Legea deocheată a domnului Dragnea

D-lui Liviu Dragnea, liderul PSD, îi este dor de comunism. Vrea să ne ducă înapoi în timp, la vremea cînd eram privaţi de libertatea cuvîntului şi de gîndirea liberă, cînd, dacă ziceam ori exprimam o opinie neconformă, statul comunist ne amenda agresiv ori ne ţinea în închisoare cu anii. Era o formă de protejare a statului şi a sistemului comunist de oameni. Oamenii şi gîndirea liberă erau inamicii numărul unu al totalitarilor României trecute. Dacă nu sîntem cu băgare de seamă, d-l Dragnea ne va duce din nou exact de unde am scapt în Decembrie 1989. Libertatea, sub toate aspectele ei, este o valoare fundamentală. Un drept natural. Singura legislaţie necesară libertăţii este cea desemnată să o protejeze, nu să o submineze. Proiectul d-lui Dragnea o subminează. În mod grosolan.

 

Un proiect anticonstituţional

România a fost şocata zilele trecute, cînd a fost anunţat proiectul de lege a d-lui Liviu Dragnea privind interzicerea „defăimării sociale”. Conform proiectului, o persoană care, prin cuvînt ori în scris, „defăimează” un grup social estă pasibilă de amendă între 1.000 şi 30.000 de lei. Iar un grup ori un organ de presă vor fi pedepsiţi pentru aceeaşi faptă cu o amendă între 2.000 si 60.000 de lei. Cine pot fi „defaimătorii” şi cine ar putea fi „defăimaţii”? Defăimătorii am putea fi oricare dintre noi, cei care am exprima o opinie privind un grup social pe care un membru al acestui grup o socoteşte „defăimătoare”. Un exemplu care uşor ne vine în minte ar fi afirmaţia: „islamul este o religie teroristă”. Afirmaţia vizează atît un grup religios, cît şi grupuri etnice specifice care în mod tradiţional au fost ori sînt afiliate religiei musulmane. Cu toate că orice persoană de bună credinţă ar putea argumenta, cu probe, veridicitatea acestei afirmaţii, faptul ca expresia denotă un aspect negativ al religiei musulmane ar putea costa autorul pînă la 30.000 de lei. Persoanele pretins ofensate nu au nimic mai mult a face decît să depună o plîngere la Judecătorie şi să pretindă daune morale. [Detalii aici]

De unde vine acest proiect de lege? Care sînt originile lui ideologice? Căci el nu sună de loc româneşte şi nici nu se conformează cu tradiţiile şi experienţele noastre istorice. Dimpotrivă, ofensează şi este un afront la adresa victimelor comunismului, a miilor care au murit în închisorile comuniste, ori în lagărele de concentrare, şi a celor care au suferit pe vremea comunismului. Dl Dragnea ne informează că proiectul dînsului este primul de acest gen din Europa. Este ruşinos ca acest proiect unic în Europa să origineze în România, una din ţările cele mai rău afectate de comunism. Este un proiect de lege inspirat de ideologia totalitară a Europei Occidentale, a academicienilor şi intelectualilor occidentali, care nu au suferit niciodată persecuţia ori suprimarea drepturilor lor din partea autorităţii politice. D-l Dragnea se joacă cu focul. România nu are nevoie de o astfel de lege. Pentru d-l Dragnea libertatea cuvîntului înseamnă violenţă. Cuvîntul este o armă de distrugere în masă, care trebuie confiscat de la oameni. D-l Dragnea doreşte omogeneitate intelectuală. Noi nu o vrem. Vrem să rămînem oameni liberi, care gîndesc liber şi se exprimă liber, în limitele bunului simţ şi al moralităţii publice. România şi Europa se confruntă cu probleme mult mai serioase decît să ne abroge libertatea cuvîntului.

Discursul urii

De cîteva decenii sîntem martorii eroziunii libertăţii cuvîntului în Europa şi Canada şi, într-o măsură mai mică, chiar şi în Statele Unite ale Americii. În lumea occidentală libertatea cuvîntului continuă să fie restrînsă în numele corectitudinii politice. În loc de a promova o gîndire şi o libertate robustă a cuvîntului, lumea occidentală accelerează într-o direcţie opusă. Occidentalii vorbesc de interzicerea oricărei expresii care ar „incita la ură”. Dacă pînă recent se vorbea de „hate speech„, adică „discursul urii”, şi se cerea ca el să fie interzis, în ultimii ani se vorbeşte despre interzicerea şi a unei alte forme de exprimare prin cuvînt, aşa numita „biased speech„, adică „discursul părtinitor„. Prin discurs „părtinitor” se înţelege orice prezentare care caută să convingă ascultătorul că poziţia celui care prezintă un punct de vedere este mai bună decît alternativa. Cum e de la sine de înţeles, standardul libertăţii cuvîntului continuă să scadă.

E, de asemena, de la sine de înţeles că îngrădirea libertăţii cuvîntului este o problemă. Nu e un lucru bun pentru democraţie ori pentru statul de drept. Victimele sînt multe, iar impactul – de lungă durată. Legile de tipul Dragnea fasonează o cultură a inhibiţiei cognitive, a timidităţii intelectuale, a diminuării personalităţii umane. Fără o libertate robustă de exprimare, dialogul social şi politic al comunităţii se stinge. Oamenii devin supra-sensitivi şi poate asta ar fi cel mai mare dezastru. Mai ales pentru generaţia tînără.

Infantilitate şi infantilizare: „sînt ofensat”!

În August 2015, The Atlantic a publicat unul din cele mai citite articole ale anului din America. Scris de Greg Lukianoff, el e intitutal The Coddling of the American Mind („Răsfăţarea/menajarea minţii americane”). Articolul, destul de lung, explică impactul corectitudinii politice asupra gîndirii tinerilor universitari americani. Protejaţi încă din grădiniţă de părinţii şi educatorii grijulii de cuvinte, gesturi ori acţiuni ofensatoare, copiii se transformă în adolescenţi care pretind că au dreptul la a nu fi ofensaţi. Dreptul de a trăi într-o societate ori  într-un mediu în care nu îi ofensează nimeni şi nimic, iar dacă sînt ofensaţi să aibă dreptul să se răzbune. Să nu mai meargă la cursuri, să critice profesorul, să ţipe, să înjure, să ocupe clădirile administraţiei universitare. Cer dreptul de a trăi într-o lume asemănătoare unei cochilii, o lume în care e mereu senin şi cald. Iar cînd copiii, deveniţi adolescenţi, apoi studenti, încearcă să se integreze în lumea reală, îşi dau seama că nu pot. Nu ştiu cum să-şi caute de lucru, sînt mofturoşi, nu ştiu cum să se prezinte la un interviu pentru un loc de muncă, nu pot să ţină un loc de munca stabil. Nu ştiu cum să se relaţioneze cu alţi membri ai societăţii, ce înseamnă a te sacrifica pentru binele aproapelui, ori cum să înfiripe şi să menţină relaţii sociale durabile. Cu alte cuvinte, sînt adolescenţi perpetui, infantili şi infantilizaţi.

Lukianoff redă date statistice interesante şi îngrijorătoare, cît şi incidente din cele mai bizare întîlnite în campusurile universitare americane. Un exemplu alarmant sînt codurile de conduită pe care studenţii caută să le impună atît profesorilor, cît şi studenţilor. Astfel de coduri s-au răspîndit ca focul în universităţile Americii şi pretind că previn ceea ce ele numesc „microagresiunea”, adică anumite expresii care ar putea fi interpretate ca fiind ofensatoare la adresa anumitor grupuri etnice ori rasiale. De exemplu, li se interzice studenţilor să întrebe un student asiatic ori mexican „unde te-ai născut?”, pentru că asta dă de înţeles că ei nu ar fi adevaraţi americani. La fel, nu se permite întrebarea „eşti bun la matematică?”, pentru că presupune un stereotip la adresa asiaticilor, care sînt cunoscuţi ca fiind buni la matematică. Alţi studenţi cer etichetarea cursurilor asemenea produselor alimentare. De exemplu, dacă studenţilor li se cere să citească într-un curs o carte cu pasaje violente, ei cer să li se spună asta dinainte. Motivul: este posibil ca unii studenţi să fi fost abuzaţi, ori să fi fost victime ale violenţei şi se presupune că, dacă vor citi pasajele violente, asta le-ar putea readuce în memorie momente şi sentimente neplăcute din trecut.

Unii studenţi chiar cer ca astfel de studenţi să fie scutiţi să citească volumele impuse de profesor. Chiar dacă pare incredibil, studenţii de la o universitate americană au cerut ca Metamorfozele lui Ovidiu să nu fie incluse în cursurile de literatură clasică, pentru că ele conţin imagini de violenţă sexuală.

În 2014, o universitatea catolică din Minessota a propus un eveniment special pentru studenţi: să mîngîie o camilă. Unii studenţi s-au revoltat, pretinzînd că asta înseamnă cruzime faţă de animale, ori un afront la adresa studenţilor arabi. Ca rezultat, evenimentul a fost anulat.

Alţi profesori au fost ridiculizaţi pentru că insistă ca toţi studenţii să scrie şi să vorbească corect. Pentru că faptul e văzut ca un afront la adresa tinerilor de culoare care vorbesc şi scriu în „slang”, adică agramat. Un profesor din California a fost ţinta unei demonstraţii studenţeşti după ce a corectat eseul unui student de culoare.

La începutul anului universitar 2014, studenţii au cerut unor universităţi din California să interzică profesorilor să facă anumite afirmaţii la cursuri, printre care: „America e ţara oportunităţilor”, ori „cred că persoana cea mai calificată trebuie să primească poziţia vacantă”. Campania asta de supra-protejare a sensibilităţii studenţilor e iraţională. Se datorează accentului pus pe corectitudinea politică şi insistenţei părinţilor ca odraslele lor să fie protejate de vătămări psihologice ori de traume emoţionale. Şi asta da nas studenţilor. Îşi cer dreptul de a nu fi stresaţi. Ce să facă profesorii? Un profesor trebuie să gîndească de două ori înainte de a face o afirmaţie care ar putea ofensa studenţii. E vorbă, deci, de teamă şi autocenzură. Profesorilor le este teamă să conferenţieze. Studenţii intimidează profesorii şi nu invers. Se instituţionalizează astfel o cultură a fragilităţii mentale. O cultură în care nu se face un progres academic.

Tot mai mulţi profesori încep să-şi publice comentariile sub pseudonime, de teama studenţilor. Profesorii care sînt depistaţi devin ţinta unor campanii dure de calomniere din partea studenţilor în media socială. Pentru studenţi ruşinarea unui profesor în media socială este un act de eroism. Linşajul profesorilor în spaţiul virtual a devenit un eveniment comun. Aceştia sînt unii dintre studenţii zilelor noastre. Intoleranţi, dar pretinzînd să fie toleraţi.

Şi asta nu e tot. Spre finele anului universitar sînt anunţate personalităţile invitate să ţină discursurile oficiale de absolvire a anului universitar. Dacă studenţilor nu le convin invitaţii, se revoltă. Condoleezza Rice, fostă Secretar de Stat în Administraţia Bush, a fost boicotată de studenţi pentru că reprezintă „imperialismul” american, ea fiind Secretar de Stat pe vremea razboiului din Iraq. La fel Christine Lagarde, şefa Fondului Monetar Internaţional, pe motiv că reprezintă o instituţie mondială „imperialistă”. Studenţii suprasensitivi sînt într-o stare continuă de mînie şi revoltă. Nu sînt pregătiţi pentru un de muncă, pentru viaţă, nici chiar pentru democraţie.

Din nefericire, unii profesori cedează presiunilor ucenicilor lor. Mai în vara, un grup de profesori universitari din Seattle a anunţat că nu vor mai permite în clasele lor să se folosească expresii care ar putea identifica sexul studenţilor, statutul lor – căsătoriţi sau nu -, ori termenii „învechiţi” de „nevastă” ori „bărbat”, „mamă” şi „tată”. Termenii aceştia vor putea fi folosiţi doar în măsura în care sînt criticaţi şi clasificaţi ca fiind incompatibili cu „progresul” social al zilelor noastre.

Exemplele acestea denotă faptul că studenţii suferă la nivel afectiv şi emoţional.

Un sondaj de opinie din anul 2009 indica faptul că 49% dintre studenţii americani sufereau de anxietate. În 2014 procentul a crescut la 54%. Fragilitatea mentală a tinerilor este o mare problemă. Vina, însa, o poartă, zic experţii, părinţii lor, mai mult decît ei. Supra-protejarea adolescenţilor nu e un lucru bun. Nu pregăteşte tinerii pentru viaţă. Nu le asigură dezvoltarea unui sistem emoţional imun, care să-i ajute să supravieţuiască şi să navigheze cu succes, ca adulţi, pe apele tumultoase ale vieţii.

 

Spunem NU legii Dragnea!

În încheiere, ne exprimăm opoziţia faţă de legea Dragnea. România nu are nevoie de legea asta! Poziţiile noastre sînt împărtăşite de majoritatea covîrşitoare a grupurilor cetăţeneşti şi de societatea civilă. Spunem: NU!

The following two tabs change content below.
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București Tel: 0741.103.025; Fax: 0318.153.082; Email: [email protected]

1 thought on “Legea deocheată a domnului Dragnea

Spune-ți părerea