Despre „colaborarea” lui Marian Munteanu cu Virgil Măgureanu

Pentru acuratețe și pentru a contracara, pe cât posibil, dezinformările care circulă în prezent în mass media românească și pe internet, e bine să revizităm anul 2000 și să vedem conjuctura în care Marian Munteanu a ajuns să „colaboreze” cu Virgil Măgureanu:

În anul 2000, Marian Munteanu se află din nou pe punctul de a intra în viața politică, cel care îi propune o asemenea implicare fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova, la acea dată președinte al Consiliului Național al Partidului Unității Naționale Române (PUNR). Acesta îi propune să candideze la președinția României, asigurându-l de sprijinul politic al PUNR, propunere confirmată apoi de întreaga conducere a partidului (președinte fiind, la acea dată, Valeriu Tabără).

Munteanu elaborează o platformă politică ce propunea, printre altele, regenerarea și revitalizarea clasei politice prin promovarea noii generații de specialiști formați după 1989, declarând public că, în situația în care congresul partidului își va însuși acest proiect, se va înscrie în PUNR și va candida pe listele acestui partid, cu intenția de a participa la edificarea unei noi construcții politice. La scurt timp, PUNR înființează Alianța Națională, formațiune rezultată din unirea PUNR cu Partidul Național Român (președinte Virgil Măgureanu). Deși congresul alianței acceptă inițial proiectul de program elaborat de Marian Munteanu, conducerea executivă îi exclude pe toti candidații tineri de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare.

În aceste condiții, Munteanu refuză înscrierea în partid, își retrage candidatura și nu participă la alegeri. Alianța Națională obține un scor electoral nesatisfăcător (1%) și se autodizolvă, principalii lideri (Valeriu Tabără, Mircea Druc, Dorin Iacob ș.a.) intrând în Partidul Democrat condus de Traian Băsescu. (sursa)

Iată ce scria la vremea respectivă Ion Cristoiu despre retragerea lui Marian Munteanu din cursa pentru Cotroceni:

Gestul exemplar al lui Marian Munteanu

La Revista presei de ieri (24 octombrie 2000, n.n.), prezentată la Antena 1, am pus o stire publicată de mai multe ziare pe seama unei viclenii electorale a cărei victimă a fost presa. Era vorba de o stire privind retragerea lui Marian Munteanu din cursa pentru Cotroceni. Stiind că unii candidati apelează la tot felul de trucuri pentru a se scrie despre ei pe gratis la gazete, mi-am exprimat îndoiala fată de veridicitatea informatiei. Ieri însă, pe la prânz, Marian Munteanu si-a anuntat, într-o conferintă de presă extraordinară, abandonarea bătăliei pentru Cotroceni. Recunosc sincer că m-am înselat exprimându-mi neîncrederea fată de stirea apărută în unele cotidiane. N-a fost vorba de un truc. Într-adevăr, Marian Munteanu a renuntat la candidatură. Găsesc totusi justificarea pentru a nu mă automustra atât de rău în câteva elemente: a) unele jurnale si-au exprimat si ele îndoiala fată de retragerea lui Marian Munteanu, fie trecând-o sub tăcere, fie tipărind-o cu prudentă; b) reprezentantul Aliantei Nationale mai sovăia încă la ora când stirea a fost trimisă la rotativă de unele jurnale. El a luat hotărârea definitivă, din câte am aflat, abia ieri dimineată.

M-am numărat printre putinii jurnalisti care au salutat aparitia lui Marian Munteanu în plutonul candidatilor la Presedintie. Spre deosebire de altii, nu vedeam o incompatibilitate între fostul lider al universitătii si Alianta Natională (PNR-PUNR). În plus, cunoscându-l mai bine pe Marian Munteanu, stiam că e o personalitate redutabilă, un politician de fortă, în stare, prin campania purtată, să strângă multe voturi. Nici acum când Marian Munteanu si-a anuntat public divortul de AN nu renunt la teza că între tânărul candidat si formatiunea condusă de cuplul Virgil Măgureanu – Valeriu Tabără ar fi o incompatibilitate. Spunând acestea mă refer, printre altele, si la nationalismul luminat comun lui Marian Munteanu si alianta PNR-PUNR. Unde am gresit? La neluarea în calcul a unei realităti. Si anume la incapacitatea celor două partide de a se constitui într-un tot unitar, actionând ca o masinărie, cu lideri constienti de personalitatea rebelă a lui Marian Munteanu.

După desemnarea sa drept candidat, fostul lider al Pietii Universitătii n-a beneficiat, ca alti candidati ai altor partide, de un mecanism bine pus la punct al aliantei pe care o reprezenta. Cele două partide n-au reusit să pună la punct un staff electoral, dar mai ales, să ofere candidatului masinăria din teritoriu. Lucru si mai grav, unii fruntasi PUNR n-au priceput că Marian Munteanu nu e un tâsti-bâsti pe care-l poti trata cu arogantă, un mutunache pe care-l poti manevra cum te taie capul. Marian Munteanu reprezenta salvarea Aliantei Nationale, condamnată la anonimat prin absenta unui candidat care să atragă atentia presei si electoratului fie si prin ipostaza de subiect controversat. Ca să nu mai spunem că Marian Munteanu si-a propus drept temă a campania sale denuntarea celor 10 ani de politicianism dâmbovitean, propunând împrospătarea clasei noastre politice prin atragerea tinerilor, tinuti departe de politică fie pentru că scena a fost tot timpul ocupată de aceiasi actori îmbătrâniti în ticuri stiute pe de rost în gesturile si declaratiile lor, fie pentru că spelunca politică postdecembristă le-a făcut scârbă. Ajuns candidat, Marian Munteanu a trecut la transpunerea în practică a credintei sale, cerând ca pe listele pentru Parlament ale AN să-si găsească locul cât mai multi tineri. Politicienii n-au înteles că această miscare era singura sansă a formatiunii de a iesi din anonimat, de a birui în confruntarea cu alte partide, deja înfipte solid în constiinta românilor. Drept urmare, fruntasii Aliantei Nationale s-au grăbit să treacă pe liste oamenii lor, dând deoparte tinerii de dragul unor membri marcanti ai PNR si PUNR, ahtiati să ajungă în Parlament. Astfel, Marian Munteanu si-a dat seama că e folosit pe post de locomotivă pentru a trage un tren hodorogit, plin de pasageri cu cefe groase, multumiti să privească pe ferestre succesiunea peisajului. Om lucid, candidatul a realizat că refuzul formatiunii de a tine cont de teza sa privind promovarea tinerilor îi aduce un dublu dezavantaj: a) îl transformă într-un simplu fanfaron; b) micsorează drastic sansele Aliantei Nationale de a trece drept o formatiune net diferită de alte partide, nouă pe scena prăfuită a politicii noastre. Rămânând mai departe candidat, el risca să-si compromită definitiv destinul politic. Decizia sa e, din acest punct de vedere, salutară. Ea trădează o personalitate puternică, deosebită de cea a multor politicieni postdecembristi, gata de orice compromis numai pentru a ocupa un loc în Parlament sau de a fi, timp de câteva luni, vedete ale clipei. Nu stim ce se va întâmpla cu Alianta Natională după retragerea candidatului care, între noi fie vorba, a fost până acum, în dezbaterile televizate, peste nivelul formatiunii. Sigur e însă că Marian Munteanu s-a salvat. Iesind dintr-o cursă ce se anunta perdantă, el îsi păstrează intacte sansele pentru a reveni mai târziu în politică, asezat în fruntea unui partid al tinerilor.

Gestul lui Marian Munteanu poate fi privit ca benefic si pentru România. Nu-i exclus ca, după un timp de guvernare, PDSR-ul, ce se anuntă drept câstigător al scrutinului, să se erodeze dramatic. În aceste conditii, România se va trezi într-o fundătură. După un deceniu, politica a consumat toate partidele si personalitătile. Se va simti nevoia unor noi politicieni pe care bătăliile electorale, inclusiv cea din acest an, nu le-au ros credibilitatea. Iesind din cursă, Marian Munteanu poate fi unul dintre acesti politicieni. Prin situarea sa în fruntea unui partid al tinerilor, Marian Munteanu ar putea constitui o solutie de salvare a unei tări confruntate cu o profundă criză de politicieni noi, scutiti de erodarea ultimilor ani. Din acest punct de vedere, n-ar fi rău dacă gestul lui Marian Munteanu ar fi imitat si de alti candidati pentru alegerile din această iarnă, alegeri ce par deja a fi transate atât la nivelul Presedintiei, cât si la cel al Parlamentului. Unii concurenti deja perdanti indiferent de efoturile ce le vor face în campania electorală s-ar putea retrage pentru a-si păstra bruma de credibilitate pentru alte vremuri, care îi vor cere. Cine dintre politicienii de marcă angajati în competitie, dar cotati dezastruos în sondajele de până acum, va avea tăria de a se retrage? Tare mă tem că niciunul dintre cei al căror esec se profilează nu va găsi forta de a abandona o bătălie deja pierdută, pentru a-si păstra sansa revenirii în fortă mai târziu, când realitatea va reclama oameni noi sau măcar mai putin uzati de bătălia electorală. (sursa)

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Ultimele articole de Tudor Marincu (toate)

Spune-ți părerea