Conservatorii noștri

Azi am publicat în ”Formula As” un articol care s-ar putea să va intereseze: despre campania Coaliției pentru Familie, asupra căreia presa noastră tace cu năduf, cînd nu înjură ”corect politic”.

Tot azi m-a pus păcatul să vorbesc despre familie ca punct de referință în mesajul conservator la ceea ce s-a vrut a fi ”primul summit al conservatorilor și reformiștilor din România”.
O urgență medicală de familie m-a obligat să întîrzii, dar nu atît cît să nu prind ideea: conservatorii autentici erau într-o minoritate stînjenitoare.
Întîi că ”scena” era acaparată de neoliberalii de la ILD (pretinși conservatori), care s-au ridicat și au plecat demonstrativ cînd am început să vorbesc, dimpreună cu prețiosul candidat al M10 la primăria Capitalei.
Apoi, la sesiunea de întrebări și răspunsuri de după discursul meu, m-am trezit cu chestionări venite direct de la propaganda neomarxistă. Și oamenii care le puneau s-au recomandat a fi libertarieni și conservatori de la M10.
Organizatorii, de la Noua Republică, au fost decenți, dar nițel absenți.
Dacă ăștia ne sînt conservatorii în viața politică, mai bine mergem direct pe mîna liberalilor și a socialiștilor declarați, că-s mai cinstiți și nu ne dau prilej de amăgire.

Singura speranță pentru a schimba ceva semnificativ în viața noastră publică rămîne în societatea civilă. Și tot de aici poate se va naște și o adevărată forță politică de orientare conservatoare, adică patriotică și creștină.

art fam FAs

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Conservatorii noștri”

  1. Claudius:
    – zi-ne și nouă ce întrebări ți s-au pus. Sunt curios, poate și alții sunt.
    – n-am înțeles dacă dl. Ciprian Ciucu a vorbit în numele M10 sau doar în nume personal.
    – „Monica” n-a fost sau n-a trimis pe nimeni? Înțeleg că dânsa este acum stindardul conservatorismului în politica românească.

    • Ei, întrebări de genul: de ce e familia în declin, dacă 86% dintre români se declară ortodocşi? Sau: cum îi afectează pe heterosexuali legalizarea cuplurilor homosexuale?

      Ciucu a venit acolo ca reprezentant al M10 şi, bineînţeles, în acelaşi timp în calitate de candidat al partidului la primărie.

      Monica n-a fost, pentru că se întorcea mai tîrziu de la Bruxelles, sau aşa a spus, cel puţin.

Comentariile sunt închise.