În dec. 1922 studenţii din cele patru centre universitare intră în grevă, având ca principală revendicare numerus clausus, adică respectarea proporţiei de la nivel naţional dintre români şi evrei, la înscrierea în învăţământul secundar şi universitar, care presupunea taxe. În condiţiile în care 72% din populaţia României erau etnici români, iar 4% evrei, în majoritatea liceelor, mai ales din Basarabia şi din Moldova, elevii români erau minoritari. La Facultăţile de Drept şi de Filosofie din Cernăuţi mai mult de jumătate din studenţi erau evrei. În Iaşi, evreii erau majoritari la Medicină şi Farmacie, iar la Facultatea de Ştiinţe reprezentau jumătate.
Situaţia şcolarizării pe etnii ridica două probleme: cât de reprezentativi vor fi pentru popor cei cu profesii liberale, oamenii politici de mâine, şi ce perspective se întrevedeau pentru cultura naţională.
46% din populaţia României avea sub 20 ani conform recensământului din 1930; pentru 1922 cifrele nu erau cu mult diferite.
Problemele sociale ale acestei vârste erau dezbătute în mediul academic şi în numeroase asociaţii; în plan politic pînă atunci doar Partidul Naţionalist Democrat (PND), înfiinţat de N. Iorga şi de A. C. Cuza în 1910, ridicase problema evreiască în Parlament. În plus, în Adunarea Constituantă tocmai se lucra la modificarea art. 7 din Constituţie, prin care ar fi urmat să le fie acordate drepturi politice strănilor din România; prin noul articol străinii, mulţi cu poziţii economice dominante, deveneau un concurent serios pentru capitalul autohton, mai ales pentru cei din clasa de mijloc.
În urma hotărîrii lui Nicolae Iorga de a susţine modificarea art. 7, PND s-a scindat; A. C. Cuza şi alţi membri marcanţi au plecat din partid, printre care şi deputatul Ion Zelea-Codreanu.
În ţară exista un curent naţionalist, dar el nu era canalizat într-o organizaţie eficientă. Românii se simţeau acum reprezentaţi de studenţi, cu care aveau o miză comună; ei au susţinut moral greva, dar şi material, pentru că, în febr. 1923, când guvernul liberal a închis căminele şi cantinele studenţeşti ca represalii, bucureştenii le-au oferit adăpost în propriile case celor 8000 studenţi, timp de cîteva luni.
Corneliu Zelea-Codreanu se afla în Germania; el se întoarce la Iaşi pentru a lua parte la organizarea grevei studenţeşti, preconizată a se încheia în momentul satisfacerii de către guvern a moţiunii depusă pe 10 decembrie. Pentru el protestul studenţilor trebuia să fie punctul de plecare al unei mişcări politice a românilor, care ar fi urmat să le rezolve problemele economice şi sociale. Codreanu a propus o adunare naţională, iar ca lider al mişcării pe prof. A. C. Cuza; tinerii urmau să fie educaţi astfel încît să refuze înregimentarea în partidele corupte, iar LANC să câştige alegerile pentru a forma un guvern naţionalist.
Întrunirea fondatoare a avut loc la Iaşi, centrul studenţesc care l-a sprijinit pe Codreanu, alături de Cernăuţi; pe 4 martie 1923, la două luni de la declanşarea grevei, ia naştere Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Liga avea ca însemn steagul negru cu zvastica pe un cerc alb. A. C. Cuza l-a însărcinat pe Codreanu să organizeze filialele din ţară.
Greva studenţească rămînea o acţiune separată, cu obiective imediate. Codreanu organizează Liga după model militar (Cămăşile albastre) şi înfiinţează o secţie de tineret, în premieră în România. Urmînd exemplul Ligii, partidele tradiţionale îşi vor crea şi ele cluburi pentru tineret.
LANC şi alte organizaţii naţionaliste au protestat contra noii legi fundamentale; cu toate acestea, Constituţia a fost votată după o dezbatere de nici o oră, cu art. 7 modificat. Ziarele, aflate sub cenzură, au publicat ştirea cu litere mici. Codreanu se afla la Iaşi, unde Liga a răspândit manifeste şi a organizat proteste de stradă; în oraş au avut loc schimburi de focuri de armă între evrei şi naţionaliştii români. Codreanu a fost arestat ca autor al manifestului; eliberat după o săptămînă, este primit cu manifestări de simpatie de ieşeni.
Greva studenţilor s-a bucurat de sprijinul populaţiei pînă la sfîrşitul anului universitar. După Paşti guvernul liberal a încercat să redeschidă universităţile cu armata, pentru sesiunea de vară, în ideea că studenţii ce nu priveau cu ochi buni îngheţarea anului universitar se vor prezenta la examene şi greva va fi dezamorsată. Tentativele armatei au eşuat pe rînd, întâi la Iaşi, unde Liga a arborat steagul cu zvastică pe frontonul Universităţii, apoi şi în celelalte centre.
În august a avut loc un congres studenţesc la Iaşi, în clandestinitate, pentru a stabili dacă mişcarea grevistă continuă sau nu. Studenţii au convenit că nu puteau îngheţa încă un an universitar. Asupra lor făceau presiuni familiile şi autorităţile; cîţiva lideri fuseseră exmatriculaţi încă din primăvară, printre care şi Ion Moţa la Cluj.
- Ceva despre pandemie - 17 martie 2020
- O carte despre embrionul uman, ca persoană ce trebuie apărată - 8 octombrie 2019
- Societatea de Cultură Macedo-Română împlinește 140 de ani de la înființare - 20 septembrie 2019
Un comentariu la „(2) Ceva despre: Greva studenţească din 1922-1923”
Comentariile sunt închise.