s-au încolăcit peste România încă din decembrie 1989. Căci îndată după acel moment s-au coagulat structuri şi grupuri de interese care au sabotat în permanenţă o evoluţie înspre normalitate şi purificare morală a societăţii româneşti.

Alegerile au fost cîştigate mai ales de către aceste structuri, cărora adversarii nu le-au găsit un antidot pe măsură. A fost vorba de o constantă manipulare mediatică, otrăvită, vulgară şi mincinoasă, de spălare a creierelor, asemeni unei picături chinezeşti, dusă de televiziunile şi ziarele lui Dan Voiculescu. Adică ale „capului“ actual al acestei caracatiţe, cel mai influent om al acestor structuri. Arme de luptă contra lor ar fi existat, dar ARD a preferat cantonarea într-o pasivitate totală. Mesajul acestei pseudo-drepte a fost slab, fără vigoare şi forţă de impact şi a fost taxat ca atare de un electorat dezamăgit şi intoxicat de antene.

Merită să ne amintim de un incident care a făcut valuri la vremea sa. Cu prilejul lansării candidaţilor ARD, Mihail Neamţu, inteligent şi cu spirit de pătrundere (păcat că nu şi dotat cu un caracter pe măsură), a încercat imprimarea unei linii mobilizatoare, de trezire a unor energii cu substrat naţional, invocînd îndemnul poetic la demnitate şi acţiune al lui Radu Gyr. Din păcate, a fost pus la punct foarte repede de cei care “monitorizează” naţionalismul românesc. Tot elanul iniţial al acestei tentative de  “ridicare” la lupta electorală a cît mai multor indecişi s-a frînt extrem de rapid. M. Neamţu a fost silit de îndată să se delimiteze, lovind în persoana lui Radu Gyr într-un mod complet lipsit de onoare. Chiar dacă în acelaşi timp i-a apărat versurile (cu o voce mai puţin convinsă), le-a golit astfel de puterea lor mobilizatoare. S-au delimitat de asemenea de această linie, spre ruşinea lor chiar înaintea lui Neamţu, şi ceilalţi lideri ARD: Blaga şi Ungureanu. Astfel, apelul la resursele de verticalitate şi elan ascunse în spiritul naţional, această temă aparţinînd prin excelenţă dreptei autentice, a fost lăsată exclusiv pe mîna demagogiei USL. Adică a escrocilor şi impostorilor, care au deformat-o şi au manipulat-o în interes propriu, fără teamă de concurenţă pe acest teren.

A fost un factor important în hotărîrea deznodămîntului bătăliei politice din decembrie 2012. Mediile (televiziuni, ziare) opuse USL au pedalat pe tema “raţională” a orientării pro-vest, a integrării europene, de parcă acest fapt ne-ar ridica prin el însuşi din punct de vedere naţional, civic şi economic, în lipsa oricăror eforturi proprii. Mesajul astfel transmis a fost lipsit de o rezonanţă mai profundă.Căci tocmai factorul naţional (aici ignorat) este cel în stare să declanşeze energii mobilizatoare în lupta cu forţele dezagregării, demagogiei şi manipulării, sau puteri constructive în edificarea unui stat sănătos. Aşa au cîştigat în trecut alegerile forţele de dreapta din Polonia sau Ungaria. La noi însă o asemenea dreaptă nu a reuşit să se coaguleze în mod semnificativ. O contribuţie importantă, dar nu exclusivă,  pentru această stare de fapt o au aici aceleaşi „structuri“ de care am amintit mai sus, printr-o strategie sistematică de diabolizare a dreptei autentice. Cealaltă cauză ar fi lipsa unui discurs adaptat vremurilor actuale, care să beneficieze pe deasupra şi de o răspîndire adecvată pe o scară largă. Adică un mesaj care să denote în acelaşi timp atît capacitatea de depăşire a formelor de tip epigonic, cît şi continuarea indubitabilă, organică, a unui spirit autentic izvorît din tradiţia românească, a spiritului luptătorilor şi martirilor neamului nostru. Paşii care s-au făcut pînă acum nu au reuşit să meargă suficient de departe. Se merge înainte, dar prea încet. 

Cît de fals a fost însă “naţionalismul“  USL s-a văzut prin declaraţia lui Victor Ponta imediat după anunţarea rezultatelor: supunere faţă de înaltele porţi euro-atlantice şi negocierea participării la guvernare a UDMR, chiar înainte de a fi siguri că acest partid va atinge pragul parlamentar. Dar nimic nu mai e de mirare pentru cine e familiar cu mitomania şi demagogia cuplului dintre un plagiator şi un chiulangiu. Acest duet e scos în faţă pentru a dirija destinele României în perioada următoare în conformitate cu interesele centrului de putere care i-a propulsat în arenă. Orice declaraţie a lor trebuie privită cu circumspecţie şi nu ne putem aştepta de la ei la urmarea fermă a unei linii predictibile şi principiale, ci exclusiv la vînarea  interesului propriu sau al structurilor de care sînt ombilicaţi. Dacă în lunile dinaintea alegerilor ei atacau partidul maghiarimii şi Europa, acum vor începe să le curteze cu asiduitate. Tot ce au urmărit e, se pare, să acapareze ei dreptul de a deveni „guvernator“ al provinciei europene numită România, deşi înainte îi acuzau pe ceilalţi de exact aceste atitudini. Miza pare a fi supravieţuirea şi consolidarea structurilor care acum au repurtat o victorie de etapă.

Preşedintele Băsescu, adversar al acestor structuri, deşi teoretic neimplicat în lupta electorală, a dat dovadă de mai mult spirit combativ decît ARD. S-a luptat pînă în ultima clipă, prin declaraţii de presă periodice, inclusiv în preziua alegerilor, îndemnînd la vot şi la alegerea direcţiei spre vest, spre Europa, identificată cu interesul naţional. Dar fără succes, după cum se vede. Pe de-o parte, pentru că mulţi din votanţii de acum au pus ştampila din ură la adresa sa, popularitatea sa din trecut fiind de mult expirată. Pe de altă parte, pentru că interesul naţional ţine în principiu de ceva mult mai profund. El nu se poate reduce doar la atît, să se rezume la aşteptarea ca UE, adică o instanţă externă, să facă ordine la noi în ţară. Aceasta trebuie s-o facem noi înşine, prin însănătoşirea moralei publice, iar nu prin veşnicul apel la străinătate. Românii nu rezonează la un mesaj de tip raţional „salvarea vine dinpre occident“ sau „interesul naţional este integrarea României în structurile occidentale“. Ce semnificaţie mai are atunci cuvîntul „naţional“, dacă ne căutăm salvarea în mod pasiv, în simpla apartenenţă la construcţii politice sau militare supra-naţionale? Da, linia de politică externă actuală trebuie să fie pro-occidentală. Fermă şi corectă, iar nu duplicitară, cu un “plan B” secret, de joc paralel la capătul celălalt, oriental, al geopoliticii. Dar în acest context e important cum ne apărăm interesul naţional, înţeles în mod mai profund, ca păstrare a fiinţei noastre naţionale şi spirituale, în ciuda acestei orientări externe de la care nu ne putem sustrage fără consecinţe mult mai nefaste.

Realitatea e că pînă acum nu am avut în România o forţă politică cu adevărat de dreapta, ca în Polonia de pildă, care să se ia la trîntă cu moştenirea comunistă şi să pună ţara pe un făgaş moral şi sănătos. Care să ştie profita de apartenenţa la UE, de fondurile europene care ar fi putut fi folosite la dezvoltarea ţării (ca în Polonia) şi nu la îmbogăţirea unor mafioţi (cum s-a întîmplat la noi).  Adică de o guvernare capabilă să fie mereu atentă la adevăratul interes naţional, să folosească în chip ingenios oportunităţile internaţionale şi să facă cît mai puţine concesii cu putinţă atunci cînd regulile jocului vin în contradicţie cu valorile noastre specifice pe care vrem să le perpetuăm. 

Trebuie puse priorităţi. În primul rînd primatul interesului naţional, care înseamnă însănătoşirea morală a neamului românesc, ordine în ţară sub forma domniei legii, toleranţă zero faţă de corupţie. Dar toate acestea nu sub forma unui autoritarism de tip cazon, care ne-ar fi prins bine poate acum un veac sau două, ci ca rod al unei discipline sociale care înglobează în acelaşi timp principiul libertăţii şi o viziune transcendentă. Aceasta indiferent dacă unele din valorile acestei orientări convin sau nu birocraţilor europeni. Dacă inversăm priorităţile, preocupîndu-ne  în primul rînd cum să le facem pe plac acestora, şi abia pe urmă (sau deloc) de interesul naţional, nu vom ajunge nicăieri. Cerinţele politice care vin dinspre Europa sînt actualmente domnia legii şi respectarea statului de drept în România. Aceste lucruri pe care le doresc toţi oamenii de bună credinţă fac parte în mod evident din interesul naţional fundamental al României. Dar nu îl epuizează. Dacă acestea ar ajunge să fie bifate, birocraţii europeni vor trebui să se obişnuiască să respecte şi particularul, sub forma valorilor specifice, acceptate de majoritatea românilor, care umplu cu viaţă aceste cadre ale organizării sociale, aceste standarde care azi au un caracter de universalitate şi pe care ne chinuim, cu destul de puţin succes, să le adoptăm şi noi.

Trebuie spus şi că aceşti birocraţi, animaţi de energia unui mesianism imanent în edificarea unei noi ordini politice de pe continent, nu sînt reprezentativi pentru naţiunile europene.  Naţionalismul continuă să se manifeste şi acum la nivel european, chiar dacă în alte forme decît în trecut. Pe de-o parte pe plan economic, la nivelul statelor mari (Germania, etc) pe de altă parte regionalizarea promovată de UE duce la naţionalisme locale, la mişcări secesioniste. Principiul naţional nu a murit şi nu poate muri, se poate doar transforma şi adapta vremurilor. Fără recursul la acest principiu, care implică în cazul României şi valorile morale ale tradiţiei creştine de la care ne revedicăm, nu ne vom putea ridica cu fruntea sus într-o  Europă pe care ne-o dorim deschisă şi către transcendenţă. Aceasta ne-ar înţelege cu adevărat,  iar în ea ne-am regăsi pe o cu totul altă treaptă decît sîntem acum. 

Deocamdată, în anii imediat următori, cu actuala conducere politică pe care tocmai şi-a ales-o, România va rămîne oaia neagră a continentului. Dar pe urmă…?

Spune-ți părerea