Jean Moscopol, marele artist uitat al României

Jean Moscopol s-a născut în 26 februarie 1903, la Brăila. Părinții săi erau greci, tatăl era din Nessebar, Bulgaria iar mama din Constanța. Încă de mic a fost atras de muzică, moștenind-o, la acest capitol, pe mama sa. A învățat să cînte la cîteva instrumente diferite, printre care chitară, vioară, banjo și mandolină. De asemenea, a fost atras și de limbi străine, pe lîngă română și greacă fiind fluent în engleză, franceză, italiană și germană.

Școala primară a urmat-o la Brăila, pentru ca liceul să-l facă la Galați. După liceu s-a dus la București unde a urmat cursurile Universității Politehnice. În timpul anilor de studenție a cîntat ocazional la restaurantul Zissu de pe strada Șerban Vodă.

Pînă să se dedice exclusiv marii sale pasiuni, cîntatul, a fost, pe rînd, funcționar la o agenție maritimă din orașul natal, Brăila, și funcționar bancar în București. În 1929 este cooptat în orchestra restaurantului Zissu, același restaurant unde cîntase ocazional pe vremea studenției. Șeful orchestrei era Alfred Pagony care va părăsi orchestra după un an, odată ce și-a deschis propriul local. În acest moment Jean Moscopol devine șeful orchestrei.

Pe lîngă muzică, Jean Moscopol era și un talentat epigramist, compunînd pe loc epigrame clienților restaurantului. Tot în această perioadă face primele înregistrări și este difuzat la radio. După ce-și ia atestatul de artist profesionist este angajat la Teatrul de Revistă „Alhambra” unde este distribuit în spectacolele Alhambrița, Lăsați-mă să cînt și Contesa Marița.

În 1931 va efectua un tur al României alături de actorul Ion Manolescu de la Teatrul Național. Tot acum semnează un contract exclusiv cu casa de discuri „His Master’s Voice” din Londra. Pină în 1936 repertoriul să cuprinde peste 300 de cîntece de diferite genuri, atît românești cît și străine. Este creditat cu popularizarea tangoului în România.

În 1932 se duce la Berlin unde va înregistra alături de celebrele orchestre ale vremii Honigsberg și James Kok. Tot acum ia și lecții de canto cu profesorul Korts.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial devine membru al Societății Compozitorilor din România. Tot în această perioadă își face debutul cinematografic, fiind distribuit în filmul „O noapte furtunoasă”, după piesa lui I.L. Caragiale, în rolul șansonetistului care cânta la Grădina de vară „Union”.

După război devine opozantul noului regim, încercînd prin cîntecele sale cu mesaj anticomunist să îmbărbăteze populația devenită captivă. Acest lucru a dus la marginalizarea sa de către noii guvernanți.

Reușeste să părăseasca România în decembrie 1947 cu ajutorul actriței Elvira Popescu. Inițial ajunge Franța, apoi în Germania unde devine colaborator al postului de radio Europa Liberă unde îi sînt difuzate piesele muzicale. În tot acest timp regimul de la București se ocupa de ștergerea oricăror urme ale lui Jean Moscopol din conștiința publicului.

Din Germania pleacă în America, la New York. Aici ajunge să practice tot felul de meserii obișnuite dar nu neglijează nici marea sa dragoste, muzică. Continuă să compună noi piese, mai ales cu mesaj anticomunist sau de dor de țară. Se implică în viața comunității românești din jurul Bisericii „Sfîntul Dumitru” din New York.

În anii 1970 înregistrează cu ajutorul lui Aristide Buhoiu de la ziarul „Universul”, pe suport de vinil, cîntecele sale cu mesaj anticomunist.

Un asemenea cîntec este cel intitulat „Guvernul comunist”:

Iată și versurile:

Ce frumoasă este viața,
Când ești chior și prost ca țața!
Și ajungi din potcovar –
În Guvern – subsecretar!

Refren:
Ce frumos e când vin rușii
Și îți spun din dosul ușii –
Cum să vorbești, cum să taci.
Și pe-apostolul să faci! (bis x2)

II
Ce frumoasă este viața,
Când să spui, te ține ața!
Că ne vine, bat-o vina!
De la Răsărit lumina!

Refren:
Ce frumos e să ai ceafă!
Și de la Soviete leafă.
Să fii frate cu dușmanul.
Și să-ți zică Sadoveanu! (bis x2)

III
Ce frumoasă este viața,
Când nu te apucă greața!
Să-i tot perii pe intruși.
Și să-i tămâiezi pe ruși!

Refren:
Bălăceanu te numești
Fiindcă-n țara RPR-istă –
Cu nesaț te bălăcești,
În mocirla comunistă! (bis x2)

Pîna la finalul vieții, în 1980, de marele său talent se vor bucura doar românii pribegi din America. Nu apucă să se bucure de prăbușirea comunismului împotriva căruia a luptat toată viața dar albumul sau de cîntece anticomuniste va fi lansat la București, în 1993, sub titlul „Tot ce-i românesc nu piere”. Cu această ocazie Aristide Buhoiu a spus:

Sub drapelul înstelat al Americii, unde s-a exilat, purtând în suflet tricolorul, Jean Moscopol ne-a cântat în pribegie dorul de ţară şi speranţa libertăţii. Din nefericire, n-a fost părtaş la ziua descătuşării. Aşa că «Universul» îşi face sfânta datorie de a restitui românilor din ţară o parte dintre imprimările realizate de Jean Moscopol la New York în anii ’70. Bun venit acasă, frate!

Tot atunci, marele Gică Petrescu spunea:

George Enescu a spus că nu există muzică ușoară și muzică grea, ci numai muzică bună și proastă. Jean Moscopol făcea muzică bună. Cred că el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii românești. Era un senior al cântecului, de o eleganță perfectă, sufletească și vestimentară!

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

1 thought on “Jean Moscopol, marele artist uitat al României

Spune-ți părerea