La despărţirea de bădia Nicolae Purcărea (1923 – 2015)

Astăzi a trecut la cele veşnice unul dintre cei mai frumoşi români pe care i-am cunoscut: bădia Nicolae Purcărea. Un om cald, blînd, înţelept şi bun ca pîinea lui Dumnezeu. Un mărturisitor al lui Hristos pînă la ultimele consecinţe şi un patriot nedezminţit. Un scriitor memorialist înzestrat şi un artist plastic remarcabil – declarat „Tezaur uman” de către UNESCO. De formaţie economist, a avut un autentic spirit de artist.

Născut pe 13 decembrie 1923, în Şcheii Braşovului, în familia unor români ortodocşi, a urmat Liceul Comercial şi Academia Comercială din oraşul natal – la care nu a mai apucat să-şi ia licenţa, fiind arestat şi chinuit în închisorile politice timp de mai mulţi ani.

Prima dată a fost arestat în vremea dictaturii Mareşalului Antonescu, în 1942, pentru apartenenţă la Frăţiile de Cruce – organizaţia de tineret a Mişcării Legionare – şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A fost eliberat în 1944, rearestat şi eliberat, în mai multe rînduri, pînă în 1964, cînd a fost amnistiat cu decretul de amnistie generală a deţinuţilor politic.

În anii 1948 – 1949, într-un scurt interval de libertate, a făcut parte din grupul de rezistenţă armată anticomunistă condus de Dumitru Apostol, în Munţii Argeşului.

A suferit în penitenciarele din Braşov, Văcăreşti, Piteşti, Alba Iulia, Craiova, Poarta Albă, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea, Culmea, Grind, Galaţi şi Aiud. Singura lui vină: era naţionalist-creştin. 

A trecut prin cumplitul experiment al „reeducării” prin tortură a studenţilor închişi la Piteşti. Despre caznele îndurate acolo îşi amintea:

Era în dimineaţa de Sfântul Nicolae [6 Dec. 1949 – n. red.], luasem terciul, ne felicitam unii pe alţii, că eram cîţiva Nicolae: Nicu Chivulescu, eu şi Nicu Ioniţă. Şi Ţurcanu [şi el deţinut politic, şeful reeducării, omul de care s-a folosit regimul comunist pentru treaba murdară – n. red.], care a venit atunci în cameră, singur, la un moment dat a zis: „Să vă faceţi demascarea!”.

Atunci l-am văzut prima dată pe Ţurcanu. Şi la un moment dat zice: „Pe ei!” Şi atuncea au apărut ciomege, cozi de mătură, picioare de scaun, şi o parte dintre amicii noştri, care veniseră cu scopul acesta, au sărit pe noi şi a început bătaia. Sigur, elementul acesta al surprizei, al nedumeririi, al buimăcelii… Ce se întâmplă? Ce se întâmplă? …ne-a dat gata. Ne-a paralizat!

Am trecut prin toată gama de schingiuri posibile. Am mâncat bătaie îngrozitoare…

 

Şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru sculptură în închisoare. În libertate, a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi meşteri populari, iar casa sa, de secol XIX, un veritabil muzeu.

 

NIcolae Purcarea in atelier

 

Pe 15 Februarie 2013 şi-a lansat la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti volumul de memorii din temniţele comuniste Urlă haita… (Ed. Fundaţiei “Sfinţii Închisorilor”, Piteşti), în faţa unei săli arhipline şi în compania unor nume importante ale vieţii noastre publice: Răzvan Codrescu, Sorin Lavric şi Dan Puric.

Într-un discurs emoţionant, spunea atunci:

„Am rămas astăzi o mînă de oameni din generaţia mea care încă mai sîntem mărturii vii. Dar idealul pentru care am luptat este viu şi va dăinui în veci, cît va trăi omul pe pământ. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam sînt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru”. 

Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Purcărea va fi depus la biserica din Şcheii Braşovului. Priveghiul va avea loc duminică, de la ora 18.00, iar slujba înmormîntării luni, la ora 13.00, în acelaşi loc. Dumnezeu să-l numere cu drepţii Săi!

 

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „La despărţirea de bădia Nicolae Purcărea (1923 – 2015)”

Comentariile sunt închise.