Amendamentele la Constituţie ale societăţii civile creştine

Propunerile ONG-urilor creştine pentru revizuirea Constituţiei României: familie puternică, recunoaşterea tradiţiei creştine şi participare mai simplă a cetăţeanului la viaţa politică.

Un grup de câteva zeci de organizaţii non-guvernamentale creştine a remis Comisiei parlamentare care elaborează proiectul legislativ pentru revizuirea Constituţiei României un set de propuneri şi opinii privitoare la acest proces de modificare a legii fundamentale.

Documentul a fost elaborat în urma unor consultări extinse între organizaţii civice creştine importante şi cuprinde propuneri de întărire a unor prevederi constituţionale relevante pentru respectarea familiei şi a moştenirii creştine a poporului român, dar şi pentru participarea cetăţenească la viaţa politică.

„Conştienţi de însemnătatea revizuirii Constituţiei, organizaţiile semnatare ale acestui document, ca parte a societăţii civile, vă roagă să luaţi în considerare propunerile de amendare, cu scopul adecvării legii fundamentale la tradiţia şi moştenirea poporului român, dar şi pentru adaptarea acesteia la realităţile şi împrejurările de astăzi”, se arată în scrisoarea transmisă membrilor Comisiei.

În primul rând, se solicită modificarea articolului 48 în sensul definirii exprese a căsătoriei ca fiind „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Amendamentul propus urmăreşte recunoaşterea rolului primordial al familiei întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, în conformitate cu tradiţia românească şi după standardele universal recunoscute, ca instituţie esenţială pentru societate şi civilizaţie. „Considerăm că se impune această menţiune mai ales având în vedere evoluţia societăţii româneşti din ultimii ani, creşterea ratei divorţului, reducerea natalităţii, înmulţirea familiilor destrămate, monoparentale sau sărace, toate acestea afectând copiii într-un mod ce pune în pericol viitorul României.”

Tot la articolul 48 se doreşte întărirea dreptului părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea propriilor copii. Propunerea este motivată prin aceea că exercitarea drepturilor parentale şi limitarea intervenţiei statului în familie, consideră semnatarii, au un efect benefic şi rezultă în dezvoltarea unor generaţii viitoare sănătoase.

Recunoaşterea prin Constituţie a tradiţiei creştine este foarte importantă. În sensul acesta, organizaţiile semnatare au propus introducerea la art. 4 a menţiunii că „baza valorilor poporului român se regăseşte în tradiţia creştină, pe care statul are datoria de a o proteja.” Rolul acestui amendament este acela de a recunoaşte, prin legea fundamentală a ţării, o realitate evidentă, fără a afecta în niciun fel laicitatea statului.

Un alt capitol important este acela al participării cetăţenilor la viaţă politică, pe care semnatarii propunerilor o consideră mult prea dificilă pentru un stat democratic.

Astfel, se propune reducerea numărului necesar de semnături pentru iniţiativa legislativă cetăţenească la 55.000 (de la 100.000) şi a celui pentru revizuirea Constituţiei din iniţiativa cetăţenilor, la 250.000 (de la 500.000). Actualele cerinţe, apreciază organizaţiile non-guvernamentale creştine, fac aproape imposibil de transpus în practică iniţiativa legislativă cetăţenească şi se situează mult peste procentul impus pentru acţiunile similare la nivelul Uniunii Europene. Mai remarcăm că nu există egalitate de şanse între un grup de cetăţeni şi un deputat sau senator care poate propune o iniţiativă legislativă singur, deşi numărul de voturi cu care a fost ales cel din urmă în Parlament poate fi cu mult mai mic decât necesarul de semnături pentru o iniţiativă cetăţenească.

În acelaşi scop, se solicită ca propunerea de revizuire a Constituţiei pe calea iniţiativei cetăţeneşti să nu mai necesite adoptarea de către Parlament, ca o modalitate de a asigura, în mod nemijlocit, suveranitatea populară pentru decizii importante.

Puteţi citi documentul integral aici.

Printre semnatarii scrisorii se numără Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe PRO VITA din România, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia “Rost”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Caritas etc.

La formularea amendamentelor s-a ţinut cont de angajamentele internaţionale ale României, iar propunerile au fost prezentate şi în timpul dezbaterilor preliminare din Forumul Constituţional.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost