Sînt creştin-ortodox şi naţionalist. Port deci două stigmate de neşters pentru lumea în care trăim.
Ortodoxul (naţionalist sau nu, şi cu atît mai mult dacă e şi naţionalist) şi naţionalistul (ortodox ori ba, dar mai abitir dacă e şi ortodox) sînt acuzaţi, după caz, că nu iubesc destul, că nu sînt toleranţi şi, finalmente, că urăsc. Majoritatea acuzatorilor habar n-au ce înseamnă toleranţa sau dragostea. Corifeii antiromânismului şi ai antiortodoxiei ştiu însă bine ce semnifică şi toleranţa, şi dragostea, dar manevrează astfel aceste cuvinte încît să-şi justifice ura şi intoleranţa faţă de creştin-ortodocşi şi de naţionalişti, de fapt faţă de Biserică şi neam.
În paradigmă creştină, toleranţa e o formă de neiubire. Este indiferenţă şi distanţare faţă de semenul tău care greşeşte şi pe care preferi să-l laşi în păcat, decît să-ţi produci inconfort avertizîndu-l, sfătuindu-l şi ajutîndu-l să se ridice. Prin urmare, toleranţa este incompatibilă cu ortodoxia – o religie a iubirii, prin excelenţă. De reţinut că un ortodox autentic va fi întodeauna intolerant faţă de păcat, nu în raport cu păcătosul. Iar faţă de păcătos nu este tolerant, ci nutreşte dragoste.
În paradigmă naţionalistă, toleranţa faţă de manifestările antiromâneşti, de pildă, este iresponsabilitate. Mai limpede: a îngădui politicienilor şi funcţionarilor publici cetăţeni români, indiferent de etnie, să atace temeiurile statului român, să lucreze pentru segregare, să-şi manifeste dispreţul pentru istoria şi valorile româneşti şi să cultive aversiunea contra românilor – este o complicitate la trădare naţională. Or naţionalistul poate fi în multe feluri, dar nu trădător de ţară şi de neam, iar intoleranţa sa faţă de duşmani nu are conotaţie negativă, ci trebuie văzută drept ceea ce este: o dovadă de integritate şi de devotament. A-i reproşa naţionalistului intoleranţa faţă de adversari e ca şi cum i-ai imputa unui soldat că nu dezertează.
Un naţionalist adevărat nu va fi niciodată intolerant faţă de alteritate doar pentru că înseamnă altfel. Naţionalistul înţelege cel mai bine valoarea diversităţii, mai ales într-o lume care se globalizează alert, adică tinde spre ştergerea diferenţelor, cu toate consecinţele ce decurg din asta: pierderea culturii specifice, mixajul tradiţiilor, deci pierderea credinţei, relativizarea sau abandonarea valorilor naţionale ş.a.
Atît ortodoxul, cît şi naţionalistul au ca principiu primordial dragostea.
Din dragoste de Dumnezeu, Biserică şi aproapele, ortodoxul apără, mărturiseşte şi trăieşte învăţătura de credinţă.
Ortodoxia nu înseamnă ură faţă de heterodocşi, ci dragoste pentru Adevăr.
Din dragoste de neam şi ţară, naţionalistul protejează şi promovează valorile naţionale, acţionează pentru dezvoltarea şi afirmarea poporului şi a statului său şi, dacă e nevoie, se jertfeşte pentru asta.
Naţionalismul nu înseamnă ură faţă de străin, ci dragoste pentru ruda de sînge.
Aşadar, atunci cînd ortodoxia şi naţionalismul se regăsesc în aceeaşi persoană, nu e nici o contradicţie, căci se întîlnesc două mari iubiri. Prima o subordonează pe a doua, aşa cum viaţa veşnică o subordonează pe cea pămîntească.
Aceste iubiri nu sînt şi nu trebuie să fie secrete. Dimpotrivă, cei care se bucură de ele sînt chemaţi să le afirme şi să le împărtăşească spre a fi pildă şi întărire altora şi pentru a triumfa în agora.
Am simţit nevoia acestor precizări, în urma evenimentelor din ultimele luni, care au atras o nouă campanie înverşunată împotriva Bisericii Ortodoxe Române şi a românismului. Şi a trebuit să o fac mai ales pentru că duritatea şi viclenia etichetărilor cu efect de asasinat moral, aplicate de neo-marxiştii culturali, i-au intimidat pe mulţi oameni de bună credinţă şi i-au zdruncinat pe alţii în convingerile lor.
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
- România Mare în Europa - 28 ianuarie 2024
„Ortodoxia nu înseamnă ură faţă de heterodocşi , ci dragoste pentru Adevăr „.
Foarte mult ne prevalam de cuvinte devenite norma in expresie. Haideti , sa privim „adevarul” pe chipul oricarui om , caci o parte din adevarul meu , se afla si in el si viceversa . Haideti sa nu mai facem aceasta discriminare intre eu si tu si el, cand Sfanta Treime ne-a adus sa fim cu totii , „noi”. Stim ca nu ne putem astepta de la „tu”, ca sa faca cu mine si cu el ” noi” , insa astept de la mine , ca sa ma unesc cu ” tu ” si „el” , in ” noi ” .
Nationalismul , cand este definit ca si notiune distincta , devine ceea ce si este : sovinism , extremism , xenofobie . Daca numai ne aparam tara de cotropitori , suntem pur si simplu patrioti , nu si xenofobi .Si toate aceste aspecte se autoreflecta in atitudini . Daca am dat o piatra in capul cuiva , acela nu va putea sa nu simta , dar daca eu ii strang mana si-l invit la mine la masa , el va intelege fara sa-i spun , greseala lui.
Cei care ne gresesc ( sa zicem ca putem folosi acest eufemism ), o fac prin ingaduinta lui Dumnezeu , Care ma incearca pe mine , prin ei si pe ei , prin mine. Sofronie Saharov , un ” interpret ” de geniu al ” genului” ortodox , pune in valoare cantarea umilicioasa a asumarii pacatelor altora .
A ramane in comentariu in fata vamesului pacatos , ma intoarce doar spre mine insami , dar nu si spre Dumnezeu si ma situeaza in afara dreptatii de orice fel.
Crestinul nu-si mai apartine . El trebuie sa devina discipolul semenilor sai , de orice sorginte religioasa si etnica . Crestinul nu mai are patrie pamanteasca , pentru ca el face parte din „imparatia ” vecilor de veci , el este fiu de nobil , nu doar isi aroga drepturi , dar el poate face „dreptate „, insa nu dupa legile lumesti , ci dupa legile imparatesti .
Oricat de frumos am vorbi despre marea si dreapta credinta ortodoxa , ea a venit in lume nu ca sa i se slujeasca , ci ca sa fie sluga.Suport. Armonie pentru intreg. Pace pentru tulburare. Suferinta pentru nedreptate . Bucurie pentru suferinta . Nadejde pentru viitor .
Cine loveste Biserica , isi pierde mainile , dar nu pentru mult timp , caci mila lui Dumnezeu va face sa creasca altele mai bune .Eu nu lovesc Biserica , dar nici nu am invatat sa mangai si acest lucru este cu mult mai rau pentru mine , decat lovirea pentru cel violent.
Sa invatam mai intai convietuirea , caci singura intoleranta care poate fi tolerata in convietuirea cu manifestarile antiromanesti , dupa a mea parere , este ignorarea , nu demolarea lor , ci constructia in simultaneitate ( in comun , daca nu vi se pare dur ) si nu peste , sau pe deasupra, sau impotriva.
Dumnezeu , Iisus , nu a venit sa faca lumea mai buna si nici nu se roaga Tatalui pentru lume , El a venit sa cheme pe om la indumnezeire. Nu trebuie sa lovim in nimeni , nici chiar in cei mai rai oameni , din simplul motiv ca din cauza lor lumea nu este estetica , sau nu are cultura , sau nu este morala . Indumnezeirea nu cheama pe om la cultura , sau la principii morale . Indumnezeirea se ocupa cu taina Duhului Sfant . Duhul Sfant nu se murdareste de la fecalele semenului meu , dar fuge de gandul meu de neiubire catre acela .E frumoasa si Biserica , e frumoasa si traditia , si istoria si economia politica , dar toate incep si se sfarsesc in lume.
Noi trebuie sa privim dincolo de ea ( lume ), dar prin tot ce inseamna in acest moment , lume – in transfigurare .
” Dar Dumnezeu va risipi sfaturile pacatosilor ” – iata un esantion de nadejde in lupta mea de credincios , care nu stie alt dusman , in afara de mine insami .