Școala Brâncovenească, Fundația Sfinții Închisorilor și Asociația Rost vă invită sâmbătă 7 martie 2015, de la ora 18:30, la conferința Cuvântul care mărturisește – memoria martirajului românesc. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, B-dul Alexandru Lăpușneanul nr. 1, în Sala Mică.
Conferința va începe cu proiecția filmului Poezia după gratii, un scurt documentar despre rolul și importanța poeziilor în timpul anilor de detenție politică din perioada comunistă.
În continuare, d-l Demostene Andronescu (poet, fost deținut politic) va recita poezii create de domnia-sa în timpul detenției – din volumul recent reeditat Peisaj lăuntric – și ne va vorbi despre geneza acestora.
În încheiere, d-l Răzvan Codrescu (poet, traducător, publicist) va vorbi pe marginea volumului noului său volum Cartea mărturisitorilor, ce prezintă o serie de personalităţi exponenţiale ale istoriei politice şi culturale a dreptei româneşti.
Moderatorul evenimentului va fi d-l Claudiu Târziu, președintele Asociației ROST.
- Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, solidar cu elevul Vlad Țăranu, sancționat pentru patriotism - 28 martie 2024
- Marele absent. Președintele Iohannis nu a transmis niciun mesaj, la 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România - 28 martie 2024
- Ministerul Educației a publicat cele 5 manuale de „Istoria evreilor”, aprobate pentru noul an școlar - 28 martie 2024