Corneliu Codreanu şi Iuliu Maniu – aliaţi şovăielnici?

– fragmente dintr-un studiu istoric –

Rebecca Ann Haynes – „Reluctant allies? Iuliu Maniu and Corneliu Zelea Codreanu against King Carol II of Romania”, The Slavonic and East European Review 85 (1), 2007

În 1947 Iuliu Maniu era arestat şi judecat de către autorităţile comuniste pentru trădare, împreună cu alţi lideri ai Partidului Naţional-Ţărănesc. Printre alte capete de acuzare, Maniu era învinovăţit de legături cu Mişcarea Legionară „teroristă” şi “fascistă”. Acuzatorii au scos în evidenţă nu doar primirea foştilor legionari în organizaţiile Partidului Naţional-Ţărănesc în toamna lui 1944, dar şi pactul de neagresiune electorală din 1937 dintre Maniu şi liderul Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu. Pactul fusese încheiat pentru a preveni manipularea alegerilor din decembrie 1937 de către guvernul liberal. Ulterior, Maniu a fost martor al apărării în procesul lui Codreanu din 1938. Deoarece legionarii erau priviţi de către comunişti drept agenţi ai nazismului în România, Maniu a fost acuzat în consecinţă de a fi încurajat sporirea influenţei germane şi fasciste în România. Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi s-a stins în închisoarea Sighet în anul 1953. (…)

În literatura română post-1989 care l-a reabilitat pe Maniu,  la fel ca în alte studii istorice despre perioada interbelică, nu au fost însă incluse detalii substanţiale despre legăturile dintre Maniu şi Mişcarea Legionară care au condus la pactul electoral din 1937 sau ulterioare acestuia. (…) Articolul de faţă argumentează faptul că Maniu a avut într-adevăr legături strânse cu Mişcarea Legionară, a căror extensie depăşeşte semnarea pactului electoral din 1937. Se vor examina relaţiile lui Maniu cu Codreanu şi continuarea relaţiilor cu legionarii în 1938, anul morţii lui Codreanu. Articolul foloseşte drept surse materiale inedite din arhivele româneşti, în special ale Ministerului de Interne, ale Jandarmeriei şi ale Inspectoratului General al Poliţiei. El este bazat de asemenea pe memoriile unor politicieni din epoca interbelică publicate după 1989, în special ale lui Constantin Argetoianu. Examinarea acestor surse relevă faptul că legăturile lui Maniu cu Legiunea şi Codreanu au fost mai strânse şi mai durabile decât reiese din literatura secundară de până acum. Aceste surse sugerează o simpatie autentică între Maniu şi Codreanu, bazată pe scopuri comune. Acestea includeau nevoia de a lupta împotriva corupţiei şi a tendinţelor dictatoriale ale Partidului Naţional Liberal şi ale Regelui Carol. Maniu şi Codreanu au exprimat această luptă în termenii moralei tradiţionale creştine ca opusă imoralităţii contemporane. (p.1-3)

În octombrie 1935 s-au stabilit primele contacte directe între Legiune, Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu în vederea unei poziţii comune împotriva Coroanei. La această întâlnire, Legiunea a fost reprezentată de Nae Ionescu, profesor de filosofie la Universitatea Bucureşti (Codreanu avea să-l întâlnească personal pe Maniu abia în noiembrie 1937). Critica adusă de Maniu şi Codreanu la adresa camarilei regale avea să fie făcută cunoscută printr-o circulară din noiembrie 1935. La 27 noiembrie, Constantin Argetoianu nota în jurnalul său că această circulară “indică a evoluţie serioasă a Gărzii de Fier înspre programul lui Maniu şi totodată o distanţare faţă de Rege şi anturajul său”. (…)

În septembrie 1936 Maniu s-a întâlnit personal la Athenée Palace în Bucureşti cu Ion Moţa, adjunctul lui Codreanu la comanda Legiunii. Spre sfârşitul lunii octombrie generalul Cihosky, aparţinând cercului lui Maniu, s-a întâlnit cu liderul studenţilor legionari, Gheorghe Furdui. Cihosky l-a informat pe Furdui că “Maniu are o admiraţie totală pentru Garda de Fier şi aşteaptă din partea acesteia un gest simbolic, care ar demonstra tuturor faptul că Legiunea este una din cele mai morale mişcări din ţară”. (p.8-9)

(…)

În acelaşi timp, Maniu a început să pledeze pentru eliberarea lui Codreanu şi a altor legionari închişi. În octombrie 1938 Maniu a informat Palatul că o condiţie sine qua non a colaborării viitoare a Partidului Naţional-Ţărănesc cu un nou guvern democratic ar fi revizuirea procesului lui Codreanu. Maniu privea acest proces ca “cea mai mare ruşine şi o monstruozitate politică” şi credea că “va avea consecinţe incalculabile pentru ţară”. El a solicitat de asemenea ca toţi legionarii închişi să fie eliberaţi. Peste o lună de zile, Argetoianu consemna în jurnalul său izbucnirea unei dispute între Maniu, care dorea să înceapă o campanie pentru eliberarea legionarilor închişi şi Mihalache, care îi privea pe legionari drept inamici. (p.35-36)

(…)

Se pare că relaţiile dintre Maniu şi Mişcarea Legionară a lui Codreanu aveau la bază afinităţi care treceau dincolo de simplul pragmatism. Aşa cum am văzut, cei doi împărtăşeau un autentic naţionalism românesc, valorile morale creştine, precum şi convingerea asupra necesităţii eliminării corupţiei endemice din viaţa politică românească. Ambii priveau Partidul Naţional Liberal şi Regele Carol ca acţionând împotriva intereselelor reale ale poporului român şi ca având în mod esenţial un caracter imoral.

Mai mult, Maniu a admirat mult caracterul lui Codreanu, aşa cum reiese din mărturia depusă în procesul acestuia din anul 1938. El privea probitatea morală a lui Codreanu ca fiind în puternic contrast cu cea a majorităţii politicienilor şi persoanelor publice din România. Prin urmare, aşa cum scrie legionarul transilvănean Horaţiu Comaniciu, pactul electoral din 1937 “nu a fost doar o apropiere conjuncturală, ci a avut un caracter mai profund”. Comaniciu îl descrie pe Maniu ca nutrind “griji părinteşti” pentru Mişcarea Legionară. Pentru a reveni la titlul articolului de faţă, Maniu şi Codreanu nu au fost în mod cert nişte “aliaţi şovăielnici”. Mai mult, în vreme ce credinţa în democraţie a lui Maniu era opusă poziţionării antidemocratice a lui Codreanu, se pare că Maniu credea în posibilitatea aducerii legionarilor pe o poziţie politică constructivă, neextremistă, de tip “mainstream”. La 15 decembrie 1938 Maniu a remis regimului regal un memorandum în care evidenţia starea ţării sub dictatura acestuia.  În text era condamnat unul din argumentele utilizate pentru a justifica dictatura regală, mai precis pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ţară Mişcarea Legionară. Maniu argumenta că represaliile lui Tătărescu împotriva Legiunii şi instaurarea guvernului Goga au fost factorii care ar fi determinat “acţiuni reprobabile” din partea legionarilor. Pactul electoral cu Legiunea ar fi reprezentat “un act de mare clarviziune politică”, care a contribuit la a “demonstra că Mişcarea Legionară putea fi canalizată în direcţia unei lucrări politice sincere”. Strângerea legăturilor dintre Maniu şi Mişcare în anul 1938, în special în Transilvania, au condus în final la contactele lui Maniu cu Horaţiu Comaniciu în anul 1943 şi la aducerea în anul următor a unor elemente din rândurile Mişcării Legionare în cele ale Partidului Naţional-Ţărănesc.  S-ar putea argumenta că Maniu a dat dovadă de naivitate în credinţa sa că Legiunea ar putea fi strunită şi canalizată pe o cale pe deplin democratică. Istoria violentă a Statului Naţional-Legionar dintre 1940-41 ar părea să susţină această afirmaţie, cu toate că la acea vreme aproape toate figurile importante ale Mişcării din anii 30 nu mai erau în viaţă. Prin urmare, fie suntem obligaţi să-l condamnăm pe Maniu pentru naivitatea sa politică în raporturile sale cu Codreanu şi legionarii, fie nu ne rămâne decât să cugetăm la comentariul lui Maniu, făcut la o întâlnire cu lideri politici la 13 octombrie 1938, în care afirma că Mişcarea Legionară conţine în rândurile sale “elemente onorabile”.

În această privinţă, se poate susţine aici că există un element de adevăr în acuzaţiile aduse lui Maniu în 1947 şi în istoriografia comunistă ulterioară. Maniu a avut cu siguranţă legături extinse cu Codreanu şi cu legionarii începând cu mijlocul anilor 1930. Totuşi, comuniştii au eşuat deplin în a înţelege atât raţiunile lui Maniu pentru bunele sale relaţii cu Codreanu, cât şi motivele pentru autentica popularitate a Mişcării Legionare în România anilor 1930. (p.38-40)

Text preluat de pe site-ul Fundaţiei „George Manu”.

• Despre autor
• Ultimele articole

About Rost Online

• Standardele de mediu alungă fermierii olandezi din țară - 19 aprilie 2024
• Promovarea simbolurilor identitare, INTERZISĂ în universități. Ce prevede noul Cod de conduită - 18 aprilie 2024
• Premierul Viktor Orban, despre NatCon, conferința cenzurată de la Bruxelles: Europa face echilibristică pe graniţa dintre libertate şi opresiune - 18 aprilie 2024