Iată că se poate! Strada îl alungă pe Ponta. Să mergem pînă la capăt!

Victor Ponta a demisionat astăzi din funcţia de premier! Guvernul a căzut. Strada a determinat această schimbare. Nici adversarii politici, nici Justiţia nu au reuşit să-l schimbe pe Ponta. Un ministru dovedit plagiator şi inculpat penal a rezistat bunului simţ. Pînă azi. Cei peste 30.000 de români care au protestat aseară în centrul Bucureştiului l-au făcut pe prim-ministru să cedeze puterea. Un om care a făcut carieră din minciună, furt intelectual şi acoperirea încălcărilor de lege prin legi noi a înţeles, în sfîrşit, că nu poate conduce un popor care nu-i mai suportă ticăloşiile. Victor Ponta s-a temut. Pentru prima oară în viaţa lui de politician i-a dispărut zîmbetul ironic şi aroganţa de pe chip. În schimb, se întrevede frica.

Odată cu Ponta cade şi Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de Interne. Exact ce au cerut manifestanţii aseară. Astfel, un alt impostor părăseşte prim-planul vieţii politice. Pentru că, să fie limpede, Oprea e terminat. Ca şi Ponta. Ca şi UNPR. E un mare semn de întrebare şi asupra supravieţuirii PSD.

Ne putem aştepta ca fostul ministru de Interne să fie pus sub acuzare, în zilele următoare, pentru abuz în funcţie şi ucidere din culpă în cazul poliţistului motociclist, care a murit, deschizînd drumul coloanei oficiale ilegale a lui Oprea.

O epocă se încheie. Politicienii încep să se teamă de electorat. Românii încep să realizeze ce putere au.

Să facem pasul următor: trebuie îndepărtate de la ciolan marile partide, cele care fac Sistemul. Trebuie aduşi oameni noi la conducerea statului. Să nu mai acceptăm un guvern PSD. Nici PNL nu e o soluţie. Sînt obligatorii alegeri anticipate. Acum. Cît încă sîntem conştienţi de puterea noastră, a simplilor votanţi.

UPDATE

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a demisionat şi el acum cîteva minute. Încă o revendicare a protestatarilor de aseară.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


7 comentarii la „Iată că se poate! Strada îl alungă pe Ponta. Să mergem pînă la capăt!”

  1. Si cu Parlamentul este o problema ca exista un referendum validat de populatie in procent de 90% pentru un numar de maximum 300.Iar in ceea ce priveste guvernul,cred ca o solutie care sa nu mai inflameze spiritele ar fi formarea unui guvern de tehnocrati.

  2. Ce imi place: Marian Munteanu a aparut din nou in spatiul public. Discurs de dreapta, echilibrat.

    Ce ma nelinisteste: Violenta cu care unii demonstraniti au cerut demisia PF Daniel; ca de motive sa nu mai vorbim.
    NIMENI DINTRE MANIFESTANTI (SAU LIDERII LOR) NU S-A DELIMITAT PUBLC !

    Minusculele ONGuri Soros si-au promovat agenda anti BOR, agenda preluata si mediatizata de B1TV, Realitatea, Antene… Dupa unele relatari TV agenda a fost facuta publica de marile agentii occidentale.

    Impertinenta cu care 2 basisti, s-au prezentat la mezul noptii ca reprezentanti ai poporului si ai Bisericii, si au cerut reformarea Bisericii. Se pare ca ar fi fost si la moscheia lui Ponta unde au ingropat niste porci. Parintele Cleopa (aprox din memorie): „Daca diavulul ajuta la zidirea unei biserici, o face ca sa distruga altele 7”.
    Am rezerva poti „pune inceput bun”, punand ca temelie jertfa ritualica a 32 de fani ai satanei.

    La temelia lavrei Paresca au stat lacrimile si orstenelie Sfintilor Antonie si Teodosie; si dainuie de 1000 de ani. La temelia ctitoriilor lui Ceausescu au stat silniciile, munca fortata si besemele. Si s-a ales praful de ale; e drept cu paguba si pt omul de rand.

    PS: „Daca nu zideste Dumnezeu o casa, degeaba se trudesc ziditorii.”
    PS2: ” Si pentru ca sa PUN INCEPUT BUN din inceputul acestei zile, iti depun TIE TOATE GANDURILE MELE, TOATE CUVINTELE MELE, TOATE POFTELE MELE SI TOATE LUCRURILE MELE, PENTRU CA SA LE POVATUIESTI CU INTELEPCIUNEA TA, SI SA LE TOCMESTI DUPA JUDECATA DREPTATII TALE .”
    Rugaciune in toate diminetile cand ne sculam din somn. – MICUL CEASLOV

    Eu ma feresc sa ma pun chezas pt vreun partid politic – dupa dezastrul PNTcd cu care am votat de 3 ori si i-am indemat si pe altii sa voteze. Unii pe forumuri spun ca in spatele revoltei duhneste a cia si mosad – primavara araba in versiune romaneasca; posturile FM, care promoveaza corectitudinea politica nu-si mai incap in piele de bucurie.
    Ca fost sahist de performanta instinctul imi spune ca sunt primejii; nu se vad dar sunt multe semne rau prevestitoare INTR-O SITUATIE INCURCATA.

  3. Alegeri anticipate organizate de un guvern interimar tehnocrat – care va suspenda si cele cateva chestii bune facute de pontac si va aplica politica UE la Bucurestiul prea rebel de cand cu imigrantii. O fi vreun exemplu dat Cehiei si Ungariei? Fara suparare, domnule Tarziu, dar ce se intampla in strada – revolta legitima si reala – e deja deturnat in prag de iarna si de criza economica numarul 2. Au dreptate liberalii sa vrea alegeri anticipate, sa nu se bage la inaintare asa de repede, dar si ei gandesc politic si trag spuza pe turta lor, la fel ca toti ceilalti. Cei din strada vor ramane cu buzele umflate. Iar.

  4. Din nou graba in opinii. Ponta n-a fost dat jos de popor. De fapt nimic din ce s-a intamplat in Romania din 89 incoace nu a fost rezultatul actiunilor populare.

    Ponta pleaca pentru ca intr-un plan care depaseste in amploare Romania si poporul ei, Ponta nu se potrivea (poate chiar se impotrivea). Planul nu e de acasa, e din afara si e sustinut de unii care pot cumpara nu doar pe Klaus, etc ci pot cumpara o tara intreaga.

    Pana sa va bucurati prea tare faceti un pas inapoi si judecati bine.

    Stiindu-i pe cei care fac aceste planuri nu vad un viitor mai bun pentru romani, chiar dimpotriva!

  5. Nu auzisem de mossad. Oare steguletul israelian de sub steagul Romaniei atarnat in fata clubului sa fie o aluzie?
    Nu cred ca este posibila o schimbare benefica pentru Romania.
    Legea lui Antonescu nu o va anula nimeni, Iohannis va vota TAFTA si tinerii protestatari vor manca stekuri din carnea animalelor clonate in Texas, noii guvernanti nu vor anula contractele cu austriecii, gunoaiele europenilor vor zace in continuare pe plaiurile mioritice, masonii vor prospera, minoritatile sexuale si religioase vor avea mai multe drepturi decat majoritarii romani, satele vor avea tot scoli fara canalizare si batranii vor continua sa ia malai de la magazinul satesc, pe datorie.
    Senzatia zadarniciei acestei miscari este coplesitoare.
    Crede cineva ca Ponta va plati impreuna cu guvernantii, parlamentarii si primarii corupti si nesimtiti?
    Se iluzioneaza cineva ca Iohannis va avea stralucirea unui presedinte independent, ingenios, curajos, inspirat ?
    Sper sa ma insel pe toata linia si sa am ocazia sa ma spasesc public pentru erorile de estimare a situatiei actuale.

  6. După ce in seara de 3 nov, unii protestatarii au încercat să sară gardul Patriarhiei, în seara de 4 nov. la Iași alti protestatarii s-au oprit în fața Mitropliei Moldovei și Bucovinei li au scandat: “Daniel nu uita, va veni și vremea ta.”

Comentariile sunt închise.