Sfîrşit de săptămînă plin de bucurii la „Casa cu Rost”

„Casa cu Rost” vă pregăteşte un sfîrşit de săptămînă plin de evenimente deopotrivă plăcute şi utile. Astfel, sîmbătă, 28 Februarie, de la ora 11.00, vă invităm la un nou atelier de cusut ii, sau, cum ne place nouă să le numim, straie împărătești

Într-o atmosferă caldă, amicală, în aburi de ceai bun, din plante înmiresmate şi arome de fursecuri de casă, veţi deprinde minunata artă a cusăturilor tradiţionale, sub îndrumarea bunelor noastre prietene Roxana Maria Vizanti şi Ana Maria Trandafir şi alte cîtorva persoane dragi nouă ( ia din imagine a fost prezentată la Galateca şi este cusută de bunica Corinei Bedreaga, căreia îi mulţumim!). Un atelier pentru adulţi şi copii!
Adresa noastră: Calea Victoriei 155, bloc D1, tronson 8, intrarea se face prin strada Buzeşti, vizavi de agenţia Tarom (pe colţul clădirii este o farmacie Sensiblue).

Preţul atelierului: 30 lei. Materialele necesare sînt incluse în preţ.
straie imparatesti 3
Tot sîmbătă, 28 Februarie, de la ora 17.00Casa Cu Rost vă invită la prima ediţie a unui atelier dedicat produselor cosmetice naturale.
Veţi învăţa să vă preparaţi singuri cremele de faţă, mîini şi corp, deodorantul, rimelul sau şamponul. Numai din produse eco şi după propriul gust.
 
De la acest prim atelier veţi pleca acasă cu crema preparată.
atelier frumusete 1
Acestă sîmbătă se va încheia cu un spectacol de Andrei Ciopec, care îmbină poezia, muzica, iluzionismul şi umorul, pe durata a două ore de bună dispoziţie, începînd cu ora 19.30. Preţ de intrare: 30 lei.
Teatru 1 Casa cu Rost
Duminică, sărbătorim 1 Martie în felul nostru: cu un atelier de aranjamente florale.
Bucuria de a pune un buchet de flori frumoase mai mult în evidenţă şi de a le păstra mai mult timp nu e chiar la îndemîna oricui. Şi asta vom învăţa de la maeştri florari.
 
În preţul cursului, 75 de lei, intră şi un cufăraş, în care veţi face primul dvs aranjament floral, cu care veţi pleca acasă. Astfel, doamnele care vor participa, îşi vor face singure un cadou frumos de mărţişor, iar domnii care vor să rămînă cu un meşteşug ce le va mai putea fi de folos şi în viitor, dar să şi dăruiască flori femeilor din viaţa lor, îşi vor atinge ambele obiective cu banii pentru unul singur 🙂
atelier de design floral
The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

Spune-ți părerea