Revoluţionarilor care vor să cureţe Biserica (de tot)

E dreptul vostru să fiţi revoltaţi, să aveţi pretenţii absurde şi uneori chiar să vă faceţi de rîs, dar să nu ziceţi că nu v-am spus:

1. Scandalul contra Bisericii, alimentat de cîţiva ani încoace mai cu pricepere şi cu fonduri consistente şi care astăzi capătă o amploare din ce în ce mai mare, v-a adus în situaţia de a rosti tîmpenia: „Vrem spitale, nu catedrale!”. De dragul vostru, sper ca Dumnezeu să nu vă asculte. Bine, ştiu că nu veţi înţelege decît mai tîrziu ce vă spun, dar deocamdată încercaţi doar să reţineţi.
Nici vorbă ca în capul vostru să se fi născut această solicitare, din vreo nevoie irepresibilă de dreptate sau de eficienţă.

2. Duşmanii Bisericii nu se dau de ceasul morţii din pricina corupţiei unor clerici, a luxului afişat de unii ierarhi, sau a unor taxe exorbitante pentru servicii religioase, instituite de către cîţiva preoţi care profită de snobismul unor cetăţeni fără nici o altă legătură reală cu Biserica. Nu, vrăjmaşii Bisericii ştiu mai bine decît voi că toate acestea sînt doar cazuri izolate, accidente, dacă vreţi, dar le speculează propagandistic, căci au la îndemînă toată presa şi o grămadă de aplaudaci: pe voi. Iar ţinta lor este dărîmarea Bisericii ca instituţie, pentru că e singura redută a normalităţii rămasă în picioare.

3. Nu poveştile horor spuse de nişte profesori de religie lipsiţi de profesionalism îi motivează pe adversarii predării relgiei în şcoli şi a prezenţei icoanelor în şcoli. Ci simpla idee că s-ar putea să prindă rădăcină vreo sămînţă aruncată la o astfel de oră.

4. Fără îndoială, criticilor deranjaţi de morala creştină, care încearcă să facă obligatorie „educaţia sexuală” în şcoli, le pasă de sănătatea mentală şi sufletească a copiilor voştri. Mai precis, o vor distrusă. Sclavii pornografiei şi ai plăcerilor sexuale denaturate se recrutează de mici. Ei pot fi apoi manevraţi mult mai uşor prin intermediul propriilor patimi. În plus, în acest fel este desfiinţată şi familia, sursă de sens şi de putere a individului.

5. Ştiu că timpul vostru e preţios şi nu voi mai insista cu alte şi alte exemple. Oricum nu aţi citi. Nu vă bateţi capul să vă informaţi înainte de a ocărî Biserica (nu o instituţie, ci o comunitate, nu un om, fie el şi patriarh, ci suma tuturor viilor şi adormiţilor botezaţi întru Hristos şi trăitori ai Tainelor Lui), vă ajung „informaţiile” gata mestescate. Prin urmare, închei cu un avertisment:

6. Dacă Biserica va fi trimisă înapoi în catacombe, numai acolo vă veţi mai găsi scăparea şi unii dintre voi. Nu pentru că aţi fi credincioşi, ci pentru că nu veţi putea supravieţui urgiei care va urma pe suprafaţa pămîntului. Oare vă imaginaţi cum e să trăieşti fără speranţă? Dar fără nici o mîngîiere? Fără nici o bucurie, alta decît consumul (inclusiv personal, prin adicţii şi muncă pînă la epuizare, în tentativa de a acoperi un hău interior insaţiabil)? În teroare (care poate îmbrăca multe forme, de la „corectitudinea politică” la atacuri cu arme de foc)? Etc. etc. Dacă vreţi să vă faceţi o idee, aruncaţi un ochi în Vest.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


20 de comentarii la „Revoluţionarilor care vor să cureţe Biserica (de tot)”

  1. Sigur, „„Vrem spitale, nu catedrale!””, s-ar putea exprima corespunzãtor anului 2015 dupa Isus:
    „Faceti spitale, ca de exemplu Spitalul Universitatii Catolice de la Louvain (Belgia)”.
    Problema e ca biserica dateaza din 946, Spitalul dateaza din 1080 iar Universitatea Catolica din Louvain dateaza din 1425.
    Spitalul e mai tânar decât biserica cu 134 de ani.
    Acum, pentru un spital nu se poate astepta 134 de ani.
    Cred ca asta trebuie inteles din sloganul confuz (ca orice expresie a maselor) pe care il citati.

    • Stimate domnule „harry”,

      Nu-mi propun sa intru in polemica cu dvs., dar un lucru elementar trebuie sa-l corectez. Biserica(virgula)Crestina a luat fiinta in a 50-a zi de la Invierea lui Iisus, adica la Pogorarea Sf. Duh (sau popular Rusalii) deci era cam al 33-lea an al lui Iisus si al calendarului folosit si azi in lumea-ntreaga.

      Nimeni nu contesta necesitatea construirii unor spitale, dar violenta cu care se contrapun „in piata”, spitale versus catedrale nu este de bun augur(si asa cum spunea in pct.1 autorul mesajului in 6 puncte, speram ca Dumnezeu sa nu ia in seama aceasta cerere)
      Ceea ce e revoltator e ca nicunul din cei din piata nu au cerut -recuperarea tuturor sumelor jefuite de marii hoti ai Romaniei. Un calcul sumar ar dovedi ca se puteau construi zeci de spitale, dar si catedrale. Cat despre Catedrala Mantuirii Neamului, probabil de la primul patriarh Miron Cristea si pana astazi au existat tot felul de carcotasi care au reusit sa blocheze proiectul. Bine ca stim sa ne uitam cu admiratie la Domul din Milano, Notre Dame, Domul din Koln etc. etc.

  2. Din pacate dusmanii Bisericii ar trebui cautati in interiorul ei …”cine are ochi sa vada”…

  3. 1) >E dreptul vostru să fiţi revoltaţi
    In Sf Scriptura nu se vorbeste despre „drepturi ale omului”. In cimitire pe cruci, se scria si inca se mai scrie (mai rar astazi): Aici odihneste robul lui Dumnezeu….
    Corect: „Este libertatea voastra sa …. PE CARE O FOLOSITI CHIAR SI IMPOTRIVA VOII CREATORULUI.”

    2) @harry

    Nu exista oras important in Romania, unde sa nu existe cabinete medicale administrate de Biserica, case pt copii sau pt batrani.

    Biserica Ortodoxa are dreapta socoteala; masura justa intre dimensiunea duhovniceasca a omului si cea de slujire sociala. Biserica a facut sute de spitale, policlinici, centre de asistenta sociala pt batrani, pt copii. 20% din copiii abandonati din Romania sunt crescuti pe banii Biseticii Ortodoxe, MULT MAI BINE DECAT LA STAT.
    Dar Biserica nu si-a propus sa faca ce este peste puterile ei; sau sa renunte la datoriile sacramentale, pt cele ce tin de problemele sociale. Daca Biserica ar primi ceea ce evreii si masonii au furat pe vremea lui Cuza si a comunistilor, s-ar putea face mult mai multe lucrui decat face statul anticrestin roman din zilele noastre…

    Evreii tai sunt interesati de distrugerea sistemului de sanatate public din Romania, ca sa iasa profit din spitalele private evreiesti, care duc lipsa de clienti. Vor sa acceseze tot mai multe fonduri de la CAS, dupa care sa „repatrieze” profitul in folosul propriei cumunitati.

    • Domnule Romeo, hai sa punem jos date certe. Inclusiv cei ce clameaza „vrem spitale, nu catedrale” au obligatia sa dovedeasca in ce fel un sistem medical cu reactie rapida, eficienta si rata mare de succes depinde de densitatea spitalelor.

  4. Sa nu amestecam lucrurile. Biserica are si rol diaconic dar nu este rolul ei esential. reforma cuza a fost stringent necesara , parte din proprietatea functiara confiscata cu despagubire a apartinut prin danii bisericii, cea mai mare parte manastirilor inchinate. Taranii nu aveau pamant iar veniturile imensei averi a manatirilor inchinate era expatriat.Acele manastiri grecesti n-au avut rolul pozitiv atribuit lor. Statul are obligatia constitutionala de a sustine sisteme publice de invatamant si sanatate ca si de asistenta sociala. Statul poate subventiona si organizatii de interes public. Bisericile sunt organizatii de interes public. Faptul ca in 100 de ani romanii n-au reusit sa edifice o catedrala patriarhala este de rusine nationala. Este foarte bine ca se construieste si este perfect ca statul confribuie la edificarea ei.

    • Cuza a fost „smecher”. A confiscat averile marilor boieri si i-a despagubit. Bisericii i-a luat averile si voia sa despagubeasca pe altii. Parca era scolit la Paris. Nu avem si noi scoliti la Paris sau la Moscova?

    • @ioan

      Are Vlad Petreanu un mic articol despre despagubirile financiare acordate Patriarhiei de la… Istanbul, caci ea detinea un sfert din fondul funciar romanesc, absolut rusinos.
      BOR a fost dealtfel despagubita cu varf si indesat in ultimii 150 ani. Pretentiile materiale ale lui Daniel de acum sunt nefericite, si in orice caz cumplit de nepopulare. Daca ne uitam la averea prezenta a BOR te apuca oricum ameteala.

  5. Secularizarea manastirilor a constituit crima impotriva poporului roman.
    Expatrierea „interzisa” a veniturilor… acum este „tinta” programatica… tehnocrata.
    Cine agreeaza azi expatrierea profitului, se bucura de atacarea Bisericii.
    Se putea da lege de limitare sau controla a exportului – asa, cat de ne-tehnic se putea pe atunci…
    iS trebuie sa o spun – „de rit Grec” nu insemna subordonare fata de Grecia sau altfel de puteri straine ci foma de cult care nu se ratacise ca inBiserica apuseana, de rit Roman devenit „Vaticanism” sau „Papistasism”..
    Iar Cuza stia ca este un pion de „unica folosinta” – 4 ani, pana cand masonii se intelegeau pe cine sa aduca principe strain – nu-l durea pe el de popor ca se inchina la universalism, la idealurile masonice…
    Atat de tare ca l-au prins desfranand prin alte case (a cata femeie o fi fost….) inselandu-si sotia.
    ––-
    Revin insa, sint planuri paralele: societatea „civila” care este guvernata de Stat – formatiune laica, masonica, atee – ARE OBLIGATIA DE A SE PREOCUPA DE SANATATEA FIZICA a oamenilor.
    Sanatatea sufleteasca este „treaba” Bisericii noastre; stiinta nu „vede” si nu lucreaza cu „sufletul” ci cu materia – mecanica, biologie, chimie, electricitate s.a.
    Psihologia, psihiatria, sociologia s.a. ca ele NU SINT STIINTE ci aplicatii ale ipotezelor si teoriilor – nu se verifica in practica decat intr-un singur punct = anihilarea fiintei umane. CUlmea realizarilor acestor false stiinte s-a aratat in „Fenomenul Pitesti”.
    Asta se desfasoara in afara puscariilor oficiale si este din ce in ce mai agresiv materializata, pe toata suprafata planetei.
    Iluzia materialista – nemurire biologica, resurse materiale capturate de la astri ceresti (bolovani…), popularea altor corpuri ceresti, „transferul” constiintei, … si alte asemene fantezii (fantasme) sint in prag de „solutionare”.
    Un indiciu pentru cei care se uita spre stele visand la un viitor tehnologic intr-o era paradisiaca, la nesfarsit… (sa manance si sa f…a, cum cred auto-dinamitatii lui baphomet) vine daca afla ca STELELE NU SE VAD.
    EVERYTHING Is Invisible In Space In The Visible Spectrum
    https://www.youtube.com/watch?v=twB9fPgCb6Q
    https://www.youtube.com/watch?v=-i17NBmd7ck
    Can you see the sun and stars while in space?
    https://www.youtube.com/watch?v=DFQdVgmbeY8
    Apollo astros can’t see the stars
    … Daca afla ca planetele – cate sint ele pe ici – pe colo sint niste bolovani aproape de sursa luminoasa (soarele, centrul acelui sistem) si apo sint niste mase gazoase, fara consistenta asa-zisa materiala, pe care sa calce omul… ca oricum nu poate creste vreo planta iar daca este vreo bacterie… asta nu e viata de „evoluat” sau dezvoltat catre a deveni „om”.
    Sa vedem „best Earth pictures from space” pe youtube – si cautati sa vedeti vreo stea…
    Si priviti si cum arata Marte… (unde or fi stele pe cerul sau?):
    http://forum.micdoodle8.com/index.php?threads/mars-is-too-dark-discussion-about-mars-sky.2118/page-3
    BISERICA NE SPUNE CE ESTE CU-ADEVARAT; stiinta se straduieste sa valideze paganismele iar in ultimele decenii promoveaza filozofia hinduista, yoghina demonica convertita cu termeni occidentali, aparent academici. (ca in mecanica cuantica, la CERN,,,)

    • Secularizarea manastirilor a constituit crima impotriva poporului roman.
      Expatrierea „interzisa” a veniturilor… acum este „tinta” programatica… tehnocrata.

      Secularizarea averilor manastiresti s-a facut si pentru ca, fiind in proprietatea Patriarhiei de la Istanbul, ducea la expatrierea profiturilor practic a unui sfert din PIBul tarii.

  6. 1. Scandalul contra Bisericii, alimentat de cîţiva ani încoace mai cu pricepere şi cu fonduri consistente

    Pe mine nu ma plateste nimeni. Dimpotriva, as vrea sa stiu cum cheltuie institutia Bisericii banii mei. Dupa cum stiti, notiunea de audit public e straina BOR. Sau transparentizarea averii ei. Stie vreun contribuabil averea BOR la care contribuie voios de .. sute de ani ? Nope.

    Nici vorbă ca în capul vostru să se fi născut această solicitare, din vreo nevoie irepresibilă de dreptate sau de eficienţă. Asa e, contribuabilii sunt batuti in cap. Greu sa nutreasca vreun gand propriu. Spiritual, evident. Economic… ei tin Romania.

    Nu, vrăjmaşii Bisericii ştiu mai bine decît voi că toate acestea sînt doar cazuri izolate, accidente, dacă vreţi, De unde stiti asta ? Ati vazut cumva declaratii de avere ale preotilor din RO ? Cum ar fi normal tinand cont de statutul lor informal de functionari publici ? Credeti ca la sub 1000 euro profit net lunar tine vreun preot o parohie ? Nici n-are cum, ca e zburat de superiori daca nu-si face norma. ASTA da regula, nu accidente, exceptii…

    Nu poveştile horor spuse de nişte profesori de religie lipsiţi de profesionalism îi motivează pe adversarii predării relgiei în şcoli şi a prezenţei icoanelor în şcoli.
    Pe mine ma motiveaza confuzia jenanta intre „ora de religie” si „ora de religie ortodoxa”. Istoria religiilor ar fi infinit mai utila copiilor. I-ar invata ca desi poate fi foarte bine un singur adevar, reflectarile sale in lume sunt multicele. Crede si cerceteaza. Sa creasca nitel mai toleranti, sa nu ajunga sa dea cu bombe in necredinciosi. Are crestinismul o lunga istorie intolerantei, cu NIMIC mai prejos decat cea a islamului, sa zicem. Daca ar fi azi crestinismul la fel de viu precum, sa zicem, islamul, teroristii n-ar fi doar ai semilunei.

    Fără îndoială, criticilor deranjaţi de morala creştină, care încearcă să facă obligatorie „educaţia sexuală” în şcoli, le pasă de sănătatea mentală şi sufletească a copiilor voştri.
    Educatia sexuala, facuta la timp si cum trebuie, contribuie la sanatatea mentala si fizica a viitorilor adulti. Lipsind „misterul”, dispare atractia catre contacte sexuale anapoda si mai ales catre pornografie. „Banalizarea” sexualitatii ca atare da sanse aparitiei unor sentimente mai durabile ale viitorilor adulti. Educatia sexuala impiedica sarcinile nedorite si contractarea de boli, aratand consecintele raporturilor sexuale neprotejate si cu persoane din medii mai… dubioase :).
    Avantajele de mai sus nu sunt obtinute evident in cazul copiilor educati in spiritul interdictiilor religioase. Atunci cand pina si intrebarile sunt „rusinoase”, pacatuirea cu gandul se face usor si e aspru condamnata, educarea sexuala a adolescentilor tot se face, numai ca amatoristic, incomplet, FRUSTRANT. Si ma indoiesc ca sunt scoli iezuite in RO.

    Fără nici o bucurie, alta decît consumul (inclusiv personal, prin adicţii şi muncă pînă la epuizare, în tentativa de a acoperi un hău interior insaţiabil)
    Eu sunt mai … rentier de felul meu, insa romanii tipici muncesc pina la epuizare mai putin pt. umplerea „golului existential” de tip nostalgic dostoiesvskian…licean. Ci pentru mancare la copii, rate la casa si masina, impozite care tin Romania functionala. Nu le da mina sa bage in seama catacombele` mentale ale unora. Au si bucurii, nu alea de care sa stii tu.

    • Pe multi nu-i plateste nimeni, dar colporteaza aberatiile propagandei. Eu ma refeream la cei care instrumenteaza scandalul, nu la cei care fac parte din el fara sa aiba habar de ce. Din tot ce scrieti, mie imi devine limpede ca in cazul dvs propaganda a reusit. Cu tot cu latura ei populista. Nu am suficient timp sa va lamuresc pe toti luind-o de la capat cu aceleasi raspunsuri la aceleasi intrebari, de vreo 10-15 ani incoace. Nu vreti sa fiti lamuriti. Sa fiti sanatosi!

      Petreanu bate cimpii cu gratie si el, dragutul, desi altminteri e un om inteligent. Victima a propagandei sau el insusi unul dintre „releele” propagandei, ramine de stabilit.

      Totusi, pentru cei care nu ma cred pe mine pe cuvint si vor sa se convinga de realitate, recomand o lectura http://www.avereabisericii.ro

  7. „Nu am suficient timp sa va lamuresc pe toti luind-o de la capat cu aceleasi raspunsuri la aceleasi intrebari, de vreo 10-15 ani incoace.”
    Da, ai dreptate, nu te prea preocupa asta cu argumentele, ci mai degraba sa ai un site si relevanta si niste texte din care sa scoti niste bani.

    „Duşmanii Bisericii nu se dau de ceasul morţii din pricina corupţiei unor clerici, a luxului afişat de unii ierarhi, sau a unor taxe exorbitante pentru servicii religioase, instituite de către cîţiva preoţi care profită de snobismul unor cetăţeni fără nici o altă legătură reală cu Biserica.”
    Ba da. Se vede treaba ca nu prea umbli prin tara sau pe net. Sau bati campii, ca prinde la fraieri.
    Sau uite o idee: daca tot stii de preotii profitori, ce-ar fi sa incepi munca de lamurire si de educatie cu ei? Nu iasa bani destui?

    „Dacă Biserica va fi trimisă înapoi în catacombe, numai acolo vă veţi mai găsi scăparea şi unii dintre voi. Nu pentru că aţi fi credincioşi, ci pentru că nu veţi putea supravieţui urgiei care va urma pe suprafaţa pămîntului.”
    Aici nu stiu ce sa zic decat ca nu vad mare diferenta intre propaganda ta si alti fundamentalisti religiosi, gen ISIS. Cam aceleasi teme si cam aceeasi ura de clasa.

    Iar despre Vestul „fara speranta si mangaiere”, de unde iti scriu acum: eu chiar imi doresc sa nu vii pe aici. E mai bine asa, fara fundamentalisti ca tine, dar cu mai multa educatie (chiar si sexuala).

    Spor la treaba si sa iasa banu’!

    • Victore, înţeleg că ne tutuim deşi nu ne cunoaştem, că aşa e în democraţie, fiecare se crede egalul celuilalt şi ne tragem toţi de bîrneţ; deci, Victore, atîţia bani să-ţi dea Dumnezeu ţie de azi înainte cît cîştig eu şi toţi cei care scriem aici din acest site.

      Nu facem nimic pentru noi, nici pentru vreun profit. Ştiu, e imposibil de crezut pentru unul ca tine, format în cultul banului, al cîştigului cu orice preţ, al preţului corect pentru orice. O fac de drag de ţara asta, de neam, de Biserică. O fac din credinţă şi din datorie.

      Cît despre argumente, dacă nici eu nu le-am mai dat, nu le-a dat nimeni. Însă, cum am spus, e obositor să le repet pentru fiecare nou zevzec care se trezeşte cu aceleaşi întrebări, la poartă nouă, ca urmare a spălării pe creier de către propagandă.

      Şi cu umblatul prin ţară (ca şi pe-afară, fii fără grijă, cunosc Occidentul destul de bine din experienţă directă, nu vorbesc de pe coclauri) o dai din nou de gard.
      Amice, fără să mă laud, în virtutea meseriei mele, am văzut locuri din România de care multă lume habar nu are. Un sfert din an, cel puţin, sînt în documentare prin ţară. Aşa că am întîlnit sute, să nu zic mii de preoţi, am văzut şi mai multe biserici, am cunoscut comunităţi de toate felurile, cu obiceiurile lor, necazurile, lipsurile şi bucuriile, aşa cum puţini au prilejul să o facă. Iar toate acestea sînt numai o parte dintre preocupările mele.

      De ce oare mulţi dintre cei care comentaţi o faceţi cu dezinvoltură direct proporţională cu ignoranţa de care daţi dovadă?
      Stimabile, înainte să mă iei de urechi că nu fac şi nu dreg, ia vezi ce spun motoarele de căutare referitor la ce-am scris despre unii dintre clericii care s-au dat în stambă. Inclusiv de patriarhul României. Cînd am ceva de spus spun, dar nu mă iau ca boala de om sănătos aiurea, ci numai cu argumente.

      În fine, bine-ar fi ca „talibanii”, de orice religie ar fi, să fie ca mine. Dar nu ştii ce vorbeşti.

      Ai nimerit probabil din întîmplare aici, vezi să nu se mai întîmple. Rămîi în plata Domnului!

  8. Domnilor CEZAR si VICTOR : se vede ca sunteti in eroare din lipsa de informatie corecta si studiu, bineinteles.Toti cei care nu inteleg de ce s-au nascut, de ce trebuie sa traiesti o viata ( mai lung, mai scurta, mai frumoasa, mai urata ), nu inteleg nici crestinismul si mai ales cel ortodox. Pentru cei care doresc sa stie / inteleaga, le recomand cartile Dlui EUGEN NICOLAE GASCA . Inca se mai gasesc pe net.

Comentariile sunt închise.