Războiul „religios” nu a început ieri-alaltăieri

„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”… La prima vedere ar părea că veacul acesta este atît de religios încît ameninţă să nu mai fie deloc. Dar e o falsă impresie. Războiul la care sîntem părtaşi de mai mulţi ani (şi nu de ieri, de cînd cu doborîrea avionului rusesc de către Turcia, de-alaltăieri, de la atentatele de la Paris) este unul cu resorturi mistice, într-adevăr, dar nu unul religios. Nu se luptă islamul cu creştinii şi cu evreii, ci antihrist cu lumea lui Dumnezeu. Răul se foloseşte ba de islam, ba de atei, ba de indiferenţi religioşi, ba de pretinşi credincioşi, dezbinînd şi punînd foc tuturor.
Nu, Rusia nu duce un „război sfînt” pentru apărarea creştinismului, în general, şi a Ortodoxiei, mai ales, ci îşi vede interesul în Siria şi aiurea, unde intervine armat. Nu, Turcia nu vrea musai să ne facă pe toţi musulmani, dar dacă numai aşa poate reface Imperiul Otoman, nu va ezita să încerce să ne islamizeze.
Ce vreau să spun este că în această teribilă confruntare, care se va acutiza de la o zi la alta şi care ameninţă să transforme totul în ruine, nu avem o luptă între credinţe, ci între năzuinţe drăceşti: de a domina, de a subjuga, de a exploata, de a stăpîni, de a stîrpi pe celălalt. Însă, Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu îl lasă pe diavol să facă răul numai pînă în punctul în care acesta va face loc binelui. Niciodată pînă la distrugerea totală a omului.
Iar Cuviosul Paisie Aghioritul a profeţit acest război, care va duce la destrămarea Turciei (cu înapoierea Constantinopolelui Greciei!) şi la expansiunea Rusiei pînă la Ierusalim. Şi că acolo, la porţile sfintei cetăţi, ar urma ca Rusia să fie înfrîntă de forţele reunite ale Vestului.
Aşa încît, eu unul n-aş paria nici că mîntuirea vine de la Moscova, nici că satan va conduce lumea de la Istanbul. Ceea ce nu înseamnă că liderii politici nu vor accentua tot mai mult „natura religioasă” a conflictului. Motivul apărării democraţiei nu mai ţine ca pe vremuri şi era nevoie de un pretext mai bun.
Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


11 comentarii la „Războiul „religios” nu a început ieri-alaltăieri”

  1. Foarte just ceea ce spuneti . Un babel , nu mai gasesc un limbaj comun , o cale de dialog , mai ales acum , cind se stie bine ca intr-un razboi nu vor fi decit invinsi . Dupa mine , a lua partea acum este ca si in politica , a crede ca vreunul dintre partide e bun , e un talmes-balmes , o incurcatura din care nu se mai poate intelege nimic , sint convins ca nici ei , ,actorii, , nu inteleg , cu totii sint aliati si dusmani , in acelasi timp , factorul irational e imprevizibil .In ceea ce priveste incidentul aerian , cred ca ambele parti – care se viseaza mari imperii mesianice – sint vinovate : rusii au provocat , ca de obicei , iar turcii nu au respectat procedurile , nici macar nu au tras focuri de avertisment , ceva fara precedent , dar turcii ne-au obisnuit cu aceasta aroganta suprema . Cineva spunea ca poate au gresit tinta , adica au nimerit in plin , chiar pareau putin zapaciti la explicatii , ca si cum ei ar fi fost loviti , cu ienicerii nu se stie niciodata , mai ales ca relatiile ruso-turce erau destul de profitabile . Acum rusii au ceva mai multa libertate de miscare in zona , turcii o aveau mai demult , dar numai cineva inconstient ar intarita ursul , nici americanii nu au curajul . Ei , iata ca Soliman are , o noua stea , o noua belea . Se crede ca acolo ,sus, sint mari strategi , planuri etc. , aiurea , sa privim putin in istorie si vim vedea ce idioti , megalomani si obsedati au condus lumea , Bonaparte era preocupat de lenjeria Josephinei . Doamne ajuta .

  2. Domnule Tarziu, va sugerez umil sa cautati un psihiatru. Va aberati complet. Rusia este un accident trist al naturii. Nu am pretentia ca altii ar fi ingeri dar e de bun simt sa observi mizeria.

    • Dragă domnule, dacă nu te ajută capul defel să pricepi ce scrie cineva, de ce vrei să arăţi neapărat asta şi altora? Am lăudat eu Rusia undeva? Îmi dau seama că v-aş cere prea mult să aveţi proprietatea cuvintelor. Unde aberez? Ca să nu mă mai opresc la un fleac precum gramatica. Pune mîna pe carte, musiu, şi-apoi comentează.

  3. >Rusia nu duce un „război sfînt” pentru apărarea creştinismului,
    >în general, şi a Ortodoxiei, mai ales, ci îşi vede interesul în Siria

    In momentul de fata, SUA poate castigs singura un razboi contra Rusia+China+Iran+….
    Rusia lupta din greu pt supravietuire. Daca SUA „instaureaza democratia” in Siria si Iran dupa modelul primaverii arabe, urmeaza etapa’democratizarii’ fostlor republici sovietice din Asia Centrala in final urmarindu-se federalizarea Federatiei Ruse si a Chinei dupa model URSS.

    Punctual batalia se da pe caile de livrare a gazului catre UE: conductele trebuie sa treaca prin Siria. SUA sustin furnizorii din Arabia Saudita. Rusia vrea alianta cu Iranul.
    Rusia a pierdut rutele din Ucraina si South Stream. Blochaza si ea gazele din golf prin Irak+Siria+tarmul Mediteranei.

  4. Domnule Tarziu, articolul dumitale nu propune nicio asociere rationala de fapte. In baza logicii expuse ar fi perfect fezabil ca si numarul de muste de parc sa fie un indicator sigur al vointei divinitatii. Stim doua chestiuni simple acolo: Rusia nu avea de ce sa atace in nordul Siriei, nu sunt trupe Daesh acolo si Turcia pare a avea toata motivatia sa se certe cu rusii: ori pentru motivul descris mai sus de RomeoB ori pentru ca acum cumpara petrol la pret de dumping, ori pentru ambele.

    • Cum spuneam, n-ai înţeles nimic. E ca în vorba aia: unde dai şi unde crapă. Nu-i bai. Singura mea nedumerire este de ce tot încerci să faci pe deşteptul, comentînd aiurea. Dar, mă rog…

  5. Asta e, nu suntem toti genii ori dispusi sa punem o ciomageala golaneasca intr-o perspectiva apocaliptica. Asa cum prezinti dumneata subiectul nu poate fi comentat, e o specula si in clipa in care tii cu tot dinadinsul sa introduci in ecuatie ceva vointa divina si pe unii ce ar fi legati la ea in mod preferential orice judecata de valoare cade.

  6. @CCC1- sunteti un postac, mereu acelasi, care il „bruiaza” regulat sub diferite pseudonime pe Dl Tarziu..Penibil, va tradeaza stilul.Nu-i bai, ca-i obisnuit Claudiu, dar acum mars slugoiule la Michael si iati argintii

Comentariile sunt închise.