Grupul Socialist din P.E. ignoră voința cetățenilor europeni: Raportul Estrela se întoarce!

Pentru ședința plenară a Parlamentului European din 16 ian. a fost anunțată o declarație a Comisiei Europene, numită Non-discriminare în domeniul sănătății sexuale, a reproducerii și drepturile aferente. Inițiativa acestei declarații îi aparține Grupului Socialiștilor și Democraților (S&D), care speră să „internaționalizeze” dezbaterea din Spania și să obțină măcar o parte dintre obiectivele lobby-ului avorționist și pro gay, enunțate în Raportul Estrela, picat la votul din 10 dec.

Grupul face uz de Regulamentul 110, conform căruia „membrii Comisiei, ai Consiliului UE și ai Consiliului European pot oricând solicita Președintelui Parlamentului European să ia cuvântul pentru a face o declarație”. Conform aceluiași Regulament, această declarație poate fi urmată de o rezoluție. Astfel, după votul din 10 dec., lobby-ul pro gay se folosește de o procedură paralelă, într-un context european particular: de curând, guvernul spaniol a anunțat că intenționează să reinstituie protecția legală a vieții copilului nenăscut, iar dezastrul produs de legea Taubira – lege care permite căsătoria gay și adopția de copii de către un asemenea „cuplu” – anunță manifestații de amploare în Franța, după cele care au avut loc anul trecut (La manif pour tous).

Altfel spus, Grupul Socialiștilor și Democraților ignoră voința cetățenilor europeni, care au respins în PE Raportul Estrela, ce promova avortul, educația sexuală încă de la creșă și eliminarea obiecției de conștiință pentru cadrele medicale. Votul negativ pentru lobby-ul avorționist a fost confirmat și de Inițiativa Cetățenească Europeană Unul dintre noi, ce îi solicită PE protecţia juridică a fiinţei umane din momentul concepţiei, pentru care au semnat aproape 2 milioane de cetățeni.

Ce putem face cu oamenii politici europeni care ne ignoră voința? Să dezbatem agenda europeană și să votăm pentru  familia naturală la alegerile europene din mai 2014. Absenteismul la vot le va conferi deputaților seculariști mult mai multă putere, decât au acum, asupra vieților noastre.

NOTĂ: Pe 13 ian. ILGA-EUROPE, o organizație umbrelă pentru lobby-ul gay, a publicat un comunicat în care îi cheamă la vot, în mai, pe toți cei care doresc „egalitate gay în Europa”.

Sursa: famillechretienne.fr

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Grupul Socialist din P.E. ignoră voința cetățenilor europeni: Raportul Estrela se întoarce!”

Comentariile sunt închise.