Învinșii

În vara anului 1993 la Grupul pentru Dialog Social unde lucram s-a prezentat analiza buletinelor de vot anulate la alegerile din toamna anului 1992. Atunci au fost peste 1.500.000 voturi anulate – cam 12,5% din totalul voturilor exprimate. Unele buletine aveau ștampile cu tușuri de culori diferite (albastru și negru, sau roșu și violet, etc), altele aveau ștampile de dimensiuni diferite, iar multe aveau sub textul VOTAT coduri diferite ale secțiilor de votare (154 și 247,de pildă). A fost evident o fraudă electorală masivă, organizată la nivel național. Grupând buletinele pe secții de votare pentru a vedea care a fost ștampila reală pusă de alegători am văzut că au fost falsificate în primul rând voturile celor de dreapta (CDR), dar și ale aliaților stângii (PUNR, PRM, PSM), însă nici un vot al PSDR. La alegerile din 1992 Emil Constantinescu și CDR câștigaseră de fapt alegerile, dar voturile nu mai puteau fi anulate, căci organismele internaționale recunoscuseră deja rezultatele și nu au acceptat evaluarea falsurilor făcută de Grupul pentru Dialog Social. Ulterior aveam să aflăm de ce americanii ne-au întors cu atâta dispreț spatele: șeful CIA din Europa de Est, Harold James Nicholson, avea să fie condamnat la 25 ani închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei și trădarea României și Bulgariei în brațele Moscovei.

Prezentând concluziile acelei analize în diverse medii, am întâlnit un grup de tineri care nu se resemnaseră cu fraudarea alegerilor și trădarea americanilor. ”Nu suntem învinși – spuneau ei. Nu îi lăsăm și trebuie să luptăm împotriva lor cu alte arme dacă cele democrate au fost batjocorite de ei”. Tot gândindu-se cum pot lupta împotriva comuniștilor de la putere, care aveau toate structurile statului de partea lor, unuia i-a venit ideea să le distrugă familiile comuniștilor, culcându-se cu nevestele, mamele și fetele tuturor din conducerea PDSR. Mai toți au fost de acord, așa că grupul s-a organizat, începând să strângă informații despre fiecare femeie în parte: ce tabieturi avea, unde lucra, unde-și petrecea timpul liber, ce pasiuni avea, etc. Fiecare prezenta pe terenul de fotbal datele și hotărau împreună care are cele mai mari șanse să seducă femeia țintă. De două ori pe săptămână evaluau mersul lucrurilor și veneau cu informații noi. Succesul a venit foarte repede: în prima lună patru neveste de înalți demnitari comuniști ajunseseră în patul acestor tineri. Asta i-a îndemnat pe toți să se mobilizeze să adune informații mai repede, să treacă la acțiune imediat. Unul din ei a adus de pe plajă de la Neptun un gigolo care i-a învățat trucurile seducției rapide și a mers cu fiecare în parte pe teren, impulsionându-i, făcându-le să le dispară teama, timiditatea și uneori scârba, căci unele neveste erau urâte, țoape, mahalagioaice, fără nimic frumos în ele care să îi facă să meargă mai departe.

În trei luni grupul s-a extins, fiind nevoie de două terenuri de sport pentru întâlniri. Deciseseră la început că întâlnirile în aer liber și discuțiile în fugă pe teren sunt mai greu de supravegheat de către agenții serviciilor secrete, așa că se întâlneau pe terenurile de sport ale universităților sau liceelor și stabileau strategia pentru fiecare victimă în parte. Au trecut repede de la neveste și mame la fiice, nepoate, surori și amante. Nu mică le-a fost mirarea când unul venea și povestea că mama le arunca propria fată în brațe, uitându-se cum se culcau cu ea. Unii membrii ai grupului părăseau repede această activitate, îndrăgostindu-se de victimă și devenind gineri ai nomenclaturii comuniste. Ceilalți râdeau de ei, spunându-le că vor fi curând încornorați de unii de pe terenul de sport, iar întâlnirile se lăsau cu bătăi sau cu amenințări cu demascarea la poliție. Alții părăseau grupul scârbiți de imoralitatea întâlnită în familiile comuniștilor.

Nu mai pot – se plângea unul. Femeia mi-a făcut cunoștință cu bărbatu-său, care e secretar de stat. I-am adus ieri o icoană să-l fac să înțeleagă să se îndrepte, dar el a pus-o jos și s-a pișat pe ea. Am luat-o și am spălat-o, dar îmi venea să-i dau cu ea în cap. Mi-e teamă că-l strâng de gât data viitoare. Iar nevastă-sa e o putoare de joasă speță. Nu-i învingem cu nimic în felul ăsta.

Pe măsură ce securiștii și comuniștii lui Iliescu acaparau tot mai multă putere în stat, revenind agresiv și indolent la practicile din vremea lui Ceaușescu în vreme ce maimuțăreau și batjocoreau valorile capitalismului și ale statului de drept, membrii grupurilor de pe terenurile de sport își extindeau și ei activitatea, nu doar în familiile parlamentarilor, miniștrilor și demnitarilor de rang înalt, ci și în județele din jur, în familiile primarilor, consilierilor județeni și locali. La revelionul din 1996 unii mi-au spus mândri că nu rămâseseră familie comunistă neatinsă de ei.

I-am învins, prietene – mi-a spus unul râzând. Acum știu că îi putem învinge și în alegeri. Sunt terminați, sunt ca niște mere stricate, putrede pe dinăuntru. Trebuie doar să sufli spre ele și cad din pomul puterii.

Spunându-le unor lideri politici povestea lor, i-am convins că trebuie să creeze curentul care să dea jos putregaiul de la putere. Ceea ce aflasem despre jafurile făcute de comuniști sub Nicolae Văcăroiu, despre spălările de bani, despre conturile personale din străinătate, despre trădările față de ruși, i-au convins pe mulți că PDSR funcționa ca o bandă infracțională organizată pe sistem mafiot, formată din persoane de o imoralitate greu de imaginat, în stare să-și vândă nevestele, fetele, mamele și nepoatele unora pe care-i cunoșteau cât de nemernici sunt, persoane care rămâneau alături doar datorită complicității la jaf. Nu știu dacă aceste întâmplări povestite i-au convins pe liderii opoziției să se mobilizeze. Cred mai degrabă că nemulțumirea populației creștea tot mai mult, căci nu puțini erau cei care văzuseră și ei nemerniciile guvernanților.

Implicându-mă în campaniile electorale din 1996 nu am mai ținut legătura cu grupurile de pe terenurile de sport. Din când în când mă mai întâlneam cu unii din ei, dar se fereau să vorbească despre ceea ce eu așteptam de la ei. Probabil că respectau înțelegerea să nu vorbească decât pe terenurile consacrate. Anii au trecut, unii și-au întemeiat familii și nu s-au mai apropiat de terenurile tinereții lor. Au făcut burtă, le-a căzut părul, dar mulți au făcut afaceri sau cariere profesionale remarcabile. Unul s-a călugărit și mi-a spus că se roagă pentru fiecare femeie căzută victimă grupului și pentru soțul încornorat, dar și pentru cei care, la fel ca el, au crezut că așa îi pot învinge pe comuniști. Mi-a povestit că într-o zi a venit la el să se spovedească nevasta unui ministru cu care el păcătuise în trecut. Femeia nu l-a recunoscut și, dându-și seama de acest lucru, a întrebat-o dacă și de câte ori și-a înșelat bărbatul, iar ea a spus că niciodată. Atunci călugărul și-a ridicat patrafirul de pe capul ei și i-a zis răstit:

Eu mă rog pentru păcatele tale în fiecare zi și tu nu ai nici măcar decența să ți le recunoști în casa Domnului la taina spovedaniei?

Femeia l-a recunoscut atunci și a fugit plângând, iar mai târziu i-a trimis un mesaj că s-a despărțit de soț și s-a călugărit și ea. Întâmplarea i-a crescut faima călugărului printre nevestele comuniștilor, care veneau la mânăstirea Cernica după el provocându-l, ispitindu-l să revină la vechile aventuri, până când n-a mai suportat și a cerut să fie mutat la altă mânăstire.

În vara anului 2014 mulți oameni m-au căutat, întrebându-mă cum arată sondajele reale, înspăimântați că ar putea câștiga Președinția un comunist. În sala în care am prezentat rezultatele sondajelor mele au venit și câțiva prieteni vechi. Doi din ei erau dintre cei care mergeau regulat pe terenurile de sport în urmă cu două decenii. Mai toți erau îngrijorați de asaltul stângii pentru cucerirea întregii puteri în țară, dar cei doi asistau amuzați la spaimele celor de dreapta.

Spune-le să stea liniștiți, prietene – mi-a zis în pauză unul din ei. Pe comuniștii ăștia i-am învins demult. Voi creați curentul de opinie potrivit, că merele astea-s mai putrede decât cele de acum 20 de ani și cad mai repede decât crezi. Pe noi nu ne-au învins niciodată. Nici nu-ți poți imagina ce mult ne-am rafinat tehnicile în bătălia cu ei. Ne-am ocupat și de leprele din partidele de dreapta care au căpătat năravuri comuniste.

12 februarie 2015

The following two tabs change content below.
Bruno Ștefan

Bruno Ștefan

Sociolog şi scriitor. Prof. univ. dr la Universitatea ”Politehnica” București, Departamentul pentru Formarea Cadrelor Didactice și Științe Socio-Umane şi fondator al Biroului de Cercetări Sociale (BCS), este membru al Asociației Sociologilor din România și al Behavioural Dynamics Institute din Londra. A publicat 12 cărți de sociologie (dintre care trei în SUA), cele mai reprezentative fiind ”Mediul penitenciar românesc” (Ed. Institutul European, 2006), ”Teoreticieni ai organizațiilor și managementului. Dicționar și crestomație” (Ed. Politehnica Press, 2011), ”Dimensiunile urii interetnice în Secuime” (Ed. BCS, 2001). De asemenea, a publicat două volume de povestiri: ”Coincidențe bizare” (Ed. BCS, 2000) și ”Cocalarul și vinul sfințit” (Ed. Agaton, 2014).
Bruno Ștefan

Ultimele articole de Bruno Ștefan (toate)

Spune-ți părerea