Conferinţa, un gen în desuetudine

Marţi, 27 mai, şi miercuri, 28 mai, s-a desfăşurat în Bucureşti încă o conferinţă ştiinţifică. Tema ei, anunţată cu aproximativ trei luni în urmă, purta titlul „Individ, familie, societate – Provocări contemporane”. A fost în mod premeditat proiectată ca o temă largă, cu deschidere către cât mai multe domenii ştiinţifice sau de interes pentru dezbatere publică. Au colaborat trei institute de cercetare ale Academiei Române (cel de antropologie, care a şi iniţiat evenimentul, cel de psihologie şi cel de sociologie) şi două universităţi. Programul a cuprins teme referitoare la om, familie şi societate venite dinspre biologie sau medicină, antropologie culturală sau etnografie, psihologie, geografie umană, sociologie, teologie şi filosofie. De fapt, a avut loc un dialog multidisciplinar pe o problemă fundamentală, aşa cum arareori se realizează, purtat cu sinceritate şi interes. O sincronizare a întrebărilor şi a unor posibile răspunsuri la problemele actuale ale omului şi familiei. Sau după cum spunea profesorul universitar Gheorghiţă Geană, cercetător (gr.I) în antropologie culturală la Institutul de Antropologie Francisc Rainer din Bucureşti, cel care a deschis întâlnirea, alături de academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, conferinţa „a atins momente de excepţie. În ansamblu a fost o reuşită deosebită. A avut
de toate: şi date empirice, şi reflecţii teoretice; şi idei pure, şi deschideri aplicative;
şi abordări cantitativiste, şi abordări calitativiste; şi participanţi tineri (unii chiar foarte
tineri), şi veterani; şi autori din România, şi voci din afara ţării…”

Cu toate aceste reuşite, un aer de desuetudine a încărcat şi această întâlnire, ca şi pe celelalte adunări mobilizate din interes ştiinţific, indirect sau deloc material, la care am participat în ultimii trei ani. Obişnuinţa de a se percepe taxă (încălcată cu aceste ocazii), de a se achiziţiona puncte importante pentru creşterea şanselor de promovare şi, prin urmare, a salariului, de a publica în jurnale „cotate”, adică cele care garantează de asemenea un spor de carieră, sau oportunitatea de a cunoaşte persoane/instituţii care pot sponsoriza o deplasare, o cercetare, o carte, indiferent, până la urmă, pe ce temă, dar care să garanteze supravieţuirea materială-financiară a cercetătorilor câteva luni în plus – sunt condiţiile care îi fac pe oamenii de ştiinţă să se adune. Altminteri, interesul sincer pentru o problemă, cercetarea vocaţională sunt insuficiente şi păguboase. Conferinţele de genul celei anunţate aici, gratuită, nesusţinută de vreun program european de asistenţă financiară, necondiţionată de vreun contract de cercetare, sunt, cum spuneam, desuete. Oricât de interesante sunt comunicările, persoanele cu autoritate în cercetarea europeană actuală le consideră cu condescendenţă, naivităţi, pierdere de vreme.

Cu atât mai uşor de înţeles este absenţa publicului. Deşi desfăşurată într-o universitate cu zeci de mii de studenţi, niciunul dintre aceştia, prietenii, familia sau cunoscuţii lor, ba chiar niciunul dintre dascălii lor nu a avut curiozitatea de a afla care sunt soluţiile oamenilor de ştiinţă la problemele contemporane ale omului şi familiei. În condiţiile în care familia este o valoare fundamentală pentru majoritatea covârşitoare a persoanelor, indiferenţa lor, măsurată ca absenţă a acestui tip de public, poate ului. Ea este însă proba şi măsura eficienţei vaccinului pe care metodele recente de organizare a învăţământului şi cercetării l-au administrat împotriva interesul pentru cunoaştere.

Corina Bistriceanu

About Corina Bistriceanu

Conf. univ. dr. în Sociologie, Univ. „Spiru Haret” – Bucureşti, publicist. Ultima carte publicată: „Sacralitatea răului. Studiu de sociologie a tradiţiei” (2008). A mai publicat „Sociologia familiei” (2006) şi „Sociologia tradiţiei. Mit şi morală în societatea tradiţională românească” (2007).

Spune-ți părerea