Vară fierbinte la București: Moscheea de la «Scânteia»

Mi-a fost teamă întotdeauna în privința tonului ce ar trebui adoptat la tratarea unor subiecte sensibile… Iar ”moscheea de la București” este, fără doar și poate, unul dintre acestea. Pentru a fi, totuși, sincer până la capăt, mărturisesc că la aflarea veștii despre ”moscheea de la Scânteia” mă aflam în toiul pregătirilor pentru un reportaj la Deparați, celebrul sat al ”Verii la țară”, loc în care, după parodia lui Topârceanu, în absența unor îndeletniciri casnice, ”orice babă este medic comunal”. Subiectul legat de moschee, avea să mă țină însă pe loc – Bucureștiul, în miez de vară, părându-mi-se la fel de interesant din acest punct de vedere…
 

”Ne opunem!”…

Vestea – ce avea să cadă ca un trăznet -, mi-a fost dată de un credincios căruia nu-i scapă nici un hram din București. Iar ”hramagii”, vă asigur, sunt o categorie de oameni foarte bine informată: colportează știri din biserică în biserică, transmițând saluturi de la frați, călugări și conslujitori neștiuți, dau de veste cum că cutărui diacon, ori preot ”i s-a născut a cincea fetiță”, povestesc despre curgeri de mir și multe altele… Ei bine, de data asta, amicul meu, după ce avea să-mi amintească cum în 1990 ”l-am dat jos împreună pe Lenin” de pe soclul de la Piața Scânteii, m-a anunțat acum că ar fi de datoria noastră să ne opunem construcției unei mari moschei în chiar acel loc. I-am replicat cum că nu noi l-am dat jos pe Lenin, asistând doar la acel eveniment, după ce pretinseserăm amândoi că în acea zi vom fi prezenți la slujbă la Antim. Părându-ni-se, totuși, mai interesant spectacolul smulgerii lui Lenin de pe soclu – cu o macara, la comanda unui preot, ce avea să plece, la puțină vreme după acest eveniment, în Anglia – ne-am pomenit atunci nas în nas, tot rătăcind printre cele 200 – 300 de oameni ce nu-l mai răbdau în ruptul capului pe ”învățătorul popoarelor”.
Ca să nu dea de veste însă cine știe pe unde cum că ”sub masca democrației” am trecut partea ”dușmanilor lui Ștefan cel Mare”, i-am răspuns răspicat: Ne opunem.
 

”Dosarul” moscheii

Mai zilele trecute – fiind, de acum, de aceiași parte a baricadei -, aveam să mă pomenesc la ușă cu trei necunoscuți, însoțiți de amicul meu, ce purta la subțioară un întreg dosar al ”moscheii de la Scânteia”: peste 100 de pagini de text, scoase la imprimantă din ziarele de pe internet. Mi-au atras atenția, mai cu seamă, câteva texte din ziarele turcești, trase special pe o imprimantă color, pentru a sublinia temeinicia documentării. Nume aproape uitate – Hurriyet, Milliyet, Zaman – de pe vremea în care acestea erau citate pe ultima pagină a Scânteii, ca aducând omagiu celei mai înalte personalități politice a României socialiste. Introducând numele de Bükreş Cami în computerul unuia dintre însoțitorii săi, amicul meu ”rezolvase totul”, punându-mi la dispoziție chiar și traducerea textelor (România – o evadare la ciorap belirterek de la Universitatea Islamică; București are de inteligență cami arsanın belirlendiğini în Istanbul haberler.co). Urma acum ”să studiem dosarul” și să tragem concluziile ”care se impun, dar care se știu mai dinainte”… 
 

Dezbaterea Dosarului

Luând notă dintr-un articol cum că la mijloc ar fi vorba de ”o înțelegere de stat” și că în cazul dat ”aici n-ar trebui să ne băgăm”, amicul meu a fost de părere că românii, atât de buni prieteni cu turcii, ar putea încheia cât mai grabnic un alt tip de ”înțelegere de stat” –  Sfânta Sophia de la Istanbul urmând să devină, astfel, ”metoc al Catedralei Patriarhale de la București”,  ca expresie a aspirațiilor europene ale Turciei,  un gest al proverbialei toleranțe a acestui popor…În cazul în care vreun turc ar avea, totuși, ceva de obiectat în privința dată, o simplă trecere prin fața ochilor a serioasei ”înțelegeri de stat”, parafată în virtutea bunelor relații turco-române, ar fi de ajuns pentru potolirea mâniei urmașilor lui Baiazid. Orice referendum, ori manifestație, în Turcia, împotriva acordului în cauză, ar putea fi, de asemenea, catalogate drept un semn de nerespect pentru sutele de mii de români ortodocși, care lucrează, ori care vin în vizită, anual, la Istanbul. În fine, după realizarea înțelegerii ( ”cu care n-au să fie de acord”), vom spune și noi da cererii turce.”Ca-n politică”, însă! Până atunci, ”nu trebuia să se ajungă aici, da’ s-a ajuns”…

La porțile Orientului

Ei bine, ce ar fi de făcut?…Amicul meu a plecat, problema a rămas… Mai în glumă, mai în serios, politicienii de la noi încearcă, pur și simplu, să adune capital politic din chestiunea dată, unii opunându-se construcției moscheii, în vreme ce alții, simulând legile democrației, fac apel la bunele relații cu Ankara (”băgându-i pe turci la mijloc” – după expresia musafirilor mei, constituiți în divanul ad-hoc de mai deunăzi).
 Minoritatea muslmană turco-tătară din Dobrogea n-ar fi chiar atât de numeroasă la București, încât să se impună construcția unei moschei în care să încapă câteva mii de persoane… Declarațiile ministrului de externe turc, Mevlüt Çavuşoğlu – care face, cu nedisimulată satisfacție, o comparație între noua catedrală ortodoxă de la București și uriașa moschee (după unele surse, cea mai mare din Europa), ce ar urma să se înalțe în capitala României – trimit, de altfel, spre o cu totul altă latură a problemei (Hayat, 10.06.2015).    
Până ce politicienii români vor da un răspuns fără echivoc în privința dată, va mai curge, cu siguranță, multă apă pe Dâmbovița… Ceea ce frapează însă e discursul acestora, cu destul de multe similitudini – ca nuanță și rigoare – cu cel al amicilor mei, imaginea Bucureștiului confundându-se până la contopire, în această vară fierbine, cu cea a unui Deparați ceva mai mare. Aferim!…
 
 
Nota redacţiei:          
Articol apărut iniţial în Lumea Credinţei nr. 8 (145) 2015 şi preluat aici cu acordul autorului.

 

The following two tabs change content below.

Gheorghiţă Ciocioi

Ultimele articole de Gheorghiţă Ciocioi (toate)

Spune-ți părerea