Un proiect excelent, susţinut şi de Asociaţia ROST

Proiectul „Cinema Reper” doreşte să fie un proiect al relevării valorilor umane perene prin intermediul limbajului cinematografic, un proiect care să folosească şi să propună filmul reper (filmul cu valoare artistică şi valoare morală) ca pe un mijloc al descoperirii şi al transformării de sine; care să ne ajute să răspundem la marile întrebări ale existenţei; să înlocuiască pe a avea cu a fi; să ne facă mai buni, mai generoşi, mai solidari, mai respectuoşi cu cel de lângă noi; să păstreze şi să valorifice trecutul, să repună în drepturi normele morale moştenite, să stimuleze imaginaţia morală; să aducă în faţa spectatorului, pe lângă istoria, tradiţiile, moştenirea spirituală şi culturală proprie, şi pe acelea ale altor popoare, să devină un mijloc al cunoaşterii şi al acceptării reciproce.

Proiectul „Cinema Reper” se desfăşoară în regim de gratuitate săli de spectacol, în şcoli, în penitenciare şi în oricare alte spaţii în care copii, adolescenţi, tineri, persoane cu probleme speciale, sau private de libertate pot beneficia de întâlnirea cu filme reper şi cu mentori pentru împlinirea scopului amintit mai sus.

Festivalul de film “CINEMA REPER”

7- 17 aprilie 2014

la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Horia Bernea

Proiecţiile de la orele 11.00, 12.00, 15.30 sunt dedicate elevilor. Participarea altor categorii de spectatori este posibilă în limita locurilor disponibile. În perioada 7-11 aprilie, filmele de la 15.30 vor fi prezentate de critici de film şi vor fi urmate de discuţii.

Proiecţiile de seară sunt pentru publicul general.

Accesul la toate proiecţiile este gratuit.

 

Programul proiecţiilor pe zile

 

Luni  7 aprilie 2014

15:30 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009) ,93 min

 

Marţi  8 aprilie 2014

15:30 – Lord of the Flies / Împăratul muştelor (1963) ,92 min

 

Miercuri 9 aprilie 2014

15:30 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012) ,

18:00 – A Beautiful Mind / O minte sclipitoare (2001), 134 min

20:30 – Becket (1964), 148 min

 

Joi 10 aprilie 2014

15:30 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003),76 min

18:00 – Tsubaki Sanjuro / Sanjuro (1962),96 min

20:30 – La Strada (1954), 108 min

 

Vineri 11 aprilie 2014

15:30 – The Boys from Paul Street / Băieţii de pe strada Pal (1969), 110 min

18:00 – Hiroshima, mon amour / Hiroshima, dragostea mea (1959), 90 min

20:30 – The Pianist / Pianistul (2002), 150 min

 

Sâmbătă 12 aprilie 2014

11:00 – Chariots of Fire / Carele de foc (1981), 124 min

18:00 – The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat (2012), 111 min

20:30 – Secvenţe (1982), 98 min

 

Duminică 13 aprilie 2014

11:00 – Spirited Away/ Călătoria lui Chihiro (2001), 124 min

18:00 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012), 92 min

20:30 – Barbara (2012), 105 min

 

Luni  14 aprilie 2014

12:00 – Dead Poets Society / Cercul poeţilor dispăruţi (1989), 128 min

 

Marţi  15 aprilie 2014

12:00 – The Aviator / Aviatorul (2004), 170 min

18:00 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003) 76 min

20:30 –  Forrest Gump (1994), 142 min

 

Miercuri 16 aprilie 2014

12:00 – Spirited Away/ Călătoria lui Chihiro (2001), 124 min

18:00 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009), 93 min

20:30 – Monanieba/Repentance / Căinţa (1984), 153 min

 

Joi 17 aprilie 2014

12:00 – Good Will Hunting / Good Will Hunting (1997), 126 min

18:00 – Departures / Okuribito / Plecări (2008), 130 min

20:30 – Il vangelo secondo Matteo / Evanghelia după Matei (1964), 137 min

 

Informaţii despre filmele din program cât şi rezervările pentru proiecţiile dedicate elevilor la telefon: 0728873269 ; 0744187384 şi pe site : www.cinemareper.ro (disponibil începând cu 21.03.2014)


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Un proiect excelent, susţinut şi de Asociaţia ROST”

Comentariile sunt închise.