Omagierea lui Paul Goma la 80 de ani

Pe data de 24 septembrie a.c. a avut loc la Jockey-Club-ul liberal un eveniment prin care a fost aniversat scriitorul, opozantul împotriva comunismului, disidentul și exilatul Paul Goma, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)[1].

Pentru context, ar fi de indicat un eveniment anterior, care pare să fi avut o influență: la începutul lunii iunie a avut loc un simpozion similar la Oradea, al cărui inițiator a fost Mariana Sipoș[2].

Iată ce spune Liliana Corobca, organizatoarea evenimentului care face obiectul articolului de față, despre decizia care a stat la originea sa:

Sîntem puțini şi sîntem un department micuț [Compartimentul Exilul românesc al IICCMER – n .n.]. A venit la noi domnul Zamfirescu și l-am întrebat: „Ce ziceți de un simpozion Goma? Şi dl. Zamfirescu a spus: „Păi să facem.

Prin urmare, dacă ar fi s-o credem, lucrurile nu puteau fi mai simple de-atât: un cercetător propune, iar un șef dispune. În contextul nostru românesc lucrurile sunt însă ceva mai complicate, iar în cazul lui Goma și mai complicate.

În discursul său introductiv, organizatoarea a dat citire unui mesaj din partea lui Paul Goma, adresat participanților, din care extragem un fragment:

Faceți cum credeți că e mai bine şi mai puțin împovărător pentru dumneavoastră, şi scoateți-o la mal.

Această frază, extrasă dintr-un mesaj cald și plin de emoție, are darul de a ne contraria și pune pe gânduri. Căci dacă ea venea din partea unui „rezistent prin cultură“, puteam trece rapid mai departe; dar când o spune chiar Goma, produce tristețe. Căci dacă ținta este să ieșim din băltoacele Patriei cum vom putea, atunci ne îndoim că vom mai ieși vreodată cu adevărat. Să presupunem apoi că vom chiar ieși din aceste nisipuri mișcatoare ale tranziției-către-nicăieri. Dar dacă vom ieși vai-de-capul-nostru, atunci ce ne vom mai face după? Și cu cine? Nu ar fi preferabil să ramânem în „puşcaria aceasta a gândirii“ în care, uite, mai ai cu cine schimba o vorbă?!

A urmat Dinu Zamfirescu, președintele Consiliului științific al Institutului și membru al Colegiului CNSAS, care a motivat el însuși necesitatea organizării evenimentului. Iată cum a făcut-o:

Paul Goma se înscrie perfect în sfera de preocupări ale Institutului.

Este impresionantă această revelație după fix 6 (șase) ani de la inființarea primei structuri a Institutului (2009), pe care tot el a condus-o. A continuat comunicându-ne propria-i înțelegere asupra istoriei al cărei actor a fost Goma:

Mai târziu, în 1968 […] la fel ca mulți intelectuali, a fost și el înșelat de aparențele oferite de Nicolae Ceaușescu: s-a înscris în Partid și a cerut să facă parte din așa-zisele unități de Gărzi Patriotice create atunci. După nouă ani, în 1977, a realizat imensa minciună a celor proferate de Ceaușescu, dar și influențat de documentul redactat în ianuarie același an de […] Carta ’77.

Pe cât este de scurt acest text, pe atât e de plin de erori istorice. Mai întâi, Goma nu a crezut niciodată în mesajul lui Ceaușescu, ci o altă iluzie l-a ghidat să intre în Gărziile Patriotice, via PCR: speranța că va putea primi o armă cu care să lupte pentru eliberarea Basarabiei dragi inimii sale (cum anume, nu știa prea bine, dar tocmai de aceea iluzia-i iluzie). Apoi, el nu avut nevoie de nouă ani ca să realizeze diferența dintre realitate și iluzii (oricare ar fi fost ele), ci ele s-au năruit imediat.

În încheiere, Zamfirescu a citit un document din „Arhiva fostei Securități“. Să trecem rapid peste acest clișeu, peste această expresie mimetică pe care Goma o vituperează ca fiind din bagajul securistic, pentru a spune ce conține actul respectiv.

Este vorba despre un raport al lui Nicolae Pleșiță, în care acesta se laudă că Securitatea externă, pe care o conducea, a reușit să-l compromită pe Goma, ca „spion sovietic“, față cu servciile secrete francez, vest-german și CIA, motivând că Radio „Europa liberă“ a încetat colaborarea cu opozantul. Documentul, care se întemeiază pe sursele externe ale CIE, este, în fapt, o manieră curentă prin care acestea își raportau stahanosvist activitatea. În calitate de colaborator al postului de radio, Goma trimitea texte redacției, singura în măsură să decidă dacă le va publica sau nu, prin urmare nu avea nici o influență asupra politicii editoriale. În fine, încetarea colaborării cu radioul nu se datorează în nici un fel succeselor spionajului extern comunist, ci faptului că Goma vorbea din ce în ce mai des despre Basarabia, situație care contravenea liniei politice a „Europei libere“.

Iată deci capcanele pe care informația de acest tip le pune în fața cercetătorului, care nu trebuie să se limiteze la a o reproduce necritic, ci să o coroboreze cu alte surse și să o analizeze. Iar când această manieră de înțelegere aparține celui care-și dă girul științific asupra producțiilor institutului, ne putem imagina cu ușurință că situația este îngrijorătoare.

A urmat Mariana Sipoș, care și-a manifestat surprinderea:

Eu nu credeam c-o să fie vreodată posibilă organizarea unui asemenea simpozion […]. Minunea asta care se întâmplă astăzi cred că este răsplata pe care încă o aștept … pe care cred că nici nu o mai așteptam: Paul Goma după 26 de ani de libertate.

Ea a fost prima care a vorbit despre situația scriitorului de după 1989. Și totuși, explicația sa pentru izolarea, marginalizarea, respingerea lui Goma a rămas într-un registru prea personal: „micile orgolii omenești“. A încheiat inerogativ:

De ce n-am avut nevoie de Paul Goma? Rămâne să medităm în continuare.

Matei Cazacu a relatat despre situația Exilului parizian înainte și după sosirea lui Paul Goma, în toamna anului 1977.

A urmat Ana Maria Cătănuş:

1968, anul de apogeu – și al regimului Ceaușescu, anul în care a fost probabil cel mai popular – a fost unul foarte bun și pentru Goma. I se publică prima carte, Camera de alături, se căsătorește cu Ana, cu soția lui, alături de care și-a petrecut toată viața, are o casă, iar la sfârșitul anului 1968 nota într-unul din jurnale …

Au început problemele cu primul său roman, Ostinato. Acesta a fost terminat în ’66-’67, a fost propus la mai multe edituri, la un moment dat chiar primise viza „E, deci era pe punctul de a fi publicat, însă, ghinion sau … [ridică din umeri] romanul nu a mai apărut.

În rezumat: o relatarea empirică, fără explicații de context, plină de eufemisme, adică opusul unei analize istorice.

Flori Bălănescu, moderatoarea primei secțiuni a simpozionului, a citit un mesaj pe care l-a primit de la Goma:

Dragă Flori, la începutul demersului tău în legătură cu Camera de alăturiCamera de alături fiind volumul de debut al lui Paul Goma pe care îl găsiți la intrare, apărut în 1968 și editat anul acesta; editat cu adevărat pentru prima oară anul acesta [nota lui F.B.] – am fost reticent: „vechituri. Acum îmi dau seama că bine ai făcut; se poate face bine și împotriva voinței autorului. Îți mulțumesc ție, dragilor editori, lui Dumitru Ungureanu, dragei Liliana Corobca și celor care au susținut reeditarea Camerei de alături. Să-mi trăiți!, Paul Goma.

Înțelegem de aici că autorul s-a arătat nu doar reticent, ci inițial chiar a fost împotriva reeditării lucrării sale de debut. În fine, sperăm să nu le dea idei prietenilor săi în a continua să-i facă bine în ciuda voinței sale.

Radu Negrescu-Suțu, fost aderent la Mișcarea Goma din 1977, a relatat experiența sa.

Ioana Macrea-Toma, autoarea unei teze de doctorat despre „câmpul literar“ românesc în comunism, a ținut o comunicare despre documentele Secției de cercetare a Radio „Europa liberă“, care se află în custodia Universității Central Europene din Budapesta.

Sergiu Musteață (Chișinău) a vorbit despre Arhiva „Europei libere“ (aflată la Stanford) și despre raporturile pe care Goma le-a avut cu postul de radio. Totodată, el și-a proiectat pe ecran fotografiile de grup cu familia Goma și cu alți foşti jurnaliști ai postului de radio.

Andrei Țurcanu, poet și literat basarabean, a ținut o comunicare despre „ne-nevoia de Paul Goma“ în Basarabia. El a fost artizanul încercării de a-l aduce pe Goma „acasă“, începută în anul 2010, al cărei eșec l-a relatat. Forțele care au acționat contrar au fost motivate de faptului că scriitorul exilat este autorul eseului Săptămâna Roșii sau Basarabia și Evreii, și la fel s-a întâmplat și în cazul neacordării Premiului de Stat al Republicii Moldova, în 2014. Finalmente, basarabenii au reușit ceea ce românii din dreapta Prutului nu au vrut: acordarea cetățeniei Republicii Moldova pentru Paul Goma (dar nu și pentru Ana-Maria și Filip, motiv pentru care scriitorul și familia sa nu s-au putut muta în Basarabia).

Țurcanu a fost singurul conferențiar care a atacat direct și fără menajamente ansamblul situației prezente a scriitorului şi a familiei sale.

Anunțata comunicare a lui Dan Culcer se intitula Două secole împreună, dar cum? Note despre cestiune. Desigur, ea era o reluare a titlului cărții lui Soljenițîn, care, de această dată, ar fi privit nu raporturile ruso-evreiești, ci, versosimil, pe cele româno-evreiești. Astfel, el a spus:

Tiltlul pe care l-a citit Liliana Corobca e de pus la arhive. Pentru două motive. Unu: pentru că am lucrat pe acest subiect câteva luni, de când m-am angajat să îl prezint, şi am constatat că subiectul e din ce în ce mai dificil de tratat, pe fondul apariției tuturor legilor sau pseudolegilor care circulă prin România, după ce au fost votate de nişte iresponsabili. Şi deci, în acest condiții, voi lucra în continuare pe subiect, şi eu o să-ncerc să scot nu o carte neapărat, da’ un studiu suficient de temeinic, ca să nu pot să fiu atacat în baza legii despre care vorbeam.

Este vorba, desigur, despre o trimitere la legea memoriei holocaustului. Culcer și-a schimbat deci conținutul comunicării, rezumându-se la o expunere comparativă: destinul operei lui Romulus Guga (fost redactor la revista „Vatra“) versus cel al romanului Ostinato de Paul Goma, în contextul cenzurii comuniste.

Aliona Grati a vorbit despre valoarea estetică a operei lui Goma, situându-se astfel în contrast cu zvonurile care susțin că scriitorul ar fi lipsit de talent și că scrierile sale ar avea doar valoare documentar-istorică.

Ion Simuț a început chiar cu concluzia:

Am să încerc o lectură morală a unei singure cărți, anume Din calidor. Şi prin această lectură […] dau şi o explicație, care vine din profunzimile textului: de ce Paul Goma nu este iubit? Vă şi spun concluzia. […] Paul Goma este – vă spun banalitatea întâi, şi apoi vă spun ce rezultă din lectură – Paul Goma este un anticomunist. […] Trăind însă în felu’ în care a trăit copilul Paul Goma, şi în felu’ în care şi-a asumat, pe măsura intrării în adolescență, anticomunismul, vedem că el se înverşunează, pur şi simplu, împotriva tuturor celor pe care-i întâlneşte. În primul rând, de cei care fuge – ruşii, de cei de care se desparte – basarabenii, şi apoi cu cei cu care se-ntâlneşte. Vede că toți – sau constată, prin felu-n care este primit, el şi familia lui – că toți îl dezamăgesc. Adică, iată o lectură morală a romanului Din calidor şi un răspuns de ce Paul Goma este cel neiubit: pentru că devine un mi-zan-trop! Aceasta este partea de surpriză şi partea de lectură, să zic eu, incomodă. Nu mare surpriză …

Această lectură este falsă, şi tocmai de aceea ea ține de un psihologism vulgar. Conferențiarul a continuat în aceeași manieră:

Ajunge în Ardeal – atenție, el nu se întâlneşte cu românii, prima dată, ci cu ardelenii! […]

Paul Goma devine succesiv antirus, antibasarabean şi antiromân, pentru că Rusia, Basarabia şi România sunt contaminate de comunism. Anticomunismul său antrenează celelalte repulsii, pe măsură ce se dezvoltă şi se clarifică. Anticomunismul ca predispoziție spre mizantropie se bazează, în subsidiar, pe o logică vicioasă de extensiune a vinovăției: dacă un singur om – un rus, un basarabean, un român – a putut fi comunist, atunci toți oamenii – toți ruşii, basarabenii sau românii – merită să fie disprețuiți.

Paul Goma ne e antipatic pentru că ne urăşte pe toți: ca români comunişti sau ca urmaşi ai acestora… ai acelora, care i-am refuzat cândva dragostea şi salvarea. El este exilatul absolut pe care nu-l poate mulțumi nici o patrie şi nici un om. Anticomunistul neînțeles a devenit un mizantrop incurabil.

Dincolo de idiosincrazii, de înțeles până la un punct, înțelegerea este pur şi simplu dezolantă, iar cu asemenea exegeți și apărători, scriitorul nici nu ar mai avea nevoie de detractori. În fine, Simuț a avut o remarcă pe care o vom privi cu tot interesul, mai ales că vine de la cineva din polul opus, care spune lucruri neplăcute:

Cazul Paul Goma, notoriu altă dată, şi literatura lui sunt victimele acestui fenomen de uzură, adică de uzualitate şi banalitate a anticomunismului. S-a dus gloria de a fi anticomunist, pentru că anticomunismul s-a oficializat [subl. n.].

Prezența criticului ar fi fost necesară fie şi doar pentru această ultimă frază, spusă chiar în ograda anticomuniștilor-de-profesie.

Flori Bălănescu, „reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România“, a vorbit și ea despre situația prezentă a scriitorului: din 2013 cetățean basarabean; însă doar el, nu şi restul familiei. Subiectul cetățeniei (române) a generat o dispută amicală cu Mariana Sipoş, la care s-a raliat şi Adrian Niculescu; apoi, în legătură cu statutul de exilat al lui Goma: dacă a fost apatrid sau nu (și nu a fost); în fine, cu privire la actele de identitate predate Oficiului pentru refugiați (OFPRA) şi eventuala lor restituire (posibilă oricând). Concret, discuția s-a aprins în legătură cu faptul că, în mod cert, regimul comunist nu i-a retras cetățenia lui Goma și a motivelor unui asemenea mod de a proceda (deși în alte cazuri acelaşi regim a făcut-o, de exemplu: Dumitru Ţepeneag).

În fine, Sipoş şi conferențiara și-au arătat dezacordul cu „teza“ lui Simuț: De ce Goma nu a cerut niciodată cetățenia franceză? Tocmai pentru că este român şi nu-i urăşte pe români!

În ultima parte, rezervată discuțiilor, au intervenit: Catherine Durandin (istoric francez) cu amintirile sale despre momentul 1977, când Goma a ajuns la Paris și i-a fost alături de el; Ioan Ieremia (regizor de teatru), semnatar al Apelului Goma din 1977; Mariana Sipoş despre experiența sa, ca ambasador în Columbia, în chestiunile de redobândire a cetățeniei române; Adrian Niculescu (istoric, fost exilat), care s-a referit la noțiunile „exilat“, „refugiat politic“ și „apatrid“ din punct de vedere juridic (dar care sunt, în egală măsură, și categorii morale, situație care se verifică din plin în cazul lui Goma).

Concluzii

1) Din câte am înțeles, organizatorii nu au înregistrat evenimentul. Relatarea de mai sus se bazează pe înregistrarea manifestării, datorată unui participant din sală la simpozion, care a publicat-o pe Internet. Noroc deci cu persoanele din public care au făcut-o, căci altfel nu am fi avut despre ce relata.

Mai mult, site-ul IICCMER a găzduit, înainte și după desfășurarea simpozionului, variante ale unui comunicat sec, steril, pe care îl reproducem:

Lucrările simpozionului se vor concentra pe rolul jucat de Paul Goma – acest „Soljeniţân al României“, cum îl numea Eugen Ionesco – în formarea unei dizidenţe româneşti anticomuniste după modelul Cartei ’77 şi cunoscută drept „mişcarea Goma“. De asemenea, în centrul dezbaterilor se va afla importanţa lui Goma pentru revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în plină perioadă totalitară. Momentul aniversar va ţinti aşadar activitatea sărbătoritului de dinaintea căderii regimului Ceauşescu. În acest context, polemicile din postcomunism generate de o personalitate complexă nu vor face obiectul evenimentului organizat de IICCMER.» [Site-ul Institutului, 23/09/2015]

Lucrările simpozionului s-au concentrat pe rolul jucat de Paul Goma – acest „Soljeniţân al României“, cum îl numea Eugen Ionesco – în formarea unei dizidenţe româneşti anticomuniste după modelul Cartei ’77 şi cunoscută drept „mişcarea Goma”. De asemenea, în centrul dezbaterilor s-a aflat importanţa lui Goma pentru revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în plină perioadă totalitară. Momentul aniversar a ţintit aşadar activitatea sărbătoritului de dinaintea căderii regimului Ceauşescu. În acest context, polemicile din postcomunism generate de o personalitate complexă nu au facut obiectul evenimentului organizat de IICCMER.» (Site-ul Institutului, 24/09/2015)[3]

Exprimat în „limba de lemn“, acest comunicat-care-nu-comunică-nimic este – și el – rușios, căci de un conspirativism în contra menirii unei instituții pentru păstrarea memoriei exilului românesc, și, mai ales, a principiilor pentru care a luptat marele scriitor.

Pentru comparație: într-o situație similară – lansarea unei lucrări care îl avea ca subiect (și) pe Paul Goma – „comunistul“ Adrian Năstase s-a aratat a fi mai trasparent decât conducerea „anticomunistă“ a IICCMER, care a rămas într-o conspirativitate ce nu atinge nici macar glasnost’-ul[4]. Asta ca să nu mai comparăm între ele echipele de conducere ale institutului, căci în mandatul lui Vladimir Tismăneanu fusese instituită regula de a înregistra video și pune pe Youtube toate manifestările.

2) Măcar pentru solemnitatea momentului, dacă nu din respect colegial, persoanele din prezidiu nu doar că trebuiau să-și interzică folosirea telefoanelor inteligente în timpul comunicărilor, ci chiar să le țină închise.

3) Pentru că îl cunoaștem personal pe Goma, suntem convinși ca el chiar ia în serios toate bocitoarele din dreapta Malului Prutului (despre partea stangă nu ne vom pronunța), care nu se mai opresc din văietatul despre cât de greu este să fii și să rămâi o creatură decentă, de parcă azi ar fi mai rău decât în comunism.

Pe de altă parte, este trist să vezi cum același Goma este anexat, folosit, inghițit – precum în cazul de față – de către persoane și structuri cu care anterior nu avea nici în clin, nici în mânecă. Și, mai ales, pentru că nu este primul caz[5]. Dar poate că, in extremis, este și aceasta o manieră de a-ți trăi deja posteritatea, iar dacă sărbătoritului îi place, nouă nu ne rămâne decât să relatăm.

Este un fapt notabil că, indiferent de motivațiile avute şi calculele făcute, în mod surprinzător IICCMER a organizat acest eveniment, și tocmai de aceea ne-am aplecat asupra lui.

4) Fapt și mai notabil, au fost oameni care nu s-au sfiit să vorbească despre situația prezentă a lui Goma, ba chiar au discutat și respins deschis nedreptatea de a nu-l așeza la locul cuvenit (am putea spune, cu sens: de a-l repune în drepturi), odioasele acuze de „antisemitism“ și absurditatea legii memoriei holocaustului.

5) Basarabenii – în speță Andrei Țurcanu – au fost și de această dată, în vorbe ca și în fapte, la ani lumină distanță față cu românii din Vechiul Regat.

6) În fine, greutățile și măsurile după care au fost aleși invitații sunt de neînțeles, dat fiind că l-am regăsit în program pe Liviu Antonesei, cel care a găzduit în revista „Timpul“ atacurile „holocaustiștilor“ împotriva lui Goma[6] (și care a absentat de la manifestare); în același timp, au fost ignorate cu bună știință persoane care l-au apărat cu tărie pe Paul Goma, au scris despre el, ba chiar au fost și colaboratori prețioși ai Institutului, precum Valerian Stan.

NOTE

[1] Înregistrarea simpozionului se găsește la adresele: https://www.youtube.com/watch?v=G3zmY37mSZ8 (partea I) șihttps://www.youtube.com/watch?v=JP9J51PKTdQ (partea a II-a).

[2] Cf. http://www.bibliobihor.ro/?fid=10&sid=2&news=513&m=3&r=1.

[3] Cf. http://www.iiccr.ro/index.html?lang=ro&section=presa/comunicate/simpozionul-international-paul-goma-80-de-ani.

[4] Cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/05/o-lansare-cu-cantec.html.

[5] Cf. manifestarea de la Fundația Europeană Titulescu, condusă de Adrian Năstase, citată mai sus.

[6] Cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/09/procesul-paul-goma-vs-antisemitizatorii.html.

București, 29 septembrie 2015

Sursa: Blogul lui Mircea Stănescu

The following two tabs change content below.
Mircea Stănescu
Doctor în filosofie al Universității București, consilier principal (arhivist) la Arhivele Naționale ale României, Biroul de Arhive Contemporane. Între 1999 și 2002 a efectuat stagii de cercetare în științe politice la Institut d’Études Politiques, iar în perioada februarie‑iunie 2002, un stagiu de cercetare postdoctoral în sociologie politica la Maison des Sciences de l’Homme. A participat cu comunicări științifice la numeroase sim­pozioane și conferințe și a publicat articole in revistele Memoria și Timpul. Este coautor al manualelor de istorie pentru clasele a X‑a și a XI‑a apărute la Editura Sigma în 2005 si 2006. Autor al trilogiei "Reeducarea în România comunistă" apărute la Editura Polirom, a lucrării "Organismele politicii românești (1948-1965)" apărută la Editura Vremea, coautor al lucrării "Procesele reeducării (1952-1960). Statul și dreptul. Instrumente de represiune ale dictaturii comuniste" apărute la Editura Matrix Rom.
Mircea Stănescu

Ultimele articole de Mircea Stănescu (toate)

Spune-ți părerea