Crăciunul de altădată (2)

Am și amintiri mai frumoase din timpul acelor zile petrecute în Iași [anii de refugiu al Curţii Regale la Iaşi, din primul război mondial – n. red.]. Urmăream atent munca mamei mele cu oamenii din spital, astfel încât m-am apropiat de aceștia într-un fel care nu ar fi fost posibil în împrejurări normale. Pe când aveam doar șapte ani, am început să-mi petrec mult timp împreună cu colonelul Anderson, șeful Crucii Roșii americane în România, și am fost tare mândră să fiu interpretă atunci când distribuia provizii și organiza acțiuni de binefacere în orașe și sate. Ofițerii americani și englezi de acolo au fost și ei foarte drăguți cu mine, deși chiar ei au fost, fără să vrea, cauza pentru care eu nu am mai crezut în Moș Crăciun, care este Santa Claus al românilor.

Ca să nu fiu dezamăgită că nu voi primi cadouri, părinții îmi spuseseră că Moș Crăciun nu va putea trece peste liniile germane ca să vină la Iași; așa că am împrăștiat această veste printre prietenii mei, soldații englezi și americani, cu ocazia unei petreceri de Crăciun la care fusesem invitată. Ei au fost cam șocați la auzul unei asemenea vești și mi-au spus că erau siguri că greșeam; erau siguri că Moș Crăciun va reuși să treacă de nemți. În noaptea aceea, în dormitorul nostru înghesuit, m-am trezit auzind niște zgomote înăbușite și, privind pe furiș, printre gene, am văzut câțiva dintre prietenii mei ofițeri umplând un ciorap cu cadouri pentru mine, în timp ce mama îi privea. Deodată mi-am dat seama că niciodată nu a existat vreun Moș Crăciun, că familia mea îmi umplea dinainte ciorapul cu cadouri; dar m-am gândit că și acum trebuia să mă port ca și cum nu aș fi știut de acest lucru. Așa că am rămas cuminte în pat, prefăcându-mă că dorm, până când au plecat, și apoi am adormit de-a binelea.

În ciorapul pe care l-am explorat în dimineața următoare se găsea, probabil, una dintre cele mai ciudate adunături de cadouri pe care le-a primit vreodată de Crăciun o fetiță de opt ani. Îmi amintesc  că am găsit două pungi de tutun, una din piele și una din caucic; o tabacheră din lemn, o micuță monedă americană din aur, o ciocolată mică, o insignă a regimentului (pe care o mai am și acum); stegulețe englezești și americane și alte asemenea lucruri de care nu-mi mai amintesc. Mi-au plăcut toate, în ciuda dezamăgirii pe care o simțeam pentru că nu mai puteam crede în Moș Crăciun, dar am avut grijă să le spun ofițerilor mei că, într-adevăr, Moș Crăciun a venit! Acum sunt sigură că ceea ce le-am spus era mai adevărat decât credeam atunci, pentru că în efortul pe care acești oameni plini de griji și neliniști l-au făcut pentru o fetiță străină, dintr-o țară străină lor, se găsea, cu siguranță, adevărat înțeles al Crăciunului. 

Principesa Ileana a României

fragment din cartea sa Trăiesc din nou,

București, Humanitas, 2010

Spune-ți părerea