Două victime ale orgoliului şi lăcomiei arhiereşti

În urmă cu puţină vreme, ÎPS Teodosie l-a oprit de la slujire pe pr. Nicolae Picu, ctitorul şi parohul bisericii „Sf. Mina” din Constanţa, pe lîngă care funcţionează un foarte bun aşezămînt filantropic. Arhiereul vrea să-l îndepărteze pe părintele Nicolae de la biserica sa, să-l rupă de credincioşii pe care i-a păstorit vreo douăzeci de ani, ca să-şi pună acolo un om al lui. Motivul evident îl constituie banii care pot fi făcuţi pe seama acestei biserici şi care ar trebui să meargă în alte „proiecte” decît cele filantropice. 

În paralel, împotriva părintelui Nicolae a fost declanşată o campanie de presă virulentă, în care se vehiculează tot felul de acuzaţii fără temei. Părintele n-a răspuns, s-a supus ierarhului şi aşteaptă cuminte să vadă ce hotărăşte Dumnezezu cu sfinţia sa.

ÎPS Teodosie a trimis, pînă acum, doi preoţi care să slujească în locul pr. Nicolae Picu, la „Sf. Mina”: Valeriu Roman, consilier cultural la Arhiepiscopie, care imediat după aceea a comis un accident auto, aflîndu-se într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică, şi Remus Dumbravă, căruia i s-a făcut rău miercuri 13 martie a.c., în timp ce slujea Sf. Maslu  şi a murit pe patul de spital, în ciuda intervenţiei rapide a medicilor. Poate că după această tragedie, ÎPS Teodosie va înţelege că a greşit în faţa lui Dumnezeu prigonind un om nevinovat şi îl va repune în drepturi pe părintele Nicolae Picu. Sau poate că îşi închipuie că nenorocirile acestea sînt numai coincidenţe şi va continua manevrele de îndepărtare a părintelui Nicolae. În acest caz, să-l ferească Dumnezeu de consecinţele încăpăţînării sale!

Duminică va fi iarăşi slujită Sfînta Liturghie la biserica „Sf. Mina”. Nu ştiu încă pe cine va sacrifica de această dată ÎPS Teodosie.

Redau în continuare un apel făcut pe blogul său de pianistul de jazz Harry Tavitian.

Apel la rugăciune comună

Am citit și eu pe net acest apel: „Cine doreşte să-l susţină pe părintele Nicolae Picu, este aşteptat la slujba de duminică 17 martie, cu o floare în mână, pe pajistea dintre biserică şi aşezământ (Centrul Arca)”. Voi participa, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi eu, împreună cu soţia şi fiica mea.

Din păcate, la îndepărtarea nedreaptă a părintelui Picu, nu s-a ţinut seama deloc de adevărata Biserică – comunitatea credincioșilor uniţi în duhul dragostei cu puterea harului Duhului Sfânt, care Îi slujeau lui Hristos, împreună cu preotul Picu, la altarul de la Sfântul Mina. Nu au contat nici copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora, îngrijiţi la Centrul Arca (mărturiile lor pe net sunt zguduitoare).

Vrem să ne rugăm împreună duminică la Sfânta Liturghie şi să mărturisim dragostea pe care o avem pentru părintele Picu.

Înainte de a pleca în Italia, părintele Picu – foarte întărit sufleteşte – ne-a îndemnat să nu judecăm pe nimeni, să iertăm şi să ne rugăm. Dânsul a ales să facă ascultare până la sfârşit, supunându-se hotărârilor luate şi, încrezător în Dumnezeu, nu s-a apărat în nici un fel în timpul linşajului mediatic la care a fost supus. Ne-a mai spus ca nu cumva, datorită celor întâmplate, să ne smintim şi să ne îndepărtăm de Sfânta Biserică. Ne-a sfătuit ca, dacă putem să nu ne tulburăm sufleteşte de cele întâmplate, să venim în continuare la slujbe la biserica „Sfântul Mina”, dacă nu, să mergem acolo unde avem pace în suflet. Majoritatea enoriaşilor s-au împrăştiat. Încercăm duminică să ne strângem iarăşi laolaltă, pentru rugăciune.

Rugăm reprezentanții mass-media, dacă doresc mărturii din partea credincioşilor, să respecte Sfânta Liturghie şi să adreseze întrebări numai după slujbă.

Sperăm ca rugăciunile şi gestul nostru creştinesc să dea putere celor care au judecat greşit, să revină asupra hotărârilor pe care le-au luat, în duhul dragostei lui Hristos.

Doamne al Puterilor, fii cu noi!

Harry Tavitian

UPDATE

ÎN NUMELE DRAGOSTEI PENTRU ADEVĂR!

În anul 1993 a fost înfiinţată Asociaţia „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina” care a avut ca prime obiective statutare:
1. Construirea unei Biserici de lemn în stil maramureşan;
2. Construirea unui aşezământ social pentru persoanele nevoiaşe.
Aceste obiective au fost îndeplinite datorită dragostei oamenilor pentru această lucrare şi a dărniciei imense a preotului Picu Nicolae.
După 20 de ani, Arhiepisopia Tomisului prin reprezentanţii săi, îl caterisesc pe preotul ctitor Picu Nicolae şi solicită asociaţiei în cel mai abuziv mod proprietatea întregului Ansamblu Eclesiastic edificat de „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina”.
Motivele caterisirii:
ărintele Picu este arghilofil pentru că a „înstrăinat” averea bisericească şi a luat bani din biserică şi a dat persoanelor nevoiaşe.
Iubiţilor, este o manipulare similară celor din perioada comunistă în care preoţi precum părintele Gheorghe Calciu şi Arsenie Boca erau caterisiţi pentru motive inventate de către autorităţile bisericeşti din acea perioadă.
Părintele Picu Nicolae nu a înstrăinat nimic, iar copiii şi alte persoane nevoiaşe sunt văduvite în acest moment de ajutorul acestui mare duhovnic si om.
Asociaţia împreună cu părintele Picu Nicolae şi credincioşii din Constanţa au construit ansamblul pe care acum, în mod abuziv, o instituţie doreşte să-l naţionalzeze ca în perioada comunistă.
Există foarte multe biserici care nu sunt în proprietatea instituţiilor bisericeşti, precum bisericile din instituţiile militare, din spitale, din universităţi şi cele construite de alte persoane juridice private sau publice.
Biserica Sfântul Mina a fost construită pentru a ajuta persoanele nevoiaşe şi pentru a fi o biserică misionară în oraşul Constanţa, iar cel care este ctitorul acesteia este caterisit pentru că asociaţia „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina” nu a donat proprietăţile pe care timp de 20 de ani le-a edificat cu multă trudă.
În acest moment, părintele Nicolae Picu se află în Italia pentru un tratament medical şi de odihnă sufletească în urma linşării publice făcute de cei care ar trebui să fie reprezentanţii Bisericii.
Tot în numele „dragostei” acestor reprezentanţi, părintelui Picu Nicolae i-au fost înaintate plângeri penale de către autorităţile bisericeşti.
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi!
Asociaţia „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina”

foto biserica sf mina constanta

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


4 comentarii la „Două victime ale orgoliului şi lăcomiei arhiereşti”

  1. Asa s-a intimplat si cu parintele Jean Nedelea de la biserica „Sfintul Nicolae dintr-o Zi” de la Universitate. I-a tunat Patriarhului sa il schimbe peste noapte, fara sa tina cont de oameni, de familia si de situatia lui. Acum slujeste acolo directorul TV Trinitas. Din fericire, lucrurile s-au mai asezat, si parintele Nicolae a inceput sa fie iubit de oameni, pentru ca este un preot foarte linistit si intelept. Doar parintele Jean stie insa cita durere o fi fost in inima lui, dar s-a conformat, a plecat pina si din Bucuresti si slujeste la o bisericuta de cartier impreuna cu cumnatul sau. De ce asa de urit, totusi? Daca era nevoie de o schimbare, cred ca se putea face frumos, sa se tina cont de oameni.

  2. Sunt doua exemple care indurereaza ortodoxia romaneasca.Din pacate asta e stilul ierarhilor,care confunda notiunile de slujire incredintata si temporara cu arbitrariul conditiei de satrapi religiosi.Ipocrizia religioasa de care vorbea fostul papa este viciul inaltilor prelati ai Orodoxiei.Sunt atatea interese obscure si mizere ascunse cu grija sub mitrele aurite incat ti se face sila doar intuindu-le!Neavand copii si sotie n-au cum sa inteleaga autenticul jug pe care il au familiile preotilor de azi,,adevarati mariri jertfiti pe altarul ambitiilor si orgoliilor demonica ale cutumiarilor in odajdii pompoase!

  3. Lucruri ca acestea se intampla si se vor mai intampla ! Insa nu aceste incidente reprezinta Biserica Ortodoxa . Uneori lipsa de intelepciune hristica a catorva fete bisericesti , ne indeamna parca sa sarim si sa afirmam cu tarie nemultumirile ce ne cuprind referitor la aceste gesturi demne de mila crestina ! Aceasta este o problema foarte delicata in care putem sa alunecam in extreme ori sa cadem in pacate mai mari daca este judecata si analizata la cald ! ” cine nu are pacat sa arunce cu piatra ” ! Modelul crestin ortodox este aratat de Insusi Mantuitorul , care spre fericirea mea a fost luat , acceptat si pus in practica si de parintele Nicolae ! Evident ca aceasta atitudine ar putea displace unora si ar putea fi catalogata ca lipsa de preocupare , lasitate , sau multe alte lucruri . Un lucru e simplu si lesne de inteles , aceste abateri trebuiesc luate ca atare si sa ne rugam , noi cei ce slujim pe Hristos prin botez , sa lumineze si sa intelepteasca cei ce conduc administrativ Biserica Ortodoxa . Daca aceste lucruri continua atunci ca madular viu al bisericii Lui Hristos trebuie sa inlaturam pe cei ce au alte intentii decat acela de a sluji Bisericii si implicit celor ce alcatuiesc si formeaza biserica ca sa nu lasam sa prolifereze pacatul si astfel devenind partasi la acest pacat ! Insa cu acuze de gen cancan si fara frica de Dumnezeu nu va reusi niciodata nimeni sa indrepe un lucru ce a fost dereglat in Biserica Ortodoxa ! Aceste probleme delicate se pot lamuri prin dragoste crestina , rugaciune si voia lui Dumnezeu !

  4. Da o situatie similara a fost si in vestul tarii insa ispita a venit prin consilierii corupti ai episcopiei.Sf.Mina a lucrat minunat,Cei care au sapat groapa au cazut ei in ea!

Comentariile sunt închise.