Partidul Național-Țărănesc din perioada interbelică, între mit și realitate

În urmă cu câteva zile am scris un articol în care am explicat cum s-a ajuns la asasinarea prefectului de poliție din Iași, Constantin Manciu, de către Corneliu Zelea Codreanu.

Ca o concluzie a acelui articol am scris:

Realitatea este că perioada interbelică a fost extrem de violentă, absolut toate partidele care s-au succedat la guvernare au folosit violența pentru a guverna. Dacă s-ar studia cu seriozitate perioada respectivă ar fi ușor de observat că, din punct de vedere al violenței, legionarii nu se deosebeau cu nimic de liberali sau țărăniști. Iar dacă s-ar extrapola crimele unor liberali sau țărăniști din perioada respectivă asupra tuturor liberalilor și țărăniștilor, așa cum se face cu legionarii, am putea spune că toți liberalii și toți tărăniștii sunt criminali.

Unii așa zis „conservatori români” nu cred că așa au stat lucrurile și ne provoacă:

Dacă așa erau vremurile și țărăniștii lui Bărbuș erau mai criminali decât nevinovații legionari, câte asasinate au înfăptuit țărăniștii?

Să trecem peste tonul întrebării și denaturarea mesajului nostru și să le satisfacem curiozitatea.

La data de 24 noiembrie 1927 moare Ion Brătianu, primul ministru al României. În locul său, în aceeași zi, este numit Vintilă Brătianu. Opoziția de atunci, în principal PNȚ, nu a văzut cu ochi buni numirea acestuia în fruntea guvernului și pornește lupta de dărâmare a guvernului. Este declanșată o campanie masivă bazată pe marșuri de protest și manifestații în toată țara. În data de 18 martie 1928 are loc un asemenea marș de protest în București la care participă în jur de 50.000 de oameni. În fruntea lor era Iuliu Maniu, președintele PNȚ. Acesta se duce la Regență în fruntea unei delegații PNȚ și cere demiterea guvernului liberal și numirea sa „hic et nunc” (aici și acum) în funcția de prim ministru. Membrii Consiului de Regență refuză să ia o decizie sub presiune dar îi comunică lui Iuliu Maniu ca vor delibera și îi vor comunica decizia pe care o vor lua. Nicolae Iorga, în memoriile sale, spunea că membrii Regenței „au încercat să aducă pe Maniu la o atitudine mai conciliantă. În zadar: el vrea puterea pentru dânsul și imediat” (Nicolae Iorga, Memorii, vol V, Editura Națională Ciornei, București, 1931). Principele Nicolae, unchiul Regelui Mihai I, spunea că Iuliu Maniu se opunea oricărei soluții care nu cuprindea „dominația lui absolută, fără nici o condiție și fără nici o rezervă, ca un biruitor care nu e dispus să discute și să facă tranzacții cu nimeni” (Nicolae Iorga, O viață de om, așa cum a fost, vol. III, Editura N. Stroilă, București, p. 216).

În aceeași seară Patriarhul Miron Cristea îl cheamă pe Iuliu Maniu la locuința sa pentru a discuta cu acesta:

Îl chem pe Iuliu Maniu la mine, singur. Îl dojenesc: „Cine ești tu? Ce-ai făcut tu pentru România Mare? În raport cu Averescu, Iorga, Brătianu Ionel? Erai ofițer austriac, luptai contra aliaților României, pe când Averescu s-a luptat cu demnitate pentru dezrobirea noastră [a transilvănenilor n.n.]. Ce economie națională veți salva voi care ați trăit cu 2-3 franci în buzunar (voiam să spun că dacă nu și-a putut avea grijă de situația bănească personală, cum va putea aduce bunăstarea la o țară întreagă). A priceput el. L-am umilit cum trebuie arătându-i că în timpul războiului a depus armele morale ale chestiunii românești. Vaida era „bolnav” în Elveția, Goldiș scria articole ungurești de sociologie teoretică în Aradi Hirlap ca să-l ia sub scutul lor [al ungurilor n.n.] în timpul războiului. Doctorul Vlad spunea în adunarea județului Hunedoara că „numai gunoiul a dezertat în România: Lucaciu, Goga, etc.”. Cehii Massarik, Kramer erau judecați și condamnați la moarte. Voi ați depus armele. Deci fiți modești! Pe ce bază te umfli în pene?” (Doctor Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemnări personale, 1895-1937, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, pp. 79-80)

Guvernarea liberală din perioada respectivă nu avea sprijin popular și era coruptă, PNȚ era bine văzut, era un partid nou, abia se formase în 1926 prin fuziunea Partidului Național Român din Transilvania al lui Iuliu Maniu cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat al lui Ion Mihalache, care promitea să organizeze alegeri libere și să guverneze cu integritate.

Până la urmă Iuliu Maniu își vede visul cu ochii. La data de 8 noiembrie 1928 acesta este numit prim ministru și este însărcinat cu organizarea alegerilor generale: la 12 decembrie pentru Adunarea Deputaţilor şi 15-19 decembrie pentru Senat. Primele măsuri ale guvernului sunt promițătoare și dătătoare de speranțe. Se desființează cenzura si starea de asediu. Ministrul de Interne, Al. Vaida Voevod, dă ordin prefecților din județe să ia măsuri pentru „a garanta libera propagandă electorală a tuturor partidelor şi deplina libertate a alegerilor”.

PNȚ câștigă alegerile cu 77,76% din voturi. PNL se clasează pe locul II cu doar 6,55% din voturi.

Iată ce spune Constantin Argetoianu despre cum s-au desfășurat acele alegeri:

Alegerile, sorocite pentru jumătatea lunii decembrie, s-au resimţit de această stare sufletească: perfect libere în oraşe, ele au fost mai mult sau mai puţin sălbatice la ţară. Din punct de vedere al intervenţiei guvernamentale ele au fost lipsite de orice ingerinţă şi în secţiile rurale, dar fanatismul bandelor ţărăneşti n-a prea permis celorlalte partide să facă propagandă şi bâta a domnit pretutindeni. (C. Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri, vol. VIII, Partea a VII-a (1926-1930), Ediţie şi indice de Stelian Neagoe, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1997, p. 258.)

Deși marcate de violență, atmosfera în care se desfășoară aceste alegeri este mult mai bună față de atmosfera în care s-au desfășurat alegerile anterioare din 1926 și 1927. Putem să ne facem o idee despre cum se desfășurau alegerile pe vremea respectivă.

Doar că guvernarea PNȚ dezamăgește. În august 1929 se declanșează greva minerilor de la Lupeni sătui de condițiile grele de muncă și de salariile de mizerie. La grevă participă aproximativ 6.000 de mineri. Guvernul țărănist al lui Iuliu Maniu răspunde prin forță trimițând armata să înăbușe protestul minerilor.

Peste 20 de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Minerii au ripostat cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. „La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziua şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reuşit să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge„, relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929. (Adevărul)

Despre crimele lui Armand Călinescu, membru important al PNȚ și artizan al primului regim totalitar din România, am scris ceva mai demult.

Mai vreau să le amintesc așa zișilor „conservatori români” că Iuliu Maniu, președintele PNȚ, și Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Mișcării Legionare, au încheiat un pact de neagresiune electorală la data de 25 noiembrie 1937, pact la care au mai aderat Gheorghe I. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal – Gheorghe Brătianu şi Constantin Argetoianu, preşedintele Partidului Agrar.

Același Iuliu Maniu spunea următoarele despre Corneliu Zelea Codreanu:

Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid. (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Mai multe despre relațiile dintre Iuliu Maniu și Corneliu Zelea Codreanu gasiți aici.

Dar cum întrebarea era despre asasinatele țărăniștilor, ne oprim aici deși ar fi destul de multe de spus și despre guvernarea integră promisă de aceștia.

———————————————–

Surse:

Alegerile generale din 12 decembrie 1928, de Florin-Răzvan MIHAI

Cea mai cumplită grevă a minerilor din Valea Jiului: vânătoarea de oameni din Lupeni, din ’29. „Cadavrele erau nişte grămezi de carne înşirate pe nişte paie“, de Daniel Guță în Adevărul

Biografia lui Vintilă Brătianu, Wikipedia

7 thoughts on “Partidul Național-Țărănesc din perioada interbelică, între mit și realitate

  1. Greva de la Lupeni pare sa fi fost provocare comunista. Sindicatul era pro-taranist. Grevele erau legale, dar aici se pare ca au participat ilegalisti care au ocupat magaziile de trotil si au tras in politisti, care au raspuns cu foc. Vezi si http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1243143-lupeni-1929-conflict-munca-sau-sabotaj.htm

    „1929 –GREVA DE LA LUPENI. SI ACUZATIA CA TARANISTII AU TRAS IN GREVISTI PENTRU A INABUSI GREVA. In primul rand, trebuie precizat, ca toate constitutiile romanesti, pana la cele comuniste, garantau dreptul la greva .Aceste constitutii inclusiv , cele comuniste garantau dreptul la demonstratii ,manifestatii,procesiuni si intruniri ! (Constitutiile comuniste nu garantau dreptul la greva) DREPTUL LA GREVA SI CELELALTE DEMONSTRATII-MANIFESTATII AVEAU, O SINGURA INTERDICTIE, IMPUSA CETATENILOR. SA FIE FARA ARME SI ACTIUNILE LOR SA NU AFECTEZE OBIECTIVE VITALE PENTRU COLECTIVITATE SAU MEDIU INCONJURATOR!.In 1929, in plina criza economica mondiala, in Romania,. au avut loc mai multe miscari greviste.Toate terminate cu satisfacerea partiala sau totala a doleantelor grevistilor.De ce s-a tras numai la Lupeni ?Consultam lucrarea-LUPENI IERI SI AZI- editata de Institutul de istorie al cc al pcr si publicata de editura politica in 1983. In aceasta lucrare si altele publicate inainte de 1989 , se precizeaza ca in anul 1922 , internationala a treia comunista ,a transmis partidului comunist din Romania, directiva de a folosi, miscarile sociale legale, transformandu-le in miscari de tip insurectional, ,provocand fortele de ordine si folosind armelor de foc .Aceste actiuni provocatoare, precizeaza directiva int.a 3 comunista, sa se declanseze in special in randul minerilor,ceferistilor si petrolistilor. Concret la Lupeni-1929 :Vasile Luca, din conducerea superioara a P.Cd.R (ce activa in ilegalitate),s-a deplasat la Lupeni in conspirativitate si a convocat in data de 03.08 1929, delegatii celulelor comuniste din Valea Jiului. Aici Luca, precizeaza ca daca incepe greva, comunistii, sa impuna ocuparea uzinei electrice , sa o opreasca , sa ocupe magaziile de exploziv si daca autoritatile intervin sa foloseasca in scop provocator arme de foc si arme albe-cutite,lanturi,rangi,topoare etc..Legea grevelor, interzicea ocuparea intreprinderilor si oprirea unor servicii vitale, sau distrugerea unor bunuri vitale.In ziua de 03.08 1929, ora 05.30 incepe greva la care nu au participat toti muncitorii. O parte intrand in sut.La ora 09.40 a fost ocupata si oprita uzina electrica ,punand in pericol vietile celor ce nu participau la greva si erau in subteran.Sunt ocupate, magaziile de trotil. .Conducerea minelor si autoritatile cer repornirea uzinei si eliberarea magaziilor de trotil.Autoritatile precizeaza ca nu se opun grevei si ca aceasta poate continua .Se refuza, cererile legale ale autoritatilor.Fortele politienesti primesc ordinul de a evacua uzina si depozitele de trotil fara a face uz de arma .Militarii dela politie,jandarmi si graniceri ce se deplasasera in zona trec la executarea ordinului folosind forta fizica.Unii grevisti, conform scenariului stabilit, raspund cu violenta .Din randul grevistilor, provocatori comunisti trag cu pistolul,ranind un soldat.In busculada , Caporalul GHEORGHE GHEORGHE este lovit in cap cu ranga.Militarii fiind atacati, trag din propie initiativa, fiind in legitima aparare.Autoritatile, vazand ce turnura fulgeratoare si violenta iau evenimentele, ordona, prin voce si semnal de trompeta sa se opreasca focul.Ordinul a fost executat.Actiunea de eliberare a celor doua obiective este indeplinita fara alte incidente. Pierderi .Morti, 21 muncitori si 2 soldati.Raniti,173 grevisti si 21 de soldati. Legea prevedea si prevede cum se face legal, uz de arma. « In urma actiunilor cu mana armata a insurgentilor, dupa somatie, sau fara somatie, daca trupa este atacata prin surprindere, cu mana armata. » Aceleasi scenarii s-au folosit si la Grivita si in valea Prahovei.Repet .Grevele si alte proteste sociale erau legale, dar fara mana armata, asa cum precizeaza si actuala constitutie la art.39.Autoritatile nu au fost impotriva grevelor si aproape in fiecare an, aveau loc miscari greviste si manifestatii –demonstratii ce nu erau interzise-oprite de autoritati, in afara de masurile politienesti legale impotriva actiunilor violente si indeosebi daca aceste actiuni se desfasoara cu mana armata-arme de foc.”
    http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2008_598.html

    • Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri), greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar. În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei interese, când nu era implicată direct, armata – principala dar nu și singura forță de represiune internă a guvernului – sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele încercau spargerea grevelor sau suprimarea libertății presei.

      Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Presa internațională a vremii se făcea ecoul remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu.

      Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.

      A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.

      Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.

      Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune.

      Istoriografia din epoca comunistă a încercat să revendice pentru mișcarea comunistă sau PCR un rol important în protestul minerilor de la Lupeni, iar în contemporaneitatea postcomunistă anumiți istorici români reiau și ei, din motive ideologice opuse, același mit. Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente pentru a explica explozia socială, cu atât mai mult cu cât pe eșichierul politic românesc la stânga centrului nu se afla „decât un gol”: în contrast cu situația din unele state occidentale, comuniștii români erau paralizați în mod durabil de represiunea regimului, în plus în cazul conflictului de la Lupeni convinși fiind că este vorba despre o provocare, s-au abținut să sprijine activ greva. (Wikipedia)

  2. Nu stiu ce sa cred. Wikipedia nu este o sursa, poate fi folosit cel mult orientativ. Prin ce ignora, textul pare din Brucan. Ce fel forte represive sunt acelea care nu reactioneaza?

    „Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.

    A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.”

    Contrazice cu totul asta:

    „In scurt timp, situatia a scapat de sub controlul liderilor Sindicatului Independent, care au anuntat autoritatile de la Deva ca nu mai sunt responsabili de evolutia evenimentelor.

    Este foarte probabil ca agitatorii comunisti sa fi avut un rol important in radicalizarea actiunii muncitorilor, deoarece miscarile care au urmat au avut un caracter de sabotaj.

    Grevistii au decis sa ocupe Uzina electrica Lupeni, deoarece prin oprirea activitatii acesteia puteau face presiuni asupra autoritatilor. Un grup radical a intrat in interiorul uzinei si l-a somat pe mecanicul-sef, Radu Nicolau, sa opreasca focul. Constient de consecinte, acesta s-a opus insa a fost injunghiat, iar mai apoi transportat la spitalul din localitate.

    Personalul uzinei a fost evacuat prin folosirea fortei, iar jandarmul care asigura paza obiectivului a fost batut.

    Actiunea grevistilor a avut o importanta economica determinanta, intrucat s-a intrerupt alimentarea cu energie electrica a intregii zone industriale din Valea Jiului. Autoritatile puteau interveni in orice moment pentru anihilarea protestului.

    Motivatia cea mai functionala putea fi aceea ca, prin oprirea curentului electric, sute de mineri ramasesera blocati in subteran, fiind in pericol de asfixiere.

    REACTIA AUTORITATILOR. Demnitarii locali nu prea stiau cum sa reactioneze. In prima zi a protestului, autoritatile din Valea Jiului nu au luat nici o masura. Ulterior s-a aflat ca in zona nu erau decat 18 jandarmi.

    Constatand ca peste noapte situatia nu s-a modificat, principalii functionari ai judetului Hunedoara – prefectul, primul procuror, comandantul corpului de jandarmi, subseful Sigurantei Petrosani – s-au deplasat la Lupeni in dimineata zilei de 6 august. Erau insotiti de 80 de soldati din Regimentul 4 graniceri si aproximativ 20 de jandarmi.”

    • Uitati-va la notele de subsol de pe Wikipedia. Dar, pana la urma, nu asta e problema. Realitatea este ca o greva a minerilor a fost inabusita in sange de guvernarea de la acea vreme, guvernare care era 100% taranista. Rezultatul: peste 20 de morti si sute de raniti.
      Eu vroiam sa scot in evidenta ca nimeni nu a fost sfant pe vremea aia, toti au mainile patate. Si daca doriti sa vedeti si cat de competenta si cinstita a fost guvernarea taranista cautati si cititi despre scandalul Skoda, de exemplu.
      Putem spune ca guvernarea CDR din perioada 1996-2000 a fost o copie a guvernarii PNT din perioada 1928-1931. Sperante si promisiuni multe urmate de dezamagire crunta.

  3. Consultati revista Historia, nr 171 apr 2016, pag 23. articolul:
    Un om cat o epoca: IULIU MANIU. Wikipedia e intoxicare.

    Contextul economic al anului 1929: criza mondiala pornita din SUA si dumpingul cu cereale facut de sovietici. Politica lui Maniu, dupa planul lui Magearu: transformarea agriculturii de subzistenta in una competitiva care sa scoata taranul din faliment. revista sustine ca politica PNT era buna dar a fost pura rau in practica de Mihai Popovici.

    La controverse istorice nu ma bag pt ca pot gresi usor, dar programul lui Maniu din 1929 privind eficientizarea agriculturii de subzistenta, ramane de actualitate…

    Historia mi se pare o revista serioasa, dar voi poat aveti alte informatii….

  4. Articol interesant care este confirmat de istoriografia recenta! Nici PNT si nici PNL nu au fost deloc partide-model in acea perioada.

Spune-ți părerea