Mișcarea Legionară și purgatoriul istoriei

Pe site-ul ziarului „Adevărul” a pornit o dezbatere pe tema Legii 217/2015, mai cunoscută sub numele de „legea antilegionară”, dar fiind, de fapt, o legea antiromânească, pentru că afectează interesele cultural-spirituale ale românilor, antidemocratică, pentru că instituie cenzura asupra unor valori, lezează dreptul la libertatea de exprimare şi îngrădeşte dreptul la libertatea de asociere, şi anticonstituţională, pentru că încalcă principii şi drepturi consacrate în Constituţia statului român.

De o parte se situează apărătorii acestei legi, reprezentaţi de domnul Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocastului din SUA, de partea cealaltă criticii (precauţi), al cărora exponent se face domnul Andrei Pleșu.

Dezbaterea a pornit după ce domnul Andrei Pleșu a publicat articolul „Greșeală, vină, justiție„, în care scotea în evidența obtuzitatea cu care se aplică legea antilegionară în cazul lui Vintilă Horia.

Domnul Radu Ioanid a venit cu aşa-zise clarificări, a explicat cum se aplică legea respectivă și de ce Vintilă Horia trebuie uitat de români. Domnul Andrei Pleșu i-a răspuns într-un nou articol, „Adaos la „cazul” Vintilă Horia.

În acest ultim text, domnul Pleşu face anumite afirmaţii despre Mișcarea Legionară care merită discutate, pentru că venind de la un intelectual de un asemenea calibru ele ar putea fi luate ca adevăruri. Spune domnul Pleşu:

Da, există texte de tinereţe ale lui Eliade, Cioran, Noica sau Vintilă Horia, greu de digerat din perspectiva ororilor pe care Legiunea le-a provocat în lumea românească. Dar a pune semnul egal între ei şi decemviri, între ei şi nicadori e a pune semnul egal între concesiile lui George Călinescu sau „adeziunile sincere” ale unor tineri intelectuali marxişti din anii `50-60` şi Alexandru Nicolski sau Alexandru Vişinescu. (Greșeală, vină, justiție)

Sunt de acord cu dl. Ioanid şi atunci cînd constată, contrariat, că delicte severe (celebrarea troiţei legionare de la Tâncăbeşti, negarea Holocaustului, site-uri cu un conţinut explicit pro-legionar, 59 de cazuri de incitare la ură şi discriminare, semnalate în 2015, dar netrimise în judecată etc.) rămîn în afara vigilenţei judecătoreşti. (Adaos la „cazul” Vintilă Horia)

Asta în condițiile cînd domnul Andrei Pleșu susține cu totul altceva cînd e vorba de nume impozante ale culturii românești:

Cînd e vorba de nume impozante ale culturii româneşti, recunoscute ca atare şi în afara ţării, stricta lor anatemizare sau asumare, nu poate fi lăsată pe mîna cîtorva voci izolate. Nici dl. Basarab Nicolescu şi nici eu nu avem obligaţia (şi căderea) să tranşăm lucrurile. Ar fi cred, nevoie, de o dezbatere mai amplă, vie şi corectă, care să implice particparea Academiei Române, a Ministerului Culturii, a Institutului Cultural Român şi a Ministerului Justiţiei. Nici eu nu am, neapărat, dreptate, dar nici domnul Alexandru Florian, care umblă cu şublerul prin spaţiul cultural românesc, înarmat cu o siguranţă de sine niţeluş stridentă… (Greșeală, vină, justiție)

Oare de ce nu are domnul Andrei Pleșu aceleași rezerve cînd e vorba de Mișcarea Legionară? Oare de ce nu susține că „ar fi cred, nevoie, de o dezbatere mai amplă, vie şi corectă, care să implice particparea Academiei Române, a Ministerului Culturii, a Institutului Cultural Român şi a Ministerului Justiţiei” cînd discutăm și de Mișcarea Legionară care, vrem, nu vrem, face parte din istoria noastră. Marea majoritate a românilor știu despre Mișcarea Legionară doar ce au vrut comuniștii să se știe. Aceeași comuniști care au rescris istoria și care au demonizat nu doar Mișcarea Legionară, ci și celelalte mari partide din perioada interbelică, PNL și PNȚ. Cum de nu credem nimic din ce ne-au învățat comuniștii despre PNL și PNȚ, dar credem absolut tot ce ne-au învățat despre Mișcarea Legionară?

Același lucru îl putem spune despre celelalte „delicte grave” în care domnul Andrei Pleșu este de acord cu domnul Radu Ioanid, respectiv „celebrarea troiţei legionare de la Tâncăbeşti” sau „site-urile cu un conţinut explicit pro-legionar„, care ar trebui pedepsite.

Să înțelegem că troița de la Tâncăbești, ridicată pe locul unde au fost asasinați mișelește niște oameni chiar de autoritățile de la acea vreme, ar trebui dărîmată? Că victimele unui asasinat de stat ar trebui uitate doar pentru că erau legionari? În același timp e absolut normal să-l celebrăm pe călăul Armand Călinescu, artizanul dictaturii sîngeroase a lui Carol al II-lea, numind un liceu din Pitești după numele său? Oare elevii care învață acolo știu cine a fost Armand Călinescu?

Colegiul Tehnic Armand Calinescu Pitesti

Cît despre „site-urile cu un conţinut explicit pro-legionarrepet ce am am mai scris în urmă cu cîteva zile. Oricît ar acuza unii sau alții Mişcarea Legionară, aceasta nu a fost condamnată de vreun tribunal internaţional pentru fascism, nazism, colaboraţionism, crime împotriva umanităţii etc.:

Odată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză şi entităţile pe care le reprezenta Mişcarea Legionară: Guvernul Naţional şi Armata Naţională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crima de război”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaboraţioniste”.

După cum este bine ştiut, instrucţia e secretă şi nici nu se publică actele şi deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată şi sentinţa de condamnare de către Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, a altor organizaţii. Astfel, în afară de partidele Fascist şi Naţional-Socialist, de SA şi, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime război“ şi „contra umanităţii“, pentru „fascism“, „nazism“ şi „colaboraţionism“, mai toate mişcările naţionaliste din Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustaşa“ croată, „Crucile cu săgeţi“ – maghiară, „Hlinka“ – Garda slovacă etc.

Numai Mişcarea Legionară şi mişcarea „Strajnicii“ – bulgară (după modelul legionar), a profesorului Cantargief, au rămas în afară de asemenea condamnări. (din declaraţiile şi Memorandumul d-lui MIHAIL ENESCU, fost Consul General al României în Germania la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial)

Orice proces corect, în orice colț de lume, dă dreptul și acuzatului să-și prezinte cazul, să se explice, să se apere. Oare de ce în cazul Mișcării Legionare refuzăm acest lucru?


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


8 comentarii la „Mișcarea Legionară și purgatoriul istoriei”

  1. Procesul corect despre care vorbiti ar fi unul extrem de anevoios deoarece nu ar fi doar unul politic, ci si unul religios.
    ML a fost analizata doar d.p.d.v. politic, dar nu s-a intreprins nicio expertiza religioasa cu decizie sinodala, lucru ce ar putea incurca oarecum itele. Acest lucru ar trebui intreprins cat mai repede, deoarece ML joaca pe doua planuri, facand rocada dupa cum ii convine.
    In ce priveste interesele cultural-spirituale ale romanilor, despre ce cultura ar putea fi vorba la ML ?Cat priveste spiritualitatea aici lucrurile devin extrem de stufoase si e nevoie de o analiza hermeneutica a subiectului.

    • Stimate domn, am o curiozitate, născută din prezenţa dvs aproape neîntreruptă pe siteul nostru, cu comentarii dintre cele mai… interesante: nu aveţi de lucru sau slujba dvs este tocmai să întreţineţi aici o anumită atmosferă? Nu e nevoie să-mi răspundeţi, dacă vă răriţi vizitele voi înţelege.

      Cred că ar fi un serviciu pentru toată lumea: moderatori, cititori neimplicaţi în polemică, oameni care consumă timpul să vă răspundă la lucruri evidente şi să intre într-un joc manipulator şi de căutat pete în soare, dvs înşivă.

      Aveţi o manieră de a pune problema care îmi pare specifică trollilor. Vă rog să nu-mi confirmaţi, prin activitatea dvs, această bănuială, ajunsă deja foarte aproape de certitudine.

      Acum, pentru ultima oară, la subiect, nu pe dvs, pe care vă văd edificat, ci pentru cei care sînt prea puţin informaţi şi chiar vor să se dumirească:

      1. Procesul ar fi lung şi aneoios, dar e imperios necesar, din multe motive, inclusiv cel care ţine de onestitate istorică şi de cel care se referă la prezervarea identităţii naţionale.

      2. ML nu a fost niciodată analizată serios din punct de vedere politic, ci asupra ei s-au dat verdicte politice. E cu totul altceva.
      A fost cercetată întrucîtva din punct de vedere istoric, dar acolo părerile sînt atît de împărţite, iar propaganda bolşevică este atît de precumpănitoare, încît mai rău s-au încurcat lucrurile decît s-au limpezit.

      3. ML nu joacă pe nici un plan, pentru bunul motiv că nu mai există. Şi asta nu de azi, de ieri, ci din 1941. Propriu-zis, nu mai putem vorbi despre o organizaţie politică după momentul loviturii de stat a generalului Antonescu, din ianuarie 1941.

      Supravieţuirea unor forme de organizare pînă în 1946, cînd legionarii s-au topit în PNŢ şi au votat cu partidele istorice, nu poate fi considerată drept continuitatea ML decît forţînd înţelesul noţiunilor.

      Practic, conducerea ML (de la nivel central, pînă la nivel de oraşe) a fost în parte decimată (ucisă, trimisă pe front sau închisă) şi în parte (auto-)exilată în Germania, unde a fost deţinută în lagăre de exterminare naziste.

      Grupurile de rezistenţă armată anticomuniste constituite de către legionari nu s-au alcătuit pe temeiul ideologiei legionare, ci pe necesitatea opoziţiei la regimul de ocupaţie sovietic. Nu au dus mai departe un mod de viaţă legionar, nu au avut o activitate politică, în sensul clasic al termenului, ci au căutat să păstreze o rază de speranţă pentru români şi să facă o reţea de sprijin pentru armatele occidentale, care erau aşteptate să elibereze pământul românesc de ruşi (nădejde deşartă, precum ştim). Prin urmare, nici acelea nu pot fi considerate continuatoare ale Mişcării. Din ele au făcut parte şi liberali, şi ţărănişti, şi foşti comunişti idealişti care au înţeles repede greşeala pe care o făcuseră, şi ţărani neafiliaţi politic, şi militari aşijderea. Că majoritatea luptătorilor au fost legionari sau „frăţiori de cruce” (organizaţie de elevi afiliată ML) ţine de spiritul de sacrificiu propriu acestora şi de credinţa lor nestrămutată în Dumnezeu şi neam. Aceste virtuţi explică şi de ce majoritatea sfinţilor din închisori sînt foşti legionari.

      După 1989, încercarea de refacere a Mişcării a eşuat lamentabil, din pricini diverse, asupra cărora nu are rost să mă mai opresc (cartea d-lui Răzvan Codrescu „În căutarea Legiunii pierdute” este lămuritoare în această privinţă). Deci, astăzi ML nu există. Există cîteva grupuscule anemice care se revendică de la ML, dar fără nici un impact public, fără o trăire autentic legionară, fără fapte prin care să denote un „stil legionar”, fără afişarea unor virtuţi specifice şi fără vreo realizare semnificativă în domeniul politic. Mişcarea este un fenomen politic încheiat de 70 de ani, rămas spre studiu istoricilor şi spre pildă nouă tuturor – în sensul de a ne însuşi cele bune ale ei şi a ţine minte cele rele, ca să nu le facem şi noi.

      Faptul că unii români cu o oarece platformă publică sînt preocupaţi de istoria recentă în general şi de cea a ML, în context, nu înseamnă că aparţin Mişcării şi că vorbesc în numele ei.

      4. Nu vorbim despre o cultură a ML, deci una specifică legionarismului, ci despre o cultură cu valenţe largi, în sens clasci, care a fost creată de personalităţi uriaşe şi care, întîmplător sau nu, au aderat, simpatizat sau susţinut Mişcarea. Fapt pentru care astăzi Institutul Wiesel urmăreşte să le elimine din spaţiul public şi să impună cenzura asupra lor, după modelul regimului comunist.

      5. În fine, Sfîntul Sinod se va pronunţa, cînd va considera oportun, nu asupra Mişcării Legionare, ci asupra propunerilor de canonizare a unor sfinţi ai închisorilor, care au aderat cîndva la ML. Dar Sf. Sinod nu este chemat să dea un verdict politic, ci să recunoască sau nu o realitate mistică: sfinţenia lor. Sfinţii, precum ştim, nu sînt făcuţi de Biserică, ci de Dumnezeu, iar Biserica, prin conducerea ei din lume, asistată de Sfîntul Duh, doar îi recunoaşte. Prin urmare, apartenenţa lor de odinioară la ML nu poate avea vreo importanţă, decît dacă vedem lucrurile în cheie „corect politică”. Concluzia fiind că iţele nu se încurcă defel, ci se descurcă astfel.

  2. Nu e un secret pentru nimeni, istoria o scriu învingatorii – în cazul de fata, comunistii din România.
    Despre legionari nu se poate vorbi decât de rau, asa cum in Franta nu se poate vorbi de Pétain decât de rau (desi a dus Franta la victorie contra Germaniei in primul razboi mondial, iar unii zic ca a salvat-o de distrugere acceptând colaborarea cu Germania în al doilea razboi mondial; condamnat la moarte, a fost gratiat de De Gaulle).
    Dar niste iluzii din tinerete (chiar si de mai târziu) nu definesc omul la infinit.
    Cred ca Radu Ioanid nu îndrazneste sa vorbeasca de rau pe Joseph Kennedy, tatal lui JF Kennedy, care in calitate de ambasador al SUA in Marea Britanie a refuzat sa dea vize evreilor care fugeau de nazism; ba chiar a avertizat guvernul sau despre sosirea lor ilegala in SUA).
    Nici ca încearca sa interzica publicarea operelor lui Ezra Pound, care din Italia lui Mussolini facea propaganda anti-americana la psturile de radio.
    Sau ale scriitorului Céline.
    Sau ale lui Heidegger.
    Sau poate ale lui Caragiale, datorita remarcilor lui despre faliti.
    Legea nu trebuie si este impotenta sa intevina in aprecierea valorilor culturale, desi poate interzice referirea la atitudini dovedite gresite ale autorilor (care, în plus, au renuntat sa le mai sustina, chiar daca nu si-au pus in public tarâna în cap, ceea ce seamana cu practica torturii de catre Inchizitie pentru ca acuzatilor, oricum condamnati la moarte, sa li se ierte sufletul ).

  3. Se stie ce a patit Pound in America , Celine a fost la rindu-i , condamnat , apoi a fost gratiat .Ambii , artisti geniali , nu erau prea normali la cap , pt. Pound fascismul era o chestiune estetica , era un tip extravagant si narcisist , Celine , campionul nihilismului . Aproape ca nu poti sa le iei in serios ciudateniile , asa sint marii artisti .Cu toate acestea , nimeni nu interzice publicarea operelor lor si nici acum nu se ia in discutie asa ceva , este vorba de omagieri , ridicarea de statui etc. , nu de o interdictie sau punere la index .Problema reala este de ce nu se iau masuri similare si in privinta ,colaborationistilor, comunisti , mult mai numerosi si mult mai nocivi , dar aceasta este problema noastra , nu a evreilor .E , intr-adevar , suparator , nimeni nu l-a incriminat public ( dupa stiinta mea ) pe Sartre sau pe atitia altii , pt. simpatiile si propaganda comuniste , staliniste sau maoiste .De altfel , daca s-ar duce la ultimele consecinte aceste epurari ideologice nu ar mai ramine aproape niciun intelectual ,curat, , pt. un sec. atit de framintat si de infectat de ideologii criminale .

  4. Dezbatere sau nu, un lucru este cert. Legea a fost votata si este in vigoare! O reparare a greselii ar fi abrogarea ei. Cine s-o faca ? Actualii politicieni din parlament? Miscarile subtiri ce se revendica din ML? Greu de intreprins ceva…

  5. Daca-i vorba de statui doar, nu e grav (si, oricum, la renasterea lui Michelangelo, toti or sa taca chitic)

Comentariile sunt închise.