Cărţile marxiste ale lui Radu Florian, baza ideologică a vînătorii de fascişti

La emisiunea lui Rareş Bogdan, de la Realitatea TV, Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, a refuzat să stea la aceeaşi masă cu Florin Dobrescu, secretarul general al Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”, pe motiv că acesta i-ar fi atacat familia. De fapt, Florin Dobrescu scrisese ce ştia toată lumea: că tatăl lui Alexandru Florian, Radu Florian, a fost un ideolog comunist care a stîlcit multe conştiinţe, atît înainte de 1989, cît şi după. Şi pentru aducere aminte, iată cîteva dintre cărţile publicate de profesorul de marxism:

– „Teoria marxist-leninista a revolutiei socialiste”, de Radu Florian, Editura Politica, 1961
– „Dialectica dezvoltarii societatii capitaliste: prelegeri de socialism stiintific”, de Radu Florian, Editura Didactica si Pedagogica, 1969
– „Reflectii asupra filosofiei marxiste”, de Radu Florian, Editura Politica, 1974
– „Procese definitorii ale dezvoltarii societatii socialiste”, de Radu Florian, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975
– „Introducere în teoria marxista a determinismului social”, de Radu Florian, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1979
– „Antonio Gramsci, un marxist contemporan”, de Radu Florian, Editura Politica, 1982

Alexandru Florian a fost educat în spiritul acestor lucrări de căpătîi ale tatălui său, lucru evident în toate susţinerele publice ale celui care conduce azi „vînătoarea de fascişti”. Avînd în vedere că „reacţionarii”, fie ei legionari sau doar naţionalişti-creştini (precum Mircea Vulcănescu ori Sandu Tudor, care totuşi au fost condamnaţi cu eticheta de legionari – pentru care şi azi sînt puşi la index), au văzut în comunism cel mai mare pericol al secolului XX şi s-au ridicat contra lui, e natural ca şi astăzi să fie vînaţi de alde Florian. Nu e nici o problemă, dar măcar să nu ne ia de proşti stimabilul şef al Institutului „Elie Wiesel”, pretinzînd că luptă pentru democraţie. Nu, tovarăşul Florian luptă pentru impunerea unei viziuni la care tatăl său a muncit cu sîrg şi împotriva tuturor celor care i-ar putea sta în cale, recte tradiţionaliştii, conservatorii, patrioţii şi creştinii pe care îi expediază sub numele de „legionari” – deja defăimat de generaţia lui Radu Florian.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

11 gânduri despre “Cărţile marxiste ale lui Radu Florian, baza ideologică a vînătorii de fascişti

  1. Rares Bogdan este un personaj duplicitar. Cine l-a vazut in emisunea prezentata cu ocazia alegerilor legislative din Israel, in care repeta cu pasiune ca sotia sa merge de doua ori pe an la rude in Tara Sfanta, a inteles ca trebuie sa ii urmareasca elanurile declamative, cu circumspectie.
    Are in echipa doi jurnalisti ( o doamna si un domn) care ar putea sustine tema cu mai multa demnitate decat acesta.

    Realitatea a initiat si campania impotriva violurilor, si bine a facut, doar ca a facut-o sub o denumire la care nu au acces brutele analfabete, sloganul multumindu-i pe prietenii americani, caci la romani, mai bine suna: „VIOLUL = CRIMA si se pedepseste in consecinta”.

    Cea mai interesanta emisiune comisa de Realitatea a fost cea in care a fost invitat profesorul Aurel Codoban.
    Avem nevoie de o terapie a normalitatii, chiar daca nu are efectul de a ne face optimisti.

  2. cred ca totusi, in spiritul adevarului, nu ar strica sa spuneti mai multe despre Profesorul Radu Florian; in primul rind ati uitat [oare? … 😉 … ridic cuvenitul semn de intrebare pentru ca, daca tot ati scotocit in bibliografie, nu aveati cum sa nu dati si de titlurile la care ma refer … ] sa mentionati si alte lucrari ale Profesorului Florian, de exemplu ” Sensul istoriei, Editura Politica, 1968″; „Dialog cu secolul nostru, Editura Politica, 1984”; „Eppur si muove!, Editura Cartea Romaneasca, 1983”; „Metamorfoza culturii in secolul al XX-lea, Editura Cartea Romaneasca, 1988”, carti de analiza si atitudine extrem de critica la adresa realitatilor vremii cum putini au avut curajul sa scrie si sa la mai si publice … pentru toate acestea a fost marginalizat si trecut pe linie moarta, buninteles, sa nu perverteasca mintile tineretului (de ex. Gabriel Liiceanu … ) … Profesorul Radu Florian a fost, intr-adevar, un intelectual de formatie marxista, de care, spre cinstea lui, nu s-a dezis pina la sfirsitul vietii … dar de ce ar trebui sa fie un stigmat aderenta intelectuala la un curent respectabil, precum este marxismul? … sa va mai amintesc si un detaliu biografic al familiei Florian, care a dat doua victime in pogromul dela Iasi, din 1941, respectiv tatal si fratele Profesorului … toate acestea mi-am permis sa vi le prezint considerind ca, dincolo de orientarea ideologica, onestitatea si probitatea intelectuala ne obliga sa spunem totul, pina la capat, mai ales atunci cind „victima” nu se mai poate apara … cit despre buricareala tinarului Florian, ce sa spunem? agresiv, neinspirat si patimas, si-a atras oprobriul public pe buna dreptate, mai ales in conditiile in care interpretarile pe care le da actului normativ in cauza sunt departe de litera si spiritul acestuia … o seara linistita si iertare pentru lungimea interventiei …

    • Să fim serioşi or fi mai prizabile titlurile cu pricina, dar nu sînt nici monumente de filosofie şi în nici un caz nu mustesc de atitudine critică „la adresa realităţilor vremii”. Nici nu se prea putea să fie altfel, căci cenzura nu dormea, iar profesorul Florian voia totuşi să doarmă acasă, dacă presupunem că totuşi l-ar fi mîncat degetele să facă opoziţie pe faţă. Cît despre publicare, curajul ar fi fost mai degrabă al editorului.
      Să ne amintim despe curajul lui Goma, care a cerut imposibilul: libertate, şi cam cum l-a plătit. Ăla curaj. Sau al părintelui Gheorghe Calciu, care tot prin cuvînt, rostit, nu scris, a atacat cu adevăra „realităţile” – recte dărîmarea bisericilor. Şi asta ca să dau doar două cazuri celebre din timpurile de post-dejiste, despre care unii cred că erau mai blînde, timpuri în care profesorul Radu Florian făcea carieră.
      În fine, dacă în opinia dvs marxismul e respectabil, chiar că un dialog e inutil. Ce să mai vorbeşti despre o ideologie criminală, care a provocat sute de milioane de victime?

  3. de preferat este sa ne aducem aminte de curajul tuturor si sa-l apreciem ca atare, mare sau mic si mai ales buna credinta a fiecaruia … domnule Tarziu, va cam pripiti in aprecierea timpurilor, mai blinde sau mai aspre, ca nu prea sunt comparabile … si nu le cunoasteti decit din carti sau povesti … 🙂 … personal am trait intreaga perioada a comunismului national si pot sa va spun ca nu am trait deloc rau, o buna parte chiar in Bacaul natal … pina spre anii ’80, ca de altfel imensa majoritate a conationalilor … de respectabilitatea marxismului chiar nu vreau sa facem polemica, ca nu ajungem nicaieri … 🙂 ; caci, daca ar fi sa intru in logica dumneavoastra, ce ideologie sau religie este inocenta si nu isi are milioanele sale de victime nevinovate? revenind la subiectul Florian – fiul, care a produs valuri mediatice in mare masura nejustificate, este clar ca nu cartile de exegeza marxista publicate de raposatul sau parinte sunt cele ce i-au determinat idiosincraziile, ci mult mai degraba hiper-sensibilitatea biografica si cea data de ascendenta evreeasca, ambele corecte si justificate din punctul meu de vedere, insa doar din perspectiva individuala; insa din perspectiva care trebuia sa prevaleze, a legiuitorului (caci pozitia administrativa de sef al Institutului Elie Wiesel il pune in aceasta calitate) a gresit, depasind lejer granita ce nu trebuie trecuta de un facator de lege, care trebuie sa se limiteze la definirea si reglementarea normei juridice si nu sa o personalizeze cu nominalizari de persoane … ca atare imi mentin critica la adresa domniei sale; prin interventiile sale a daunat mult mai mult decit a ajutat … in fine, un ultim aspect, cred eu foarte important: sa stiti ca Legea 217/2015 nu este deloc o noutate in materie, aceasta doar modifica si completeaza actul normativ de baza, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (mi-am permis sa o trec in integralitatea denumirii, pentru sustinerea argumentarii) … pentru conformitate, rog a se verifica … dupa cite imi amintesc, desi reglementarea era aceeasi, nimeni dintre toti foarte vocalii critici de astazi nu s-a deranjat sa se ambaleze … sincer, in aceste conditii nu prea inteleg motivul furtunii … o zi buna …

    • Stimate domn, ştiu multe din cărţi şi din mărturii (pe care nu am nici un temei să le pun la îndoială), e adevărat, mai multe decît cele trăite direct pe pielea mea. Însă, în ’89, cînd cu răsturnarea lui Ceauşescu de-am botezat-o revoluţie, aveam totuşi 17 ani, o vîrstă la care alţii făceau închisoare, cu cîteva decenii în urmă, pentru că aşa voiau tovarăşii lui Radu Florian; deci o vîrstă a responsabilităţii şi o vîrstă la care înţelegeam prea bine ce se întîmpla. Am văzut direct cum e cu marxismul ca sursă de inginerii sociale.

      Nici o ideologie nu e este inocentă, dar nu de nevinovăţie era vorba, ci de imensul potenţial genocidal dovedit de marxism şi pe cale de a fi dovedit de neomarxism, care, apropo, e bine, sănătos şi ne încolţeşte vîrtos, sub numele conspirativ de „corectitudine politică”.

      S-ar putea să aveţi dreptate în cazul lui Alexandru Florian, să-l fi creditat prea mult cînd am spus că este influenţat de textele tatălui. La cum scrie şi vorbeşte, îl bănuiesc de semi-analfabetism, aşa că e foarte probabil să nu fi citit cărţile bătrînului, ci să fi rămas doar cu ideile lui date de-a gata între două prînzuri, cîndva.

      În fine, nu e cazul să-mi spuneţi tocmai mie că legea 217/ 2015 nu e o premieră, căci am scris împotriva ordonanţei 31/ 2002, ba şi a unuia dintre efectele ei imediate: incluparea unui nevinovat, Grigore Opriţă, de la Braşov, condamnat în primă instanţă şi achitat de judecătorii Tribunalului, căci chiar nu încălcase nici ticăloasa de ordonanţă, nici altă lege.

      Pentru a vă convinge, citiţi aici: http://procespolitic.uv.ro/index.php?menu=51

      Faptul că atunci am fost puţini cei care am prostestat, nu înseamnă că avem mai puţină dreptate acum cînd criticăm mai mulţi ordonanţa „revăzută şi adăugită” sub forma legii 217. Şi să ştiţi că mulţimea criticilor se datorează adăugirilor atît de stupide, cînd nu parşive, care le-au stîrnit atenţia şi unor comentatori altfel destul de „corecţi” politic, care nu s-au „sesizat” din 2002.

  4. stimate domnule Tarziu, sper sa nu va deranjeze continuarea discutiei; mi se pare interesanta si de buna calitate si am sentimentul ca subiectul merita inca cel putin o replica … 🙂 … pe care eu unul as dedica-o comentarii Legii 217/2015, un act normativ care mie unul mi se pare ca mai mult incurca decit descurca, si pare a avea ca unica intentie a se rafui in mod expres cu fosta Miscare Legionara. reglementarea pacatuieste evident prin insistenta cu care incrimineaza exclusiv legionarismul, ca miscare fascista, pierzind din vedere ca in Romania acelor ani au functionat organizatii cel putin la fel de fasciste; sa intelegem ca, de exemplu „Crucile cu sageti” szalasiste sau celelalte organizatii iredentiste maghiare sau grupusculele naziste ale minoritatii germane se bucura de un alt regim juridic?! surprinzatoare si regretabila mi se pare si lipsa oricarei referiri la sanctionarea responsabililor pentru persecutiile suferite de populatia etnic-romaneasca in perioada 1940 – 1944 in teritoriul vremelnic atribuit Ungariei horthiste; nementionarea acestora conduce logic catre interpretarea ca acestora nu li se aplica regimul legii si deci pot functiona linistite, iar acest lucru este aproape cert, intrucit nimeni nu a fost tras la raspundere penala pentru oribilitatile comise, si deci nu se incadreaza definitiilor legale; ma opresc, pentru ca intregul act normativ pacatuieste prin diletantism si rea-credinta … din punctul meu de vedere ne aflam in fata unei absurde vendete politice; in mod normal completarile aduse actului initial trebuiau introduse in eventualele norme de aplicare, legislatie secundara care are rolul de a clarifica si explicita formularile mult prea generale ale legii. sa inchei, anticipind o invitabila referire la lipsa comunismului din lege. din aceasta perspectiva, lucrurile sunt mai mult decit clare, comunismul nu are ce cauta intr-un asemenea act normativ, care are un alt obiect de reglementare …

Spune-ți părerea