Războiul gazului

Ceea ce nu a reuşit Stalin a izbutit Vladimir Putin. În plină criză, Rusia a reuşit să încătuşeze Europa cu sistemul ei de gazoducte. Ea avut o creştere economică destul de constantă şi a folosit o parte din bani pentru acapararea de noi pieţe şi de noi clienţi. Exact ca în conceptul capitalismului monopolist de stat, descris de Karl Marx, ţara care îşi controlează finanţele cu mână forte poate depăşi mai rapid criza decât statele cu economie liberă şi îşi poate ghida mai uşor cheltuielile. De pe poziţia investitorului absolut în resurse energetice, Rusia se declară partener strategic pentru Uniunea Europeană, deşi lasă impresia că parazitează continentul. Privind însă lucid asupra acestei realităţi ce se dezvoltă sub ochii noştri, Rusia nu poate exista fără tehnologia de vârf din Europa.

Anul 2012 a marcat un mare succes în cooperarea dintre Rusia şi Europa în domeniul gazelor naturale. A început construirea gazoductului South Stream, a fost pusă în funcţiune a doua ţeavă a gazoductului Nord Stream. În prezent, gazul rusesc merge direct spre Lumea Veche, iar conductele ambelor proiecte vor garanta alimentarea în condiţii de securitate a Europei pentru mulţi ani. Sună promiţător. South Stream va fi dat în funcţiune în 2016 şi va ajunge la capacitatea nominală maximă în 2018. Prin acest gazoduct vor circula 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Putin preferă să trateze cu fiecare ţară din UE

Aşa i se pare mai profitabil, fără să ţină prea mult seama de autorităţile de la Bruxelles. Dar până când?

Realizarea proiectului South Stream a rămas sub semnul întrebării o lungă perioadă. Inclusiv fiindcă el avea un concurent pe hârtie: Nabucco. Acest gazoduct trebuia să pompeze gaze spre Europa din Turcmenistan şi din Azerbaidjan, ocolind Rusia. Însă proiectul companiei ruse Gazprom părea mai atractiv. Spre deosebire de concurentul lui, South Stream nu avea probleme cu aprovizionarea cu materie primă. În consecinţă, în octombrie-noiembrie 2012, s-au semnat acorduri cu toate ţările prin care trece noul gazoduct. Şi preşedintele rus Vladimir Putin a remarcat semnificaţia internaţională a proiectului, în timp ce lua parte la ceremonia festivă de începere a construcţiei:
„Într-o primă etapă, se vor asigura gaze pentru cel puţin şase state. La realizarea proiectului, iau parte cei mai mari parteneri din Europa Occidentală: din Franţa, Germania, Italia. Acest proiect a obţinut sprijin politic în toate ţările partenere. S-au semnat toate acordurile inter-guvernamentale, s-au adoptat toate contractele de investiţii”.
Partea maritimă a gazoductului South Stream va trece pe fundul Mării Negre, din oraşul Anapa din Rusia spre portul Varna din Bulgaria. Iar din Bulgaria, gazoductul va merge pe uscat spre Serbia, Ungaria, Slovenia şi Italia.
Se analizează posibilitatea construirii unor derivaţii spre Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia. Astfel că vor primi gaz rusesc, fără intermediari, nu numai ţările avansate ale Europei, dar şi statele balcanice, menţionează Ghennadi Şmali, preşedintele Uniunii Producătorilor de Petrol şi Gaze din Rusia: „South Stream era necesar pentru a asigura transportul de gaz rusesc spre partea de sud a Europei – Bulgaria, România, Serbia şi altele. Construirea acestui gazoduct este importantă pentru noi fiindcă noi obţinem o ieşire normală şi ocolim ţările de tranzit. După cum se ştie, pentru tranzit trebuie să plăteşti. E adevărat, noi trecem şi pe o parte a platouluI Turciei şi va trebui să plătim pentru asta. Dar mai puţin decât plăteam Ucrainei.”
Experţii spun că Gazprom a izbutit să-i convingă pe partenerii europeni să accepte South Stream după ce aceştia au văzut performanţele celuilalt proiect, Nord Stream. Pe 8 octombrie 2012, s-a inaugurat a doua conductă la Nord Stream. Lucrările au costat 7,5 miliarde de dolari şi s-au finalizat într-un timp record. Decizia de construire s-a luat în anul 2005.
Lista finală a investitorilor s-a stabilit în anul 2010. Iar în noiembrie 2011, a început să pompeze prima conductă. Gazprom are 51% din acţiuni. Realizatorii proiectului au fost Gazprom din Rusia, Wintershall Holding şi E.ON Ruhrgas din Germania, GDF Suez din Franţa şi Gasunie din Olanda. Gazoductul Nord Stream a legat oraşul Vîborg din Rusia (Vîborg a aparţinut Finlandei, iar acum se află în regiunea Leningrad – nota VP). Deschiderea celei de-a doua conducte a fost salutată de liderii tuturor statelor din care veneau giganţii care au construit ţevile. Preşedintele rus Vladimir Putin a menţionat semnificaţia deosebită a acestui proiect pentru Uniunea Europeană şi pentru dezvoltarea relaţiilor ei cu Rusia. L-a aprobat întru totul şi cancelarul german Angela Merkel:
„Inaugurarea celei de-a doua conducte a gazoductului Nord Stream arată că parteneriatul nostru strategic dintre Rusia şi Uniunea Europeană are un fundament solid. Parteneriatul nostru echitabil şi pe termen lung aduce beneficii evidente în folosul ambelor părţi: Europa câştigă o mai mare securitate în alimentarea cu gaze naturale. Gazul este şi rămâne principala resursă energetică pentru ţările noastre. La rândul său, Rusia îşi asigură o cerere stabilă şi o vânzare avantajoasă a gazului”.

Spre Perfidul Albion

Acţionarii (mai precis, Gazprom) nu se opresc aici şi au decis să caute modalităţi de construire a câtorva derivaţii din Nord Stream. Mai ales Gazprom are ca obiectiv să-şi consolideze poziţia pe piaţa britanică a resurselor energetice, a menţionat Konstantin Simonov, directorul Fondului naţional de securitate energetică: „În ultimii ani, Gazprom se simte foarte bine pe piaţa britanică. Acolo activează compania specială Gazprom marketing & trading, care se ocupă nu numai de comercializarea gazelor ruseşti. Ea vinde şi alte resurse. Dacă vom construi conducta, ea va avea un avanataj concurenţial. În acest sens, gazul rusesc poate să concureze total pe piaţa britanică cu alţi producători, de exemplu, cu Norvegia”.

Şi pierderea bunăvoinţei

Singurul lucru care ar putea afecta funcţionarea gazoductelor Nord Stream şi South Stream este Pachetul Energetic III al Uniunii Europene. Acest document stabileşte o regulă extrem de neplăcută pentru Rusia: un furnizor poate folosi maximum 50% din capacitatea conductelor. Legiuitorul european a intuit totuşi pericolul şi a inventat „pachetele energetice”. Acest lucru înseamnă că Gazprom trebuie să admită pe ţeava lui şi pe al treilea furnizor de gaze, ceea ce ar fi un dezastru pentru Gazprom. Pe de altă parte, această hotărâre cu care Rusia a trecut la construirea celui de-al doilea gazoduct ar putea convinge Europa să facă unele concesii Moscovei şi să adopte asemenea decizii radicale după ce se consultă cu furnizorul principal de gaze. Anul 2013 va fi decisiv pentru Pachetul energetic III al UE, deci şi pentru proiectele ruseşti din domeniul gazelor. E greu de crezut însă că Uniunea Europeană va face o asemenea concesie majoră.

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Spune-ți părerea