Dezbatere naţională pe o lege anti-naţională

Începînd să se dezmeticească după primele zile ale dezbaterii naţionale iscate de o lege anti-naţională, oamenii de la „Institutul Wiesel” au ieşit cu „precizări” şi „explicaţii”: că legea nu cenzurează, că dezbateri şi cercetări pot exista, că nimeni nu are nimic cu foştii deţinuţi politici, chiar dacă sînt legionari, ci doar cu simbolurile şi organizaţiile legionare, că nu sînt condamnate din nou personalităţi ale istoriei şi culturii noastre, ci numai se interzice cultul celor vinovaţi de genocid şi crime de război. Florian şi compania cred că sîntem proşti.

Autocenzura deja funcţionează. Cenzura urmează să li se aplice celor încăpăţînaţi, prin efectul legii.

Dezbateri, sigur, avem, dar post-factum şi numai pentru o vreme, cît să uite românul şi de isprava asta a parlamentarilor noştri (care altminteri îşi vor salariile dublate, că muncesc, după cum vedeţi).

Putem cerceta şi scrie, dar numai după indicaţiile Institutului Wiesel (după cum istoricul Mircea Stănescu a arătat deja). Putem tipări cărţi, dar vom sta cu legea deasupra capului: cine spune că e act cultural sau ştiinţific sau propagandă?

Nimeni nu are nimic cu foştii deţinuţi politici legionari, dar să moară mai repede sau să nu mai ridice glasul în public, că altminteri se încadrează la propagandă şi îşi reiau locurile în puşcării.

Desigur, nu trebuie omagiaţi criminalii, dar cum ştim dacă cei condamnaţi de instanţele comuniste sînt sau nu vinovaţi de crime, cîtă vreme s-a dovedit deja că judecătorii au pronunţat sentinţele venite de la Partid? Luăm de bază sentinţele comuniste – ne luminează Alexandru Florian.

Dar românii nu sînt aşa cum îi consideră Alexandru Florian şi comiltonii lui, iar unii au reacţionat. Iată cîteva atitudini:

Despre legea „anti-legionară“: chestiunea evreiască în România începutului de sec. XX şi la începutul sec. XXI – o necesară comparaţie

„Studierea politizată a istoriei a hrănit textul şi contextul Legii „antilegionare” în discuţie. Ajungem astfel la nişte efecte bizare, nedemocratice şi nefireşti. Prima dintre acestea este aceea că, prin absurd, devin valabile sentinţele instanţelor militare ale dictaturii lui Antonescu şi cele ale instanţelor dictaturii comuniste, prin care au fost condamnaţi cei acuzaţi că au fost membri sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare. Au fost oameni condamnaţi ca legionari, fără să fie cu adevărat legionari, poate cel mult simpatizanţi. Au fost oameni condamnaţi şi asasinaţi, în perioada comunismului românesc, sub pretextul unei apartenenţe la Mişcarea Legionară, motivul real fiind  însă că ei s-au împotrivit instaurării regimului comunist, de multe ori cu arma în mână, ca partizani ai Rezistenţei anticomuniste. Cum să conferi valoare de adevăr unor asemenea sentinţe judecătoreşti abuzive şi criminale? O altă concluzie aberantă a Legii „antilegionare“ este că eroismul luptătorilor din rezistenţa armată anti-comunistă şi jertfa mărturisitorilor din închisorilor şi lagărelor de exterminare ale Gulagului comunismului românesc, care au fost membri sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare, nu mai pot fi recunoscute şi afirmate public, doar pentru motivul că aceşti eroi au avut, direct sau indirect, o legătură cu Mişcarea Legionară. Să nu uităm şi un efect stupid şi periculos al legii în discuţie, anume acela că aplicarea acestei Legi „antilegionare” cu exces de zel poate să genereze interzicerea elogierii publice a unor personalităţi precum Nicolae Iorga, al cărui antisemitism – v-am oferit o mostră în fragmentul de mai-sus – dacă ar fi proferat astăzi, ar declanşa arestarea, judecarea şi condamnarea imediată a autorului! – Evident că, alături de Nicolae Iorga, pot fi amintite – şi în spiritul Legii „antilegionare”, interzise de la elogiere – numeroase personalităţi importante din Istoria noastră, precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Octavian Goga, Mihai Eminescu etc., care au promovat, în unele scrieri sau în atitudini şi acţiuni publice, un naţionalism cu nuanţe antisemite!

Nu în ultimul rând, faptul că în Legea „antilegionară” se omite condamnarea organizaţiilor, propagandei şi activităţilor comuniste induce ideea că, pentru societatea românească a sec. XXI, comunismul nu reprezintă un pericol public şi că nimic din ceea ce înseamnă elogierea şi promovarea acestei viziuni care a stat la baza unor dictaturi sângeroase şi antiumane nu trebuie condamnat penal.” (Marcel Răduţ Selişte, blogurile Adevărul)

Klaus Iohannis, un golem așezat cu spinarea în oberlihtul istoriei României | ANTI-OPINIE

„Cine nu a auzit de Mircea Eliade? Puțină lume! Cel mai mare istoric al religiilor din toate timpurile, ilustru prozator, uriaș intelectual, un român de toată fala neamului românesc. Dar de Emil Cioran, cine nu a auzit măcar, dacă opera nu i-a citit-o? Dar de Petre Țuțea, marele gânditor și filosof? Pe mulți, mulți alții, floarea intelectualității interbelice, nu are rost să-i mai enumăr, sunt știuți, cărțile lor stau la loc de cinste pe rafturile bibliotecilor lumii. În afară de opere de neocolit, au fost mai mult sau mai puțin legionari, sau simpatizanți legionari. Pe fondul românismului lor, al credinței lor ortodoxe, au crezut în resurecția neamului pe acea cale. Unii dintre ei au plătit asta cu ani grei de temniță, iar cei mai mulți cu viața, după ani de rezistență cu arma în mână împotriva cancerului bolșevic.

Savanți sau criminali? Intelectuali sau delincvenți? Eroi anticomuniști sau asasini? Cei care îi pomenesc acum cu admirație sau evlavie, români sau infractori? Klaus Iohannis, atunci când a promulgat zisa „lege a holocaustului” a răspuns: niște criminali, iar cine îi pomenește, la pușcărie! Sincer, nici nu mă mir. De unde nuanțe de la un golem cu pistoanele minții gripate, care s-a așezat cu spinarea în oberlihtul istoriei și memoriei românești? Cum să înțeleagă că istoria, ca și viața, este infinit nuanțată și nu judecă pe momente? Că secretul înțelegerii istoriei stă în analiză continuă, în dezbatere, în vehicularea ideilor, în prezentarea de ipoteze, nu în interdicții? Că interzicerea suscită curiozitate și fascinație, că îndârjește? Că istoria nu poate fi interzisă?” (Mirel Curea, Evenimentul zilei)

O dezbatere blocată

„Dincolo de abuzive (dar inevitabile) forme de partizanat (vitejesc sau lăcrămos), trebuie să spun că, din punctul meu de vedere, sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”.

Sunt întru totul de acord că fascismul, sub toate chipurile sale, a fost una din marile catastrofe ale secolului 20. N-am nici o simpatie pentru Mişcarea Legionară.

[…] Pe de altă parte, mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar. Şi, mai ales, nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut.

[…] Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului.

[…] Una peste alta, e mai uşor să scrii legi, decît să le aplici. Dar chiar şi cînd le scrii, e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat.” (Andrei Pleşu, blogurile Adevărul)

Spre Rromânia

„Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care aaruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta „legionar” în stînga şi-n dreapta.
Devenită peste noapte infamantă şi chiar potenţială miză într-o incriminare penală şi socotită brusc, printr-un stufos dispozitiv de restrîngeri ale unor drepturi constituţionale, drept un serios atentat la siguranţa naţională, acuzaţia de legionarism tinde să se transforme într-un factor inhibitor inclusiv al diferitelor manifestări ale tradiţiei noastre naţionale. Ca să nu mai vorbim de comemorarea rezistenţei anticomuniste şi a eroilor ei, multora nemaiputîndu-li-se rosti numele şi omagia jertfa.
Legea a ciuntit în mod grav bruma de demnitate cu care o mînă de eroi a înţeles să moară apărîndu-şi credinţa şi ţara, decît să se supună ocupaţiei sovieto-comuniste, lipsindu-ne practic de acum încolo de pagini întregi ale rezistenţei anticomuniste – pentru că ele au fost scrise de foşti legionari.
Nimeni nu neagă nici holocaustul şi nici crimele săvîrşite de unii legionari şi nici antisemitismul şi xenofobia mişcării legionare, dar extinderea pedepsirii acestor excese din trecut sine die, „a pedepsirii unui extremism prin alt extremism”, cum spunea dl. Radu Preda, poate duce la o gravă distorsionare a politicilor publice, inclusiv prin prevederi ca aceea care pedepseşte întrunirea în număr mai mare de trei persoane care proclamă crezuri prohibite.
Prin această lege asistăm şi la impunerea unei cenzuri asupra asupra cercetării istorice şi în general asupra discursului public.
Mai rămîne o condamnare similară a mişcării monarhice (care după cum se ştie asumă înlocuirea republicii cu monarhia), pe motiv că aceasta încalcă ordinea constituţională şi legiferarea acestei condamnări de către Parlament, aşa cum s-a întîmplat cu legea antilegionară, cu o largă majoritate şi doar cu două-trei abţineri. Aşa Parlamentul ar redevenii Mare Adunare Naţională, cu un birou de traduceri ale legilor scrise în afară (de astă dată nu din rusă) şi aplicate cu zel de statul din ce în ce mai „politically correct” de la poalele Carpaţilor, cîndva numit România, cu un singur „r”.
O Rromânie liberă, eliberată de tot trecutul ei.” (Marius Oprea, pe Facebook)

„O lege absolut imbecilă”

„Această lege nu este proastă, este imbecilă de-a dreptul, catastrofală… În primul rînd că e totală dezechilibrată în legătură cu cele două mari nenorociri ale secolului XX: fascismul şi nazismul, pe de o parte, şi comunismul şi stalinsimul, pe de cealaltă.

[…] După această lege, e OK să fii comunist, să-i omagiezi pe Ana Pauker, Gherghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, Teohari Georgescu…
Dar, dacă reciţi o poezie de Radu Gyr, rişti să fii închis.
Dacă această lege se va aplica va produce martiri.

[…] Nu mă mir că Iohannis a luat aşa o leapşă cu legea asta, căci unul dintre iniţiatorii legii este George Scutaru, fost consilier al lui, liberal cu numele, şpăgar anchetate de DNA şi fost corespondent de presă la Moscova, unde probabil că a fost îndoctrinat de comunişti.

[…] De fapt, legea desfiinţează rezistenţa anticomunistă din munţi, căci mulţi au fost legionari sau simpatizanţi legionari.
Şi între legionari au fost criminali, dar şi oameni de o curăţenie morală exemplară. Îmi interzice mie legea să spun asta?

[…] Partidul Comunist Român a omorât sute de mii de oameni. Orice membru al PCR ar trebui pedepsit?
La Nurnberg nu cred că au fost judecaţi toţi membrii Partidului Nazist.
Să vii cu chipul lui Che Guevara, un criminal, pe tricou, ca Victor Ponta, e cool, e OK, nu rişti. Dar să spui, cum spun eu acuma, că Ion Gavrilă Ogoranu a fost un mare patriot, mare erou şi mare memorialist, deja te duce în instanţă.

[…] Vinovăţia comunismului este redusă la un singur personaj, Ceauşescu. În rest, legea nu incriminează comunismul.

[…] Ion Iliescu a fost un mare instigator la crimă.

„. (Grigore Cartianuaici. De la min. 03.15.)

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

2 thoughts on “Dezbatere naţională pe o lege anti-naţională

  1. Claudiu, ai dreptate. Singura posibilitate existenta actualmente este aceea de a vitupera intr-un mod mai degraba emotional si populist impotriva legii. Caci aceasta blocheaza de facto orice discutie pe fond, orice argument adus pentru sustinerea unei opinii contrare ei fiind pasibil de pedeapsa. Daca acum cativa ani, o afirmatie a lui Ion Cristoiu la emisunea TV a Eugeniei Voda s-a lasat doar cu scandal si cu sanctiuni din partea CNA, acum cazul ar fi de resortul procuraturii. Limpede ca buna ziua, in ciuda aburelilor cu care incearca sa ne imbrobodeasca Alexandru Florian, ca nu ar fi vorba de o lege a cenzurii.

  2. LEGEA ANTI LEGIONARA va fi de fapt LEGEA BIG BROTHER, cea mult dorita de SRI. Sa analizam declaratia unui OFITER SRI despre cum va decurge MONITORIZAREA INTERNETULUI pentru aplicarea LEGII ANTI NATIONALISTE

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/08/04/legea-anti-legionara-va-fi-de-fapt-legea-big-brother-cea-mult-dorita-de-sri-sa-analizam-declaratia-unui-ofiter-sri-despre-cum-va-decurge-monitorizarea-internetului-pentru-aplicarea-legii-anti-nation/

    SRI scanează Internetul

    Atribuții în aplicarea acestei legi are Serviciul Român de Informații (SRI), care „scanează” Internetul în căutarea persoanelor care tind să devină o amenințare la adresa României. „Sunt unități speciale care caută după cuvinte cheie, pe anumite site-uri sau forumuri. Pe lângă aceasta, se mai poate pleca de la un cerc de persoane și se poate declanșa o anchetă. Se poate avea un control, dar pot exista și scăpări, pentru că sunt supravegheate doar discuțiile publice, nu și cele în privat de pe Facebook sau Whatsapp. Însă, ca și până acum, cei care gestionează site-urile sunt obligați să anunțe autoritățile dacă sesizează ceva dubios”, a explicat un ofițer de serviciu secret, pentru Evenimentul zilei.

Spune-ți părerea