România la începutul secolului XX

Adevărul a publicat zilele trecute un material interesant despre România la începutul secolului XX intitulat „Secretul istoric antisemit al Răscoalei de la 1907. Împotriva cui s-au ridicat, cu adevărat, ţăranii moldoveni şi ce a ascuns „revoluţia” orăşenilor botoşăneni„.

Cîteva citate edificatoare:

„Răscoala de la 1907, din judeţul Botoşani, aşa cum o arată documentele vremii, a fost una antievreiască. Nu aveau nimic cu Guvernul sau cu boierii pământeni. Au fost moşii ale boierilor români apărate de răsculaţi. Revolta a fost îndreptată împotriva arendaşilor evrei“, spune istoricul Ştefan Cervatiuc.
[…]
În anul 1906, conservatorii deţineau puterea politică în Regatul României, prin cabinetul condus de prim-ministrul Gheorghe Cantacuzino. În nordul Moldovei, arendaşii îşi disputau ultimele moşii rămase în stăpânirea boierilor. Ultima dintre acestea era a lui Mihalaki Sturdza, de la Flămânzi. Boierul dorea să se mute la oraş şi pe moşie se băteau doi arendaşi evrei, Mochi Fischer şi cumnatul său, Berman Juster. Pentru a obţine sprijinul ţăranilor şi a-l convinge pe boier, Mochi Fischer împreună cu omul tocmit de acesta drept viitor administrator, Gheorghe Constantinescu, promite oamenilor învoieli avantajoase.
[…]
Mochi Fischer a câştigat sprijinul ţăranilor, dar nu şi-a ţinut cuvântul. Din contră, a refuzat să încheie înţelegerile convenite cu ţăranii.
[…]
Intervenţia prefectului a fost în van: arendaşul nu avea de gând să respecte învoielile promise. Astfel, pe data de 8 februarie 1907, se naşte primul conflict. Peste 200 de ţărani veniţi la Primărie pentru a cere încheierea învoielilor sunt înjuraţi de administratorul Constantinescu, care bate cu biciul doi ţărani. Întărâtaţi, trei ţărani îl dau jos de pe cal şi îl bat pe administrator.
Prefectul pleacă din nou la Flămânzi şi dă un ultimatum arendaşului. „Locuitorii au fost calmi şi respectuoşi, dar bine decişi a nu mai primi pe moşie pe administratorul Constantinescu, care îi maltratează. Am pus în vedere domnului Fischer că locuitorii cer îndeplinirea promisiunilor făcute de el, fiind responsabil de turburările actuale, fruct al imprudenţei de anul trecut“, se arată în raportul său de pe 10 februarie către Ministerul de Interne.
[…]
Pe lângă toate aceste necazuri, lumea ţărănească intrase pe mâna arendaşilor. Marii boieri, sătui de viaţa la ţară, preferau viaţa comodă de la oraş şi arendau marile lor moşii. Arendaşii trebuiau să-şi scoată cheltuielile cu arenda, dar şi profit pe deasupra. Teritorii întinse din Moldova în special, inclusiv zona Botoşaniului şi a Dorohoiului, au ajuns să fie luate în arendă de evrei veniţi din Imperiul Austro-Ungar, în special de la Cernăuţi. Cel care avea cele mai importante posesiuni era Mochi Fischer. Deţinea în arendă 11 moşii, cu sute de mii de hectare. Ţăranii foloseau pământul moşiilor în baza unor învoieli agricole cu arendaşii. În principal, era vorba de zile de muncă pe care ţăranul trebuia să le presteze pe pământurile arendaşului. Acestea puteau fi răscumpărate cu bani, însă sumele practicate de arendaşi erau exorbitante. Istoricii botoşăneni spun că, din dorinţa de a scoate profit de pe aceste pământuri, arendaşii şi administratorii exploatau crunt ţărănimea şi o păcăleau la învoieli.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „România la începutul secolului XX”

Comentariile sunt închise.