VIDEO. Gala Premiilor Fundației Aiud

poster-Gala

Sâmbătă, 27 aprilie 2013, a avut loc Gala Premiilor Fundației Aiud.
Gala a debutat cu spectacolul „Testament”, o producţie Artist Liber – 2012 (Scenariul şi regia: Fineta Grigorescu), dedicat foștilor deținuți politici din România.  Aveam să constat însă că„Testament” nu este un spectacol, ci că este o palmă peste față întru TREZIRE, este un strigăt către o lume care nu mai aude și nu mai vede, căci așa a fost învățată. Este o lecție de istorie.

Evenimentul a continuat cu Gala Fundației Aiud, decernându-se Premiile „Gândire românescă” și „Demnitate românească”. La ceremonie au fost prezente și o serie de personalități de marcă ale culturii și societății românești autentice, printre care: prof.univ.dr. Radu Iftimovici – premiat al Academiei Române, inventatorul Mircea Tudor – dublu laureat al marelui premiu la Salonul Internațional de Invenții Geneva, prof. univ. dr. Ilie Bădescu și alții.

Premiile „Gândire românescă” au fost acordate unor intelectuali tineri care au adus în atenția publicului larg și au împărtășit memoria eroică a martirilor din temnițele comuniste, prin studii, reviste, lucrări și proiecte cultural-istorice:

– Alin Mureșan – pentru studiul și proiectul „Fenomenul Pitești”

[youtube_video] B1VRV7iInKQ [/youtube_video]

-
Claudiu Târziu – pentru editarea revistei „Rost”.

[youtube_video] MPIWLy5f-dc [/youtube_video]

– Sorin Lavric – pentru volumul „Noica și Mișcarea Legionară”

[youtube_video] xn_wXWeHVj4 [/youtube_video]

Totodată, Premiul de Excelență „Gândire românească” i-a fost acordat domnului Răzvan Codrescu pentru contribuțiile și colaborarea în cadrul revistei sibiene „Puncte cardinale”.

[youtube_video] 2CZ43e-pF-s [/youtube_video]

Apoi au urmat ei, cei pe care autoritățile i-au înmormântat sub tăcere…

Fundația Aiud, care îl are ca director pe dr. Pavel Chirila, iar ca președinte pe Dan Puric, a acordat Premiile „Demnitate Românească” celor care au suferit în temnițele comuniste și au ținut vie memoria unei generați de martiri români, prin mărturisiri și poezie:

– Jaques Vasile Iamandi

[youtube_video] Gkg7NtYLA5I [/youtube_video]

– Demostene Andronescu

[youtube_video] O0g9LWSy1f4 [/youtube_video]

– Marcel Petrișor

[youtube_video] hSpov_mvn-c [/youtube_video]

– Nicolae Purcărea

[youtube_video] zJr2jp8qr3E [/youtube_video]

 … foști deținuți și autori de volume de memorialistică. Oameni de o forţa extraordinară, care au trecut prin experienţe cumplite şi totuşi şi-au revenit. Exemple de cinstit, exemple de urmat!

O parte dintre cei ce ne fac să realizăm că avem o identitate și avem motive să fim demni. Mai mult însă, avem și datoria de a continua lupta și de a pune capăt dezinformării.

Tocmai de aceea, tot în cadrul acestui eveniment a fost prezentat și proiectul „În spatele cortinei de fier. Studiu de caz: România”– inițiat de CSIC (Centrul de Studii în Istorie Contemporană) alături de Asociația ROST, proiect ce presupune realizarea unui film documentar, a unei serii de benzi desenate și a unui album foto-documentar care să ilustreze diferitele episoade cheie ale comunizării. Totul pentru suplinirea lipsei de cunoaștere la nivel național dar și european, referitoare la comunizarea României și la instaurarea regimului comunist în România.  Iar cei interesați să afle mai multe informații sau doritori de a susține proiectul și de a contribui la apariția documentarului, pot accesa site-ul www.comunizare.ro pentru detalii.

[youtube_video] CU702zuN4-M [/youtube_video]

[youtube_video] lCY21aLtTG4 [/youtube_video]

De asemenea, a avut loc lansarea volumului Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare, de Mihai Buracu, apărut la Editura Filos, în prezenţa filozofului şi publicistului Sorin Lavric.

Cartea, lansată pentru prima dată în octombrie 2012, cuprinde atât relatarea autorului despre experienţa sa în Piteşti (dar şi la Târgşor, Canal sau Borzeşti), cât şi poeziile pe care le-a compus în timpul detenţiei ori articolele publicate după 1990, toate puse în valoare de un studiu introductiv despre prezenţa lui Mihai Buracu în arhivele Securităţii. Este unul dintre cele mai valoroase volume de memorialistică despre fenomenul Piteşti publicate până în prezent. Iar de curând, prin colaborarea dintre Grupul Filos și epublio, cartea este disponibilă și în fomat digital, atât în Amazon store cât și în iBook store.

scribul_facebook_new

Puse cap la cap, fiecare dintre aceste momente ale evenimentului au constituit o lecție de viață și o încurajare, un îndemn că nu e totul pierdut dar că mai e mult de muncă și de luptă pentru a aduce recunoașterea cuvenită martirilor neamului și pentru o restabilire a valorilor noastre autentice.

La final, Dan Puric ne-a urat în contextual sărbătorilor ce se apropie, „să fim împreună!”, „cu Dumnezeu, înainte!”. Îndrăznesc însă să cred că urarea merge dincolo de context și sper să îi ajungă pe cât mai mulți dintre cei care încă simt, cred și gândesc. Pentru că visul trebuie să meargă mai departe!

un articol semnat de Cristina Țintă, redactor șef FOTO4all

Ionuț Trandafirescu

About Ionuț Trandafirescu

Specialist IT, publicist şi editor, director al Grupului Filos, Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „VIDEO. Gala Premiilor Fundației Aiud”

Comentariile sunt închise.