Rapperul Cedry2k, cenzurat pentru „incorectitudine politică”

Cu toţii îl cunoaşteţi pe Cedry2k, rapperul care aduce în faţa tinerei generaţii versuri din şi despre sfinţii închisorilor, despre valorile neamului românesc: Dumnezeu, familie şi memorie.

Duminica trecută a avut loc lansarea ultimului său album „România Furată” în Club Control. Sute de tineri au venit să îl vadă şi să îl asculte pe artistul care a găsit o modalitate extraordinară de a vorbi despre valorile româneşti unui anumit public, căruia prea puţini i se adresau. În urma succesului şi a solicitărilor primite de la fanii care nu au reuşit să prindă un bilet (concertul a fost sold out), Cedry2k a hotărât să reia concertul duminica aceasta, tot în Club Control.

Încă de la promulgarea legii 217/2015 m-am temut că vor exista presiuni menite să lovească în artişti ca Cedry2k, Dragonu’ aka 47, Stres etc. Ştiind că ei nu sunt dispuşi să capituleze în vreun fel de la principiile lor şi că nu vor accepta cenzurarea creaţiilor muzicale, cea mai simplă soluţie de a fi „atacaţi” ar fi aceea de a li se tăia accesul în cluburi.

La concertul de duminica trecută, băieţii au cântat îmbrăcaţi în tricourile cu Radu Gyr, recent retrase de pe site-ul LegendeVii. La concert au asistat numeroşi purtători de tricouri cu chipurile lui Valeriu Gafencu, Gheorghe Calciu etc. Aşa cum mă aşteptam, au apărut şi comentarii negative la adresa lor, acuzaţii anonime sau asumate, în care li se reproşează că promovează fascismul, legionarismul, că ofensează comunitatea gay etc. Mai mult, Clubul Control era şi el acuzat de aceleaşi „infracţiuni”. În acest timp, concertul lui Cedry2k nu figura pe lista concertelor viitoare din Club Control, deşi fusese anunţat de artist şi biletele erau puse în vânzare.

Există pe internet şi o declaraţie din partea Clubului Control (cel puţin aşa era prezentată) prin care reprezentanţii lui încearcă să se protejeze împotriva acuzaţiilor de fascism şi homofobie, explicând faptul că ei nu cunosc versurile artiştilor care cântă acolo: „Nu am ascultat niciodată piesele lui Dragonu’ şi ale lui Cedry2k, avem un program foarte încărcat la club şi nu putem să ascultăm piesele tuturor trupelor care cântă la noi pentru a verifica corectitudinea politică a versurilor… Sperăm că toţi cei care vin pe aici şi ne ştiu cât de cât programul îşi dau seama că orice acuzaţie, prin ricoşeu, la adresa noastră, de homofobie, antisemitism, fascism sau alte dubioşenii de genul ăsta este ridicolă, lucrurile astea ne sunt total străine şi am demonstrat asta în toată existenţa clubului.” (text postat de Romanian Fake Rappers pe pagina de facebook a lui Cedry2k)

Aşadar cineva (sau mai mulţi „cineva”) îi întrebase de sănătate pe cei de la Club şi după declaraţia bine structurată prin care se dezvinovăţesc, nu cred că întrebarile au venit doar de la activiştii LGBT şi nici că au fost generate de comenturi anonime de pe facebook.

Cum Cedry2k şi ceilalţi artişti invitaţi nu sunt dispuşi să negocieze, au mutat concertul în Club A, duminică 6 martie, ora 22. Iată mesajul postat astăzi de Cedry2k: „Pentru lansarea albumului <<România furată>> de la Bucureşti, de pe 6.03, NE-AM MUTAT din Control (club gay-friendly ai cărui clienţi au fost deranjaţi de mesajele noastre) în Club A!!! Biletele nu se vor schimba, aşadar tot ce trebuie să faceţi e să veniţi cu ele la Club A, în seara lansării. Ne cerem scuze celor deranjaţi de această mutare. E greu să fii <<extremist>> în ziua de azi, hehe…”.

romania_furataDincolo de acest episod rezolvat cu demnitate absolută de băieţi, cred că vom mai auzi despre această nouă metodă de cenzură, care am convingerea că va înflori în urmatoarea perioadă. Artiştii nu se vor lăsa uşor intimidaţi de solicitări şi somaţii venite de la activişti LGBT sau, de ce nu, de la Institutul Elie Wiesel. Mai mult decât atât, dacă Institutul Elie Wiesel va porni la vânătoare şi în direcţia asta, nu cred că va trimite solicitările/somaţiile direct către artişti (nu există niciun temei legal, mai mult, OUG 31/2002 completată prin legea 217/2015 nu incriminează creaţia artistică nici pe autorii ei).

Dar cluburile, spaţiile de concert etc, pot primi „scrisori” abuzive, unele chiar purtând antetul Guvernului României pe ele, care să îi avertizeze că încalcă legea promovând anumiţi artişti incorecţi politic. Şi cu siguranţă vor primi telefoane în direcţia asta, e o metodă mult mai simplă şi eficientă de intimidare, deja patentată de Institutul Elie Wiesel. Care va fi reacţia cluburilor? E greu de anticipat. Dar mă aştept să li se fluture pe sub nas acuzaţii fantasmagorice de antisemitism, fascism, rasism şi homofobie, toate alambicat îmbrăcate în termeni juridici şi făcând referire la diverse texte de lege. Aşadar aşteptaţi-vă fraţilor la presiuni fără temei juridic direcţionate către cluburi.

În 2 martie a.c. se împlinesc 111 ani de la naşterea lui Radu Gyr, iar în 3 martie a.c. se împlinesc 112 ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu. De peste 70 ani cei doi (şi mulţi alţii) zac în temniţele memoriei. De zeci de ani comuniştii tremură la gândul că cei morţi se vor întoarce într-o zi şi de aceea au încercat prin toate formele posibile scoaterea lor din viaţa publică, din istorie şi din memorie.

Iată că din muzica hip-hop numele lor nu pot fi scoase atât de uşor pe cât şi-ar dori unii.

Respect Cedry2k, Haarp Cord, Dragonu’, Deliric 1, Vlad Dobrescu, Rashid, Chronic & more! Atitudinea voastră onorează lupta, suferinţa şi biruinţa celor ce nu mai sunt.

Sfinţii ÎnchisorilorCedry2k

 „Îi iubesc pe Vulcănescu, Nicoleta Nicolescu, Atanasie Ştefănescu,
Jimboiu, Volănescu, Elisabeta Rizea, Rizea Dobre, Radu Gyr
Părintele Iustin şi alţi cuvioşi şi martiri
Ce zici? Te laşi călcat în picioare de inamici?
Sau te ridici până-n sinaxare după Mucenici?
Citeşte printre rime, orice zice fitecine
Ţine minte bine: Mâine, nu ţi-l promite nimeni!”


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


15 comentarii la „Rapperul Cedry2k, cenzurat pentru „incorectitudine politică””

  1. asa cum ei considera ca ofensam comunitatea gay eu spun ca EI MA OFENSEAZA PE MINE. Eu vreau lege prin care sa nu se accepte homosexualitatea in Romania pentru ca ma OFENSEAZA. Nu este asa drept?

  2. „Muzica” rap este un fenomen cat se poate de penibil, aparut in ghetto-urile negrilor din SUA si care nu prea a evoluat de atunci. Eu as interzice complet aceasta manifestare suburbana vecina cu manelele cantate de Guta si Salam( care macar au minima decenta sa nu spuna obscenitati in melodiile lor complet idioate). Nu te ajuta cu nimic sa asculti BUG Mafia, Parazitii, Cedry2k, Eminem, Snoop Dog, o sa ajungi un inadaptat care crede ca toata lumea e impotriva lui si ca iti datoreaza ceva!

    • Ești prea redus ca sa înțelegi cultura asta sau măcar sa o cunoști, nu te ajuta mintea ta limitata de comunist, cu ce te deranjează manifestarea altora încât sa vrei interzicerea ei?

    • A evoluat destul de mult, e evident ca nu ai nici o idee despre fenomen, si nu l-ai studiat indeajuns din moment ce esti impotriva lui, deci automat asta te claseaza in necunostinta de cauza. Eu zic sa incetezi sa mai fii idiot si sa-ti dai cu parerea despre niste lucruri despre care nu ai habar. Te salut!

    • Te rog sa nu mai vorbesti in necunostinta de cauza,exista si alti artisti care fac muzica de calitate,iar cei mai mari artisti raman necunoscuti si isi vad de treaba lor,muzica rapp poate transmite sentimente atat de profunde chiar si legate de patriotism,un exemplu:https://www.youtube.com/watch?v=GsYR08OrnH0
      si alt exemplu:https://www.youtube.com/watch?v=CKDxPGZtI_E
      ei nu pot schimba un sistem dar ne pot ajuta sa il intelegem si sa ne adaptam,pace tuturor ascultatorilor de muzica buna !

  3. Acum 5 minute a fost pentru prima oarà când am ascultat Rapperul Cedry2k.
    Trebuie sà recunosc faptul cà sunt extrem de surprins.
    Iar aceasta din douà motive :
    1) Pânà în acest moment eram convins cà acest gen de muzicà este unul diabolic. Si, trebuie sà recunosc faptul cà atunci când Îl lauzi pe Dumnezeu, chiar cu un gen de muzicà mai putin «ortodox», merità s-o asculti. Cu sau fàra voia mea, am asistat fàrà sà vreau de mai multe ori la specatcole oferite de negrii canadieni cu astfel de muzicà «rapp», iar cuvintele si versurile erau tot timpul antireligioase. De aceea sunt surprins si laud aceastà frumoasà initiativà.
    2) Cred cà trebuie sà ai mare curaj astàzi cà sà-i înfrunti pe fatà pe «stàpânii lumii» care ne impun cu forta ideile si convingerile lor extremiste si anti-ortodoxe.

    Cu ceva ani în urmà, am asistat la un botez. Si, ascultând muzica «de manele» care se cânta, am fost extrem de surprins sà aud versurile poeziei «Am fost fàcut sà n-am» de Nichifor Crainic cântatà pe ritm de manele. Imediat mi-am zis : Asta-i balsfemie, sà cânte ei, làutarii de doi bani, poeziile din închisori pe ritmul lor de… dansatoare dezbràcate….

    Da, a cânta poeziile din închisori pe ritm de manele consider cà-i o blasfemie.
    În schimb, a cânta muzica rapp si a-i làuda pe sfintii închisorilor, nu-i blasfemie. e o minunàtie de nouà culturà tinereascà !

    Bravo lui, initiatorului ! FELICITÀRI !

    Marian Costache
    Montréal, Canada

  4. Guvernul conservator al Poloniei a initiat un program de „resaturare a mandriei nationale” si va interzice toate declaratiile prin care se pot face apropieri intre actiunile Poloniei in timpul razboiului si camerele de gazare.
    Istoricului specializat in Shoah, Jan Tomasz Groos, i s-a retras Ordinul de Merit acordat pentru lucrarea in care a descris rolul jucat de anumiti polonezi in crimele naziste din timpul celui de al doilea razboi modial.
    http://www.courrierinternational.com/article/applis-ne-dites-plus-camps-de-concentration-polonais

  5. Respect Cedry2k, Haarp Cord, Dragonu’, Deliric 1, Vlad Dobrescu, Rashid, Chronic & more! Atitudinea voastră onorează lupta, suferinţa şi biruinţa celor ce nu mai sunt.

  6. Vreau sa ma intalnesc fata in fata cu „Omul mare” asta „BIG MAN” …sa schimbam doua vorbe si sa vad daca ii asa de mare precum se declara …ajung oriunde mai repede decat ti-ai inchipuit… „BIG MAN”

  7. un adevarat. Dzeu sa il ajute in lupta lui cu Diavolul,iar pentru cei care sunt impotriva lui…sincer imi e mila de voi…de sufletele voastre…

Comentariile sunt închise.