Reflexele totalitare ale stîngii

Începînd de la Revoluția Franceză stînga se laudă cu egalitatea, fraternitatea și solidaritatea dintre oameni pe care zic ei că le promovează. Ce uită să menționeze e că toate acestea se aplică doar simpatizanților lor. Dacă ești de partea cealaltă a baricadei nu mai ai nici un drept, doar cel de a fi de acord cu ei și de a-i aplauda.

În România legea spune că pentru a se lua în discuție modificarea Constituției e nevoie ca cel puțin 500.000 de cetățeni să susțină prin semnături propunerea de modificare. În acest sens Coaliția pentru Familie a inițiat o campanie de strîngere a acestora cu scopul de a se modifica articolul 48 din Constituție. Etapa de strîngere a semnăturilor a demarat la data de 25 noiembrie 2015 avînd ca termen limită data de 24 mai 2016.

Orice cetățean român are dreptul de a se implica în acest proiect. Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, este cetățean român și a considerat că inițiativa aceasta trebuie sprijinită așa că a anunțat acest lucru la finalul slujbei de Crăciun îndemnînd credincioșii să se implice și să semneze listele. O chestie absolut normală. Nu și pentru cei de stînga. Aceștia s-au inflamat imediat și au invadat canalele mass media cu dezinformările lor.

Iată cîteva titluri sugestive:

  • Revista 22: Mitropolitul Banatului cere modificarea Constitutiei pentru articolul referitor la familie
  • Mediafax: Mitropolitul Banatului vrea schimbarea Constituţiei: Să scrie că familia este formată din bărbat şi femeie
  • Evenimentul Zilei: Inițiativă FĂRĂ PRECEDENT în sânul Bisericii Ortodoxe. Un mitropolit cere SCHIMBAREA Constituției
  • Adevărul: Biserica din dormitor şi drepturile omului în Statul laic
  • Gândul: Mitropolitul Banatului: Să scrie în Constituţie că familia are la bază un bărbat şi o femeie
  • Hotnews: Mitropolitul Banatului a anuntat, la slujba de Craciun, o strangere de semnaturi pentru modificarea Constitutiei: Sa scrie acolo ca familia are la baza un barbat si o femeie

Același lucru îl putem spune și despre aparițiile recente al domnului Dan Puric la cîteva emisiuni de televiziune. Cum mesajul acestuia nu convine stîngii, imediat i-au sărit la beregată:

  • Evenimentul Zilei: TRECUTUL de informator al SECURITĂŢII nu-i dă pace lui Dan Puric. ÎL BÂNTUIE IAR după ce actorul a fost luat în colimator pentru ultimele interviuri. Cum a RĂSPUNS Puric
  • Curentul: Fost informator al Securității sub numele Cristian, Dan Puric, ne dă lecții la TV
  • Adevărul: Oare de ce Dan Puric nu a rămas actor?
  • Hotnews: Puricele pixelat

Cam asta este stînga, poleită cu expresii frumoase la exterior dar găunoasă în interior.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


8 comentarii la „Reflexele totalitare ale stîngii”

  1. Statul laic are si Biblia lui:Constitutia.
    Omul vrea totdeauna ceva la care sa se supuna si care sa-l pedepseasca daca nu se supune („nevoie de cnut”).

  2. >Cam asta este stînga, poleită cu expresii frumoase

    Formal Evenimentul zilei, Hotnews, Adevarul sunt basiste. Elena Udrea (partidul popular, sustinuta la un momentdat de Baconsky) era patron la evz.

    In realitate, hotnews este a agentie de stiri evreiasca, citata ca sursa credibila de oficialitatile SUA can e vorba sa critice Romania pt abateri de la drepturile omului.
    Ringier AG este o corporatie elvetiana, care promoveaza globalismul cu oameni de decizie in masonerie.
    Adevarul a fost preluat de Patriciu parca, dupa asasinarea lui Dumitru Tinu.

    Toate au sustinut dreapta portocalie, iar mai tarziu basista.
    Basescu nu e nici de stanga nici de drepata, ci cum ii comanda patronii de la TelAviv sau Washington.
    Bentru orice crestint a fi trebuit sa fie clar ca inca de pe vremea cand s-a opus construirii Catedralei Mantuirii in Parcul Carol, Basescu &co era un inaintemergator al lui antihrist in Romania.

    Stanga este anticrestina prin directivele conducerii internationalei social-democrate, insa in acest caz criticile vin din partea mediei pro-basiste.

  3. Din copilarie am avut o aversiune combinata cu teama de curentele liberale,libertine,asa zisele democrate si toate aceste gunoaie socialiste,comuniste si ejusdem farinae.Spontan si intuitiv.e.Pe parcusul vietii,”marea”revolutie franceza,Comuna din Paris,Lenin,Bela Kun,Che Guevara si alti monstri asemanatori mi-au produs o scarba si o aversiune de nestapanit.Deci,pe fond instinctual ,dar pe parcursul vietii aceasta s-a confirmat atat prin experienta cat si prin logica si cultura.Intrebarea este :de unde si cine le genereaza ?Raspunsuri evasive,scenarite,teama ,lasitate in fata acelei intunecate „Oculte” ?

  4. Niciodata pe farisei,Mantuitorul nu i-a vindecat,desi putea,Numai i-a demascat si i-a lasat in legea lor.Asa trebuie sa facem si noi,ce am invatat,sa-i demascam,in speranta ca va mai fi vreunul sagetat la constiinta si isi va reveni in simtiri.Slabe sperante,cand aghiuta ti-a innegrit(cumparat)constiinta pentru placeri si averi lumesti.Saracutii de ei.
    Noi avem nevoie de reclama din om in om,nu din asta ca la televizor,cat ne sta in puteri,sa nu tacem.Cine se pricepe la scris sa se roage la Dumnezeu si sa scrie sau sa apara la televizor cat se mai poate si sa spuna adevarul ca sa priceapa oamenii ce se intampla.(daca or mai fi lasati).
    Macar sa facem asta si ne va ajuta Dumnezeu cu restul.
    Conducatorii lumii stau fara griji,pentru ca nu se va depasi procentul de ingrijorare pentru ei,adica daca un milion stiu ce se intampla,mai raman miliarde care habar n-au.
    Eu sunt optimist pentru tara mea.

Comentariile sunt închise.