O tragedie, două tragedii

În urmă cu cinci ani, când copiii prematuri de la maternitatea Giulești au murit arși de vii în incubatoare, asociațiile provita românești au semnalat o anomalie. În aceeași clădire, alți copii, de aceeași vârstă (6-7 luni), mureau aproape zilnic, uciși pentru „greaua vină” de a fibolnavi de Sindrom Down sau de altceva care ar fi provocat disconfort părinților și societății, avidă de perfecțiune. Avortul așa-zis „terapeutic” (ați auzit de vreo terapie care să omoare deliberat pacientul?!), era săvârșit de mâna acelorași medici care, trecând în încăperea vecină, se zbăteau pentru a salva copiii sănătoși și doriți, veniți în lume prea devreme.

La vremea respectivă n-au băgat nimeni în seamă semnalul nostru de alarmă. Profunda schizofrenie morală care permite ca viața unui om aflat în imposibilitate de a se apăra să depindă de circumstanțe subiective și de bunul plac al altora, funcționa ca o pereche perfectă de ochelari de cal.

În plus, camerele de luat vederi sosite la „Giulești” nu îi filmau decât pe copiii din camera care luase foc, nu și pe ceilalți. Iar ceea ce presa nu arată – se știe! – nu există.

Cinci ani mai târziu, văzând emoția și durerea provocate întregii națiuni de moartea unor tineri arși de vii într-un club de noapte, afirm responsabil că tragedia de la „Colectiv” era previzibilă. Ea trebuia să vină, cu ochii pe ceas. Și spunând-o nu invoc vreo voință divină, ci foarte seculara știință a sociologiei. Atunci când desconsideri viața unora vei sfârși prin a nu mai da doi bani pe viața nimănui. Într-o țară în care s-au avortat mai mulți copii decât locuitori există și în care avortul e mai banal decât o extracție de măsea, viața celor avortați din această lume la concertul „Goodbye to gravity” a valorat mai puțin decât șpaga dată pentru autorizația de funcționare a clubului „Colectiv”. Adică, aproape nimic.

În fiecare zi în România câteva sute de copii sunt dați morții într-un ritual sacrificial ocult, pe altarul zeului Ban. Câtă emoție provoacă această realitate nenorocită? Câți îi plâng pe acești copii și câți se roagă pentru ei? Afară de ciudații de la „40 de zile pentru viață” care de două ori pe an stau în stradă 40 de zile ca să se roage pentru izbăvirea neamului de păcatul avortului, nimeni. Nu doar că nu îi plângem, dar nici măcar nu știm că ei au existat vreodată și că li s-a furat viața, fără a avea vreo vină. Noi încă mai credem că nenăscutul este un ghem de țesuturi și că femeia trebuie neapărat să avorteze ca să ajungă egală în drepturi cu bărbatul. În plus, la relatarea acestei tragedii camerele de luat vederi și breaking news-urile lipsesc, constant, din 1957, de când avortul este legal în România. Iar în lipsa lor – se știe! – pulsul nostru social se oprește, iar conștiința intră în catalepsie.

Îi plâng pe tinerii pieriți în clubul „Colectiv”. Îi plâng, poate mai mult, pe părinții lor. Îi plâng pe milioanele nenumărate de copii uciși cu voie de la lege și cu titlul de „drept”, înainte să vadă lumina zilei. Printre ei s-ar fi aflat, poate, măcar un viitor slujbaș onest care să refuze să acorde autorizație de funcționare clubului devenit vinerea trecută cavou pentru câteva zeci de oameni.

Dar, mai presus de toate, plâng lumea aceasta aiurită și nebună care și-a renegat Tatăl pe motiv că nu are nevoie de morala Sa vetustă și medievală, iar acum țipă, în lumina camerelor TV, că-i orfană.

PS – Urmând îndemnul colegilor de la Ortodoxia Tinerilor, vreme de 3 zile ne rugăm pentru cei morți și pentru cei în suferință. Până vineri nu vom mai posta nimic pe blog și nici pe pagina noastră de Facebook.

Dumnezeu să-i ierte! Doamne, iartă-ne pe noi păcătoșii!

5 thoughts on “O tragedie, două tragedii

  1. >Îi plâng pe tinerii pieriți în clubul „Colectiv”.
    Va inteleg dar sunt mult mai multe lucruri in Romania pt care trebuie sa plangem si sa ne rugam. Biserica a avertizat repeat – cu putinele mijloace pe care le are – ca modul de viata si valorile rockerilor sunt anticrestine, si ca cei ce le urmeaza pana la capat ajung unde este focul si pucioasa.
    Copii acestia au gasit „o scurtatura” spre foc, si peste 40 de zile vor sti exact unde au gresit ei, parintii lor, nasii lor. Vor sti cine in viata le-a facut bine si cine le-a facut rau in viata.

    Aceasta tragedie e un semn de la Dumnezeu pt cei aflati in aceeasi situatie. Este una la gandul.ro care sugereaza „demisia lui Dumnezeu”. Pe de alta parte, o stire de pe mediafax despre care unii spun ca nu e rala, arata la la „altarul de lumanari” de la Colectiv a aparut demonicul 666. Ar trebui sa stiti ca toate se intampla in lume cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca dupa Evanghelie nici un fir de par din capul unui om nu poate fi vatamat de fortele raului.

    Ar trebui sa tineti cont, ca dupa pilda Geherghesenilor sau a lui Iov, DIAVOLUL NU-TI POATE FACE NICI UN RAU DACA NU INGADUIE DUMNEZEU, DACA TII PRAVILA DUHOVNICULUI.

    EXISTA O CIRCUMSTANTA EXTREM DE AGRAVANTA PT ACEST TINERI: MAJORITATEA AU FACUT RELIGIE LA SCOALA, AU FOST DUSI LA SPOVEDIT SI IMPARTASIT. Cam toti erau cu iubiti si iubile si pacatele inrudite care insotesc acest mod de viata.

    NU INTELE DE CE TREBUIE SA FIU RESPONSABIL PT CALE PE CARE AU ALES-O IN DEPLINA LIBERTATE. EIBERTATEA EXCLUDE MUNCA DE LAMURIRE DE PE VREMEA COMUNISTILOR.

    PS: La servici eu folosesc sintagma rokeri-satanisti chiar in aceste zile. Mi-am atras multe antipatii dar acest adevar – chiar prin scandal s-a facut cunoscut.

    PS2: As fi dorit ca in presa crestina sa se reamintesca tinerilor acest aspect al valorilor majoritare promovate de modul de viata rock. Vad in schimb numai lacrimi la standarte Surprize surprize…

  2. Scriptura si canoanele Bisericii opresc slujba inmormantarii pentru cei ce mor slavind pe diavol. Biserica ar trebui sa nu se lase intimidata si sa spuna poporului ce trebuie sa spuna pentru a lua aminte si a se indrepta . Concesiile adorm constiintele si cer alte concesii mai mari. Sa lasam sentimentalismele. Acestia sunt sfintii unui popor cazut spiritual ce se pregateste sa-l primeasca pe antihrist.

    Comentariu pe Apologeticum:
    http://www.apologeticum.ro/2015/11/au-aparut-si-preotii-ortodocsi-sa-vedem-ce-le-va-face-patriarhia/

  3. RomeoB

    Apologeticum, pe numele său adevărat Gabriel Gioacaș, a fost dat afară din mănăstirea unde își făcuse sălaș, împreună cu monahul Rogojină zis Teodot, când cu scandalul cu batjocorirea osemintelor pr. Calciu.

    Amândoi înjură în mod curent ierarhia și patriarhul, poziționându-se singuri în afara Bisericii.
    Dacă ăștia sunt oamenii cu care te însoțești, permite-mi să mă îndoiesc de buna dumitale credință.

  4. Citatul este al unui preot se pare – in nici un caz al lui Apologeticum. Sunt contrazise afirmatiile lui Apologeticum din articol.
    Canoanele la care se refera preotul nu le cunosc, dar dupa cam am zis-o acum 2 zile si parintele Nicodin Mandita – FACATOR DE MINUNI SI NECANONIZAT, SI PARINTELE CLEOPA vad abordari similare e drept in situatii un pic diferite: betivi morti in accidente napraznice fiind in stare de ebrietate.
    Nici betivanii nu au vrut sa moara, nici unii din ‘tinerii’ nu au stiut POATE ca SE ADUC JERTFA SATANEI, SAU CA ASISTA LA LAUDE ADUSE SATANEI !

    PS: Ma uit rar pe apologeticum, dar am ramas cu impresia ca sunt criticate, ceea ce in opiniile lor reprezinta derapaje ecumeniste. In mod cert sunt antiecumenisti.
    Or face greseli pt ca nu stiu teologie, canoane. Ii cred de buna credinta; entuziasm, ignoranta dar buna credinta.

    Am sa urmaresc in timp natura criticilor la adresa BOR. In ultimele doua articole au dat cu parul in balta. I-am corectat si nu m-au cenzurat; deci exista posibilitatea dialogului si a indreptarii.

  5. Trebuie restaurata institutia paterna.
    Pana la instaurarea puterii comuniste, mamele nasteau prunci cat ingaduia bunul Dumnezeu, si ii educau sub protectia tatalui. Autoritatea acestuia nu se manifesta prin brutalitate, ci prin exemplul muncii si moralitatii .
    Mamele ocroteau familia si gospodaria prin iubire si pastrarea rosturilor stramosesti crestine, iar tatii prin asigurarea traiului material si pastarea demnitatii numelui . Numele de familie dadea forta cuplului si urmasilor. Cand copiii incepeau sa aiba o viata sociala proprie, erau avertizati cu vorbele: ” vezi, sa nu iti faci numele de rusine”.
    Momentul istoric in care femeile, mamele, au fost obligate prin distrugerea proprietatii taranesti, sa intre „in campul muncii”, sa isi abandoneze practic copiii in institutiile statului comunist (crese si gradinite), a fost momentul in care familia, in forma ei sacra, a intrat in descompunere.”Cei 7 ani de acasa” au fost inlocuiti cu 7 ani de indoctrinare primara colectiva.
    Distrugerea organizata a comunitatilor satesti, a rostului gospodariilor rurale, mutilarea spatiului vital (traditii, contactul cu natura, raportarea la comunitatea religioasa), a insemnat alienarea functiilor esentiale ale familiei, fragilizarea statutului matern si patern.
    Morala proletara a inlocuit morala crestina, generand contradictii tragice in dezvoltarea normala a familiei. Legile comuniste au impus ideea ca mama trebuie sa devina eroina nascand copii la norma pentru propasirea patriei socialiste, dar si depasind normele in productie.
    Pentru a supravietui modelului impus de comunisti, respectiv 8 pana la 10 ore de lucru in intreprinderile de stat, cresterea copiilor in conditii la limta decentei si asumarea tuturor muncilor casnice, femeile mame au fost nevoite sa sacrifice „ceva”. Cu consimtamantul sotilor si complicitatea moaselor de ocazie, au sacrificat vietile pruncilor pe care erau incapabile sa ii mai creasca si mai cu seama, sa ii educe.
    Trebuie sa nu uitam faptul ca majoritatea familiilor in care s-a recurs la avort au fost traumatizate, suferinta ambilor parinti marcand cuplul. Marea majoritate a acestora nu avea nici curajul sa se marturiseasca unui preot, nici sa urmaze o terapie si nici sa isi faca autocritica la locul de munca.
    Dupa ’89, cu toate ca Biserica nu a mai suportat persecutiile autoritatilor si si-a recapatat rolul de ghid spiritual si moral in societatea romaneasca, ofensiva libertinajului si distrugerea economica a tarii au condus la distrugerea autoritatii paterne si a institutiei familiei.
    Tatal nu a mai fost „stalpul familiei” ci un umilit si a adesea violent somer sau muncitor cu ziua, iar mama a devenit sluga la strainii dispretuitori, negandu-si adesea harul divin cel mai de pret daruit de Creator, acela de a darui viata.
    Preotii inca ezita sa abordeze subiectul culpei paterne in cazul practicarii avortului, cu toate ca din ce in ce mai multi barbati sunt constienti de responsabilitatea ce o au in comitera acestui tip de crima si se marturisesc, facand penitenta.
    Dupa parerea mea, dezastrul uciderii pruncilor poate fi oprit atat pe cale legisilativa dupa modelul rusesc, prin sustinerea financiara consistenta a mamelor ,cat si religios prin abordarea problemei avortului la nivel parohial si resposabilizarea ambilor genitori.
    Despre vinovatia uriasa a politicienilor nu are rost sa mai vorbim. Acestia vor da socoteala pentru fiecare fiinta impinsa spre rataciri.
    Noi ceilalti insa, romanii lipsiti de puterea functiilor si a banilor,suntem vinovati pentru faptul ca nu am infiat copiii lepadati de alti frati ai nostri.Ne-au tihnit sarbatorile si ne-am bucurat de vacante fara griji, uitand ca la doi pasi de noi, mii de suflete nevinovate nu au cui spune „mama” si „tata”.

Spune-ți părerea