Toleranța stîngii

Toată lumea cred că a avut ocazia să asculte cel puțin un simpatizant dacă nu chiar un propagandist al stîngii vorbind despre toleranță. Cum trebuie să fim toleranți unii față de alții și cum trebuie să ne respectăm reciproc. Asta e teoria, pentru că atunci cînd aceste concepte trebuie puse în practică stînga reușește de fiecare dată să dezamăgească. Atunci observăm că toleranța și respectul nu sînt niște valori universale ci se aplică doar celor din tabăra lor. Să nu cumva să ai un alt punct de vedere, incorect politic, că imediat sar pe tine, culmea, chiar în numele toleranței!

Ultimul exemplu ne vine de peste Ocean. Vineri, 11 martie 2016, Donald Trump, candidatul cu cele mai mari șanse la obtinerea nominalizării din partea Partidului Republican la alegerile prezidențială din toamnă, avea programat un miting electoral în Chicago. În aceeași zi și candidatul socialist Bernie Sanders a avut programat un miting electoral în același oraș.

Absolut nimeni nu l-a împiedicat pe Bernie Sanders să-și prezinte teoriile socialiste suporterilor săi. Nu același lucru îl putem spune despre Donald Trump. Încă de dimineața „toleranții” de stînga, întimplator(?) suporteri ai lui Bernie Sandres, s-au adunat să protesteze prezența sa în Chicago și dreptul de a se adresa susținatorilor săi. Dacă se limitau la a protesta civilizat totul ar fi fost în regula, problema e că „toleranții” de stînga au apelat la amenințări și acte de violență pentru că ei doar asta știu, discuțiile civilizate sau dezbaterile  îi depășesc. Strategia le-a reușit, Donald Trump fiind nevoit să-și anuleze mitingul electoral din motive de securitate.

Incidentul din Chicago nu este singular, ziua următoare un asemenea protestatar „tolerant” a încercat să-l atace pe Donald Trump în timp ce se adresa suporterilor săi la un miting electoral din Ohio. Agenții din Serviciul Secret care-i asigură protecția au trebuit sa intervină, respectivul protestatar fiind arestat.

Mulți vor susține că nu stînga radicală e de vină pentru aceste incidente ci mesajul lui Donald Trump. Parțial au dreptate, Donald Trump are partea lui de vină dar cea mai mare vină este a stîngii radicale. De-a lungul anilor activiștii „toleranți” ai stîngii au facut ca și alte personalități a căror puncte de vedere sau acțiuni sînt considerate indezirabile să fie împiedicate de a se adresa populației. Ben Carson a fost împiedicat în 2013 să se adreseze studenților de la Universitatea John Hopkins datorită poziției sale față de homosexualitate. În 2014 Universitatea Brandeis a renunțat de a-i mai acorda un titlu onorific doamnei Ayaan Hirsi Ali pe motiv că aceasta consideră islamul a fi „un cult distructiv al morții”. Tot în 2014 Condoleezza Rice i-a fost retrasă invitația de a se adresa studenților de la Universitatea Rutgers pe motiv că aceasta ar fi un „criminal de război”.

Același lucru se întîmplă și în România. Cum ai un punct de vedere considerat taboo de cei de stînga, cum ești imediat pus la punct și etichetat ca extremist sau rasist. Și așa s-a ajuns ca multora să le fie frică să se mai exprime.

4 gânduri despre “Toleranța stîngii

  1. Pe americani ar trebui sa ii framante intrebarea : Ce se simte Bernie mai mult, american sau israelian? http://www.haaretz.com/world-news/u-s-election-2016/1.701792
    Daca, Doamne fereste, batranul Sanders viseaza sa transforme America intr-un vast Kibutz regulat ( in sensul de administrat) de politicieni neo-comunisti?
    Neocomunistii sunt obligatoriu, internationalisti si arata asa:
    :https://fr.wikipedia.org/wiki/Ian_Brossat.
    Ian Brossat este membru Partidului Comunist France, fiul unor importanti militanti ai miscarii comuniste revolutionare, nepotul unui spion evreu devenit erou de roman biografic (http://www.liberation.fr/france/2016/03/14/ian-brossat-l-espion-qu-il-aimait_1439536),
    sotul sotului sau si adjunct al Primarului Parisului. Neo-comunistul in discutie gereaza departamentul de distribuire a sptiilor locative. In aceasta calitate poate impune tuturor sectoarelor (arrondissements) distribuirea migrantilor si oamenilor strazii, pe teritoriul lor.
    Brossat a ales camparea acestora intr-o zona recunoscuta pentru modul sau de viata „burghez”, civilizat, linistit, cu optiuni politice de dreapta, respectiv in al XVI lea arrondissement.
    Avand in vedere ultimele socuri incasate de francezi dupa caderea Platformei nationale de interceptari judiciare ( Thales) http://www.liberation.fr/france/2016/03/13/black-out-sur-les-ecoutes_1439376, zvonurile conspirationiste circula in libertate, libertate de care se impiedica Fundatia Jean-Jaurès ( think tank de stanga).

  2. Nici cu neoliberalismul nu îmi este rușine.Chiar nu vedem că nu mai există doctrine clasice?Și unii și alții urmăresc aceleași scopuri.

  3. Trump for President! Omul chiar stie ce spune. Acum cateva zile a spus ca Bruxelles este un „hellhole” plin de islamisti. Lumea a ras de el insa chiar ieri niste politisti au fost raniti acolo de militantii islamici. Faptul ca il ataca niste dobitoci comunistoizi dovedeste faptul ca este alegerea potrivita pentru SUA. Si pe Reagan au incercat sa il atace asa, si tot a castigat detasat alegerile.

    https://www.youtube.com/watch?v=q93XHjsiMd4

    • Omul chiar NU stie ce spune, potrivit sondajelor de opinie. Adica pierde alegerile cu cel mai mare decalaj din istorie, in fata oricarui candidat democrat.

      Cat despre incidentele violente de pe scena politica americana, Trump este cel care a coborat nivelul dezbaterii jos, alaturi de ceilalti candidati republicani. Violentele fizice au fost provocate chiar de Trump, care s-a oferit sa plezneasca pe oameni si sa plateasca avocatii eventualilor agresori.

      Autorul vorbeste de stanga radicala, intoleranta, si da ca exemplu politica americana. In America NU exista stanga radicala, nici macat stanga in sens european. Nici macar in cazul lui Sanders, care, evident, NU e „socialist”, iar intolerantele vin in mod obisnuit de la rasistii albi crestini de diferite comuniuni. Ted Cruz a fost cel ce lauda traditional congresmenii rasisti din Senatul SUA, nu Trump, care e un simplu oportunist de afaceri.

Spune-ți părerea