Regele Mihai îl îndepărtează de tron pe Principele Nicolae

Casa Regală a României a anunţat, printr-un comunicat de presă, că Principele Nicolae este exclus din linia de succesiune.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi” – se arată în document.

„În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei.

Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.

Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele”.

 

duda, margareta si regele mihai

Mişcarea regelui Mihai este cu atît mai surprinzătoare cu cît nimic nu o anunţa, iar Nicolae părea a fi în grafic cu programul de „antrenament” pentru tron. Firesc ar fi să existe o explicaţie din partea Casei Regale pentru acest gest. A încălcat Nicolae vreo regulă importantă? S-a dovedit o alegere greşită, o persoană fără calităţile necesare pentru a fi rege cîndva? Este excluderea lui rezultatul unor lupte intestine? Cine îi va lua locul lui Nicolae? Principesa Margareta are o vîrstă, a suferit şi de anumite boli (poate încă nevindecate) şi, în actualul context politic, nu poate spera într-o revenire a monarhiei de azi pe mîine, pentru a apuca să se urce pe tron.

Acestea şi încă multe alte întrebări rămîn deschise şi pot afecta imaginea Casei Regale.

Later edit

Iată că a venit şi explicaţia, prin gura unui consilier privat al Casei Regale, Ioan Luca Vlad.

 

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


5 comentarii la „Regele Mihai îl îndepărtează de tron pe Principele Nicolae”

  1. Iata ce declara avocatul Ioan Luca Vlad pentru Jurnalul.ro in urma cu 4 ani, mai precis la data de 10 august 2011:
    „Am intalnit-o pe Majestatea Sa, Regina, cand aveam sase ani. Venise la Bucuresti, la o expozitie personala a tatalui meu. Eu m-am infiintat cu o floare, am luat-o de mana si am condus-o prin toata expozitia. Am discutat in franceza si am fost atat de impresionat, incat mi-am spus atunci, la sase ani, ca as vrea sa ajut cumva Familia Regala’, ne povesteste avocatul Ioan Luca Vlad. Pe la opt ani deja citea carti de Drept. In facultate i-a scris avocatului principal al Familiei Regale, rugandu-l sa-l ia ca practicant, doar sa stea pe langa el si sa invete. ”
    La varsta de 6 ani, copilul IL Vlad s-a gandit sa ajute cumva, Famila Regala….
    Nu am nicio parere despre domnul fost Principe Nicolae dar sunt de parere ca Regele Mihai I este inconjurat de sfetnici „exceptionali” capabili sa transmita gandurile, deciziile Majestatii Sale in modul cel mai abscons cu putinta.
    Deci, Regele a reflectat la soarta societatii romanesti si a Familiei Sale in perspectiva decesului proprie-i fiice, in vremuri in care vor avea nevoie de „o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”.
    Fraza-i rau formulata si ambigua.
    Crede Majestatea Sa ca in vremurile viitoare, institutiile monarhice europene vor functiona dupa alte principii morale decat cele ce le-au permis in vremurile actuale, acceptarea legalizarii euthanasiei, a casatoriilor intre persoane de acelasi sex si prostitutiei ?Au putut casele regale sa impiedice derapajele financiare, distrugerea valorilor religioase, a patrimoniului industial si traditiilor europene?
    In situatia la care ne referim avem libertatea sa ne gandim si la o alta posibila explicatie.
    Maestatea Sa isi iubeste cu adevarat nepotul si are toate motivele de a nu-i oferi perspectiva unui esec previzibil. Romania este din nou aservita unor entitati cu care nu are capacitatea sa dialogheze decat in propriu-i dezavantaj .
    Este posibil ca de fapt, Regele Mihai I a ales sa isi plaseze familia in afara „vremurilor”, pastrand aparentele si privilegiile.

  2. @clementt
    >Au putut casele regale sa impiedice derapajele financiare,
    >distrugerea valorilor religioase, a patrimoniului industial si traditiilor
    >europene?

    Exista o icoana la Marea Lavra -Athos, unde este infatisat un balaur cu multe capete iar in fata lui se inchina toti mai-marii pamantului: imparati, regi, presedinti, imbracati corespunzator. Este reprodusa pe coperta unei cari mai vechi a lui Danion Vasile.

    Intr-un interviu luat parintelui Iustin Parvu, acad Sorin Dumitrescu il intreaba (era pe vremea presedintelui Emil Constantinescu):
    – Ati spovedi un presedinte de stat ?
    Parintele raspunte: NU ! Eu abia duc povara pacatelor mele.
    Presedintele trebuie sa ratifice legile [ANTICRESTINE] ale parlamentului. Eu ar trebui sa-l spovedesc pt aprobarea legilor anticrestine, iar el maine o ia de la capat.

  3. Eu am un alt scenariu.
    Acum un an, cineva mi-a trimis un material despre cum Casa Regala a Romaniei a fost invitata in Anglia si printr-un protocol special, Regele Mihai a cedat dreptul la coroana Casei Regale a Angliei. Erau si fotografii. Din pacate nu mai gasesc acel material.Asa se explica ” Marea dragoste a Printului Charles fata de Transilvania, vizita sefului Serviciilor secrete englezesti,, etc……legaturile Casei Regale a Angliei cu fam. Vlad Tepes, ………… Acum Casa Regala a Romaniei nu mai are mostenitor !
    Daca intr-un viitor romanii vor vota pt monarhie, atunci Casa Regala a Angliei va avea usa deschisa !

  4. Printul Charles iubeste si Athosul si vreau sa vad ce va face cand grupurile de refugiati vor executa indicatia de a se indrepta catre Muntele Sfant..
    Daca acest protocol s-a semnat, fara consultarea viitorilor subiecti aserviti Coroanei, romanii vor avea timp sa se delecteze cu scrierile isorice privind soarta coloniilor britanice si daca nu vor avea rabdare cu asa un studiu stufos, se vor uita la interminabilele seriale indiene, savurate deja de sute de mii de mame pseudo-dace.
    La o adica, Monarhia engleza s-ar bucura peste masura sa gereze un terioriu european si, lipsita de prejudecati rasiale, sa orienteze fluxul migrator mult mai la rasarit de barlogul MS.
    Intre timp, afacerile cuplului Margareta-Duda ar inflori mai abitir decat cele ale amicilor mocsonieni si Nicolae si-ar putea vedea de treburile domniei sale, incercand sa uite magariile serviciilor dambovitene ce nu vor egala nicicand in stil si eleganta, magariile m 5ului.
    Mi-am permis sa brodez pe marginea spuselor Aurei..
    Se poate insa, si mai rau!
    Daca s-ar vota insinuanta lege a rechizitiilor, Charles s-ar putea indispune si si-ar muta gandul catre coclaurii altora, lasandu-l pe duda sa isi faca mendrele dupa cum ii dicteaza superiorii, interesele, educatia si aplecarile (artistice,desigur..)

  5. Eu tot ma intreb pana cand vom fi tot la cheremu celor ce cred ca au putere nu ca in realitate ar avea-o.pai nu avem nou urmasi ai dinastiei musatinilor si basarabilor?nu putem cauta monarhi in curtea noastra? Tre sa stam sluga la usa sionistilor care manipuleaza pe toti?Oare monarhia e forma ce a vrut-o Dumnezeu ca coducere?Normal ca nu, ci asta a fost alegerea poporului evreu care lacomind la alte poapoate au vrut rege si Dumnezeu le-a dat.De ce nu am avea o monarhie crestina pe temelia voievozilor?Pt.ca noi nu suntem constienti ca toti suntem regi ai cerului si printi.In venele noastre circula sangele lui Hristos nu sange albastru si atunci nici nu putem gandi o strategie nu avem.indrazneala si uite asa banutul si aurul nostru imbraca alte case si noi cersim.Si mai este un aspect monarhia perfecta este stupul.de albine iar regina cea mai buna este cea care eclizioneaza prima.Mai ar avea putere cineva in fata noastra daca am.avea o asa o asa selectie?

Comentariile sunt închise.