Sâmbătă, 15 martie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (Universitatea din Bucureşti) Pepijn Le Heux vine să ne atragă atenţia asupra supravegherii discrete dar permanente la care suntem expuşi pe Internet.
Supravegherea a existat întotdeauna şi a fost folosită ca un mecanism de control al populaţiei. Ca urmare a dezvoltării tehnologiei şi încorporării ei în viaţa de zi cu zi, capacităţile de supraveghere au atins niveluri înspăimântătoare. Legislaţia şi înţelegerea umană nu au fost în măsură să ţină pasul cu aceste evoluţii.
Mulţumită destăinuirilor lui Edward Snowden ni s-a deschis o perspectivă unică. Vom încerca să analizăm ceea ce ştim, cât de rău este cu adevărat, care sunt consecinţele sociale, ce tehnologii ne pot ajuta, în ce alte moduri poate răspunde societatea acestor provocări şi ce ne poate aduce viitorul.
Pepijn Le Heux este avocat şi hacktivist implicat în TorProject (https://www.facebook.com/ TorProject) precum şi în alte activităţi referitoare la supravegherea şi promovarea libertăţii online.
Conferinţa se ţine în limba engleză, iar taxa de participare este de 20 lei.
Organizatorii conferinţei: Asociaţia Rost şi Asociaţia Studenţilor în Arheologie şi Istorie (A.S.A.I.R.).
- Mitropolia Basarabiei: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită - 25 aprilie 2024
- In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu. Lansarea romanului „IUDA”, scris în anii rezistenței din munți - 25 aprilie 2024
- Viktor Orban, la conferința CPAC de la Budapesta: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă - 25 aprilie 2024