Domnul Octav Bjoza, actualul președinte al AFDPR, s-a născut în 1938. La sfîrșitul anului 1947, cînd stalinismul a triumfat în România odata cu abdicarea Regelui Mihai și dizolvarea partidelor istorice, acesta avea 9 ani. A fost arestat și condamnat pentru activitatea desfășurată în perioada 1956-1958 în cadrul Gărzii Tineretului Român, organizație care dorea înlaturarea regimului comunist din România. Pe vremea aceea despre Mișcarea Legionară se discuta doar în șoaptă, pe la colțuri. Marea majoritate a liderilor legionari erau în pușcariile comuniste unde erau supuși unor chinuri greu de imaginat.
În aceste condiții ajunge domnul Octav Bjoza sa-i cunoască și sa-i aprecieze pe unii dintre ei. Se știe că mulți dintre deținuții politici legionari erau tineri studenți de elită, unele dintre cele mai luminate minți ale României interbelice. Nu e de mirare că domnul Bjoza a avut de învăța în pușcărie. Relatările despre perioada respectivă sînt numeroase și accesibile tuturor celor doritori să se informeze. Te înfiori și plîngi numai cînd citești despre iadul prin care au trecut deținuții politici în închisorile comuniste, personal nici nu-mi pot închipui cum a fost acolo.
Ce ușor e pentru noi să judecăm și să dăm verdicte din fotoliul comfortabil de acasă! Din păcate sechelele comunismului au lăsat urme adînci, înfierarea celor ce deviau de la linia trasată de partidul unic era la ordinea zilei atunci și zilele acestea avem ocazia să asistăm din nou ceva similar, respectiv înfierarea cu mînie proletară a gestului Președintelui României, Klaus Iohannis, de a-l decora pe domnul Octav Bjoza. Spun acuzatorii că domnul Bjoza nu merită decorat pentru că ar avea „simpatii legionare”! Ca și cum ar fi vina dumnealui că a fost trimis la pușcarie unde a avut ocazia să se convingă de calitatea umană a unora dintre deținuții politici legionari și că după ce a fost eliberat nu a uitat acest lucru. Acest lucru confirmă încă odată că domnul Bjoza chiar merită decorația respectivă.
În timp ce majoritatea românilor, printre care și mulți dintre moralizatorii de profesie de acum, scandau încolonați „Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” și mai tîrziu „Partidul, Ceaușescu, România!” unii chiar au încercat să dărîme minciuna în care trăiam. Dar meritul lor nu trebuie recunoscut.
În schimb a fost recunoscut fără probleme meritul unora ca Ecaterina Andronescu, probabil pentru performanțele extraordinare ale învățămîntului românesc, Gabriel Oprea și Teodor Meleșcanu, probabil pentru excelență în traseism politic, Miron Mitrea, probabil pentru excelență în corupție sau Adrian Păunescu, probabil pentru odele aduse celui mai iubit fiu al poporului.
Ce viață tristă trebuie să aibă acești moralizatori de profesie!
3 comentarii la „Viața tristă a moralizatorilor de profesie”
Comentariile sunt închise.