Sonete pentru “postmoderni”

Sonetele lui Dionis

La Editura Timpul din Iaşi a apărut volumul Sonetele lui Dionis, de Răzvan Codrescu. Multe dintre sonetele conţinute între coperţile acestei cărţi au apărut iniţial pe blogul d-lui Codrescu, fără vreo explicaţie prealabilă şi semnate: “pentru conformitate, Răzvan Codrescu”. Jocul postmodern al autorului – în căutat contrast cu forma clasică a versurilor –  continuă şi în textele însoţitoare “Lămurire editorială” şi “În loc de epilog”, nu doar ca mijloc de marketing, cît mai ales ca mod de a cerceta trezvia minţii consumatorului de cultură român. Bucuria pe care ţi-o dă poezia în formă fixă este potenţată de această invitaţie în poveste, pe care autorul ne-o face cu un zîmbet complice. Sonetele lui Dionis este o carte pentru iubitorii autentici de poezie, adică pentru oameni deştepţi. (C.T.)

În loc de prolog

[MIHAI CĂTRE DIONIS]

Nu-i greu şi nici uşor să scrii sonete,

ci totul e să-ţi aibă pana har,

iar uneori ţi-e dat cît n-ai habar

şi nu te-ncumeţi, Dionis băiete.

Ce-ţi scriu acum aş vrea să nu te-mbete,

dar dacă n-ai un sfanţ în buzunar,

talanţi, în schimb, atîţia ai măcar

cît să te simţi nu vrabie, ci erete.

Te-aş pizmui, de n-am fi buni amici,

măcar pentru vreun vers sau vreo terţină,

căci uneori aşa frumos le zici

că-mi pare jalea lumii mai puţină,

iar limba noastră crudă de pe-aici

îmi sună ca o muzică divină.

Al tău amic dintotdeauna,

Mihaiŭ*

***

Din Sonetele lui Dionis:

XCV

Trei ani avea Mihai mai mult ca mine**,

dar mă simţeam un ţînc pe lîngă el

şi să-l ascult aveam atîta zel

încît şi azi să rîd de mine-mi vine. 

Şi el. ce-i drept, se cam umfla în sine

şi îmi spunea, cu morgă, “băieţel”***,

însă ţinea la mine într-un fel

ce m-a făcut mereu să mă simt bine.

Şi-n toată viaţa noastră, mai tîrziu,

mi-a fost atît de drag în umbra lui

ca Dante-n umbra lui Virgil să fiu,

încît şi-acum, bătrîn cum altul nu-i,

de mi-ar ieşi ca prin minune-n faţă,

m-aş face mic şi i-aş cerşi povaţă.

Sonetele lui Dionis

* Nu putem şti cîte şi care dintre sonetele prietenului său Dionis apucase “Mihaiŭ” să le citească la data (1881) cînd i-a dedicat acest sonet epistolar (păstrat, printre hîrtiile lui Dionis, chiar în plicul în care a fost expediat de la Bucureşti la Iaşi – şi care are pe verso iniţialele expeditorului: M. E.). Cert este că majoritatea sonetelor lui Dionis ajunse pînă la noi sînt mult ulterioare mutării lui Eminescu la cer (1889). Cîteva (şi care se numără printre cele mai reuşite, după părerea mea) au fost scrise chiar după împlinirea vîrstei de 100 de ani (1953). “Judecata” lui Eminescu (care are şi o notă de bunăvoinţă şi delicateţe amicală) trebuie luată, deci, în limitele ei conjuncturale.

** Deci, Eminescu fiind născut fie în 20 decembrie 1849, fie în 15 ianuarie 1850 (data adoptată oficial), Dionis se va fi născut cel mai probabil în 1853 (sau, cel mai devreme, spre sfîrşitul lui 1852).

*** În sonetul-prolog apare adresarea “Dionis băiete”, iar de-a lungul sonetelor, de mai multe ori, “frate Dionis”. Dionisie Deleanu, cînd nu-l denumeşte pe prietenul său Mihai(l) sau chiar Eminescu, îi spune “Bădia”. În epistola care s-a păstrat, Toma Nour îi scrie amicului său despre “Bădia al tău”, cu referire clară la Eminescu (al cărui prenume el îl grafiază invariabil Mihail).

—————————————

ÎN LOC DE EPILOG

Mi s-a sugerat la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, să fiu mai exigent în “selecţia” acestor sonete publicate în serial pe blogul meu*, pentru că nu toate ar fi egal de reuşite (unele abia putînd fi luate drept sonete**), iar autorul însuşi le-ar fi făcut probabil pe multe dintre ele uitate printre “ciornele” atelierului său de creaţie. Este adevărat că nimeni pe lumea aceasta nu poate fi egal cu sine însuşi de la un capăt la altul şi că orice “selecţie” rămîne fatalmente subiectivă (mai ales cînd este vorba de creaţii literar-artistice). Mărturisesc că pe mine m-a interesat însă, din capul locului, nu doar desăvîrşirea estetică sau rigoarea formală a acestor sonete inedite, ci mai ales valoarea lor psihologică şi documentară, care contribuie la mai buna înţelegere a unui personaj literar şi istoric destul de important, precum şi a epocii în care s-a format şi s-a manifestat predilect (chiar dacă plin de o discreţie pe care numai prietenul său Mihai a găsit de cuviinţă să i-o “suspende” artistic, prefăcîndu-l în “personaj romantic” şi în ipostază a “geniului pustiu” – ca şi pe Toma Nour, la care îmi propun să mă refer într-un alt context, mai ales că drumurile lor s-au intersectat, cel puţin în prima tinereţe). Am decis, în cele din urmă, să editez tot ce s-a putut recupera, cu condiţia să fie texte integrale şi – cel puţin aparent – definitivate de autor. De fapt, cele rămase pe dinafară – fie incomplete, fie indescifrabile (total sau parţial) – sînt destul de puţine, şi nu am deloc impresia că s-ar fi pierdut esenţialul. Din perspectiva istoriei literare, valoarea estetică a fiecărui sonet în parte rămîne un aspect secundar (dar, desigur, o provocare pe termen lung pentru conştiinţa critică, ce-şi are şi ea fluctuaţiile ei). 

Publicarea Sonetelor lui Dionis (chiar şi cu minusurile menţionate) cred că interesează, pe de altă parte, şi domeniul eminescologiei (cam lipsit în anii din urmă de revelaţii majore, ca şi de locul proeminent pe care l-ar fi meritat în conştiinţa noilor generaţii).
Sper ca studiul pe care-l pregătesc – doar vag anticipat de prefaţa prezentei ediţii – să apară cît mai curînd şi să consolideze această întreprindere editorială. Dionis o merită cu prisosinţă, şi ca personaj, şi ca autor. Iar eu unul – umblîndu-i umil pe urme – mă străduiesc să nu fac din smerenie un păcat de-a dreapta.

Răzvan CODRESCU

* În perioada iulie-noiembrie 2012, sub titlul generic DIN SONETELE SĂRMANULUI DIONIS, fără vreo “lămurire editorială” şi fără majoritatea notelor de subsol.

** Această obiecţie o preîntîmpină auctorial acel În paisprezece versuri fă ce vrei… (a se revedea Sonetul XXVIII, dar şi nota editorială din subsolul lui), în discuţie rămînînd doar în ce măsură sîntem dispuşi sau nu să acceptăm convenţia şi să primim provocarea (ce ţine, desigur, de un anume “iconoclasm” al modernităţii). 

—————————————– 

Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013 (117 pagini, format 13×20; preţ: 15 lei noi). 

Cartea poate fi procurată şi prin poştă: S.C. Supergraph S.R.L., Str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; Tel.: (021) 320 61 19, Fax: (021) 319 10 84, e-mail: [email protected] sau www.librariasophia.ro (plata se face ramburs, la primirea cărţilor, iar taxele poştale sînt suportate de Supergraph).

———————————-

The following two tabs change content below.

Spune-ți părerea