D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide, ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.
După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c.
Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid.
Mincinos pentru că susţine asta:
“Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu.
(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de ‘lecţie’ sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”
Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, a fost închisă, după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de “propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”? Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor, referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau pentru a închide gura “incorecţilor” politic.
În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie: “Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.”
Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman pe dos?
Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de toleranţă.
Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi politice, ci şi în planul perpetuării speciei.
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
- România Mare în Europa - 28 ianuarie 2024