Turcia investeşte în moschei pentru propria dispariţie. Imperiul Otoman Planetar (II)

Noi nu avem dreptul să fim indiferenţi la zonele geografice cu care avem legături afective. De exemplu, nu ne putem întoarce privirile de pe Balcani, din Orientul Mijlociu, din Africa de Nord şi din Caucaz. Nu ne putem neglija fraţii şi surorile din Asia Centrală, care este patria noastră, ca şi din Africa şi din Asia de Sud-Est, ale căror inimi bat alături de ale noastre. Trebuie să fim împreună la înălţimea acestei responsabilităţi, pe care ne-o conferă istoria” – a declarat preşedintele Erdogan într-un discurs ţinut la academia militară turcă.

Iată, în completare cu acesta, declaraţia primului ministru turc Ahmet Davutoğlu:

Turcia trebuie să aibă o politică proactivă în Balcani, Caucaz, Orientul Mijlociu, ca un cerc interior al Turciei, şi, de asemenea, să aibă o politică de angajare activă în Marea Neagră, Marea Mediterană, Aden, Golf, Marea Caspică şi o politică continentală multidimensională pentru Europa, Africa şi Asia … şi, de asemenea, să se deschidă către zone noi cum ar fi America Latină.

Cele două declaraţii rezumă foarte clar intenţile Turciei de a se prezenta şi, în scurt timp, chiar de a deveni, o putere mondială şi, după cum am spus în primul episod, Turcia, Arabia Saudită-Qatar, Frăţia Musulmană, sau orice altă formă statală sau organizaţională musulmană, au toată îndreptăţirea să se gândească la viitoarea lume ca la una musulmană şi să acţioneze pregătind, construind, accelerând sosirea acelor vremuri.

În 1400 de ani, de la câteva sute de adepţi şi de la câţiva kilometri pătraţi, ai momentului de început al lui Mahomed, lumea musulmană a ajuns la aproape 2 miliarde de persoane (Pew research: 1,6 mld în 2012) pe toate continentele (în America Latină au ajuns deja la peste 1 milion).

În plus, pe trendul politic, demografic şi migraţional actual, chiar fără conflicte militare, Europa va deveni musulmană în doar 15-25 de ani, iar America semnificativ musulmană în 30-40 de ani. Rusia, care acum pare stăpână pe situaţia, are circa 30 de milioane de musulmani la circa 125 – 140 de milioane (surse diferite) populaţie totală. Elementul etnic rus înregistrează însă o scădere demografică dramatică şi, invers, cel musulman este pe spor pozitiv semnificativ.

Oriunde s-au aşezat, migrând paşnic, sau ca cuceritori, msulmanii au ajuns în câteva zeci sau sute de ani de la semnificativi (adică influenţând legile, normele, reglementările şi modul de viaţă al indigenilor şi chiar impunând puncte din propria agendă), la majoritari, adică impunând complet modul lor de viaţă. Un exemplu ar fi schimbarea Europei în numai 60 de ani şi posibila transformare completă în alţi 15-20 de ani.

Nu e nevoie, deci de multă minte şi de alte informaţii pentru a înţelege că lumea este pe cale să devină musulmană şi că de aici se pot trage foloase imense în măsura în care reuşeşti să creezi o reţea, care să stea la baza unor viitoare provincii ale imperiului. În această reţea, moscheile sunt, aşa cum arătat deja, nodurile care o pregătesc, consolidează şi îi asigură succesul.

Timp de peste 1000 de ani, construirea de moschei a fost o cale pentru consolidarea prestigiului unui imperiu islamic mondial şi pentru răspândirea religiei sale. În ultimile decenii,Arabia Sauzdită a fost liderul mondial al construirii de moschei, ridicându-le şi plătind imami care să răspândească ramura Wahhabistă a religiei sale funadmentaliste de stat ­– afirmă Noah Feldman pe bloombergview.com.

Aceste moschei nu sunt pentru religie. Ele sunt pentru autoritate şi putere

spune un constatar al lui Erdogan, referindu-se la cele care se construiesc în Turcia. Dar ceea ce spune este adevărat şi pentru moscheile construite oriunde altundeva: arată o Turcie puternică, prosperă, cu voinţă, cu autoritate.

Departamentul penru afaceri religioase din Turcia a raportat construcţia a 100 de moschei şi şcoli în afara ţării. Moschei, centre culturale şi şcoli turceşti sunt acum pe toate continentele, inclusiv în Australia, Oceania, Noua Zeelandă, sau chiar în Japonia.

În urmă cu un an erau în construcţie 18 moschei de mari dimensiuni în afara Turciei, printre care în Albania, Statele Unite (inaugurată recent), Rusia (inaugurată în toamnă la Moscova), Kirghistan, Filipine, Marea Britanie, Teritoriile palestiniene, Somalia etc. Ofertele de a construi moschei asemănătoare la Atena (unde nu este nicio moschee) şi în Austria au fost respinse de autorităţi, care preferă să construiască ele însele pentru a nu scăpa de sub control viitoarele locaşuri şi deci comunităţile turceşti. O ofertă a fost făcută Cubei şi a intrat în competiţie cu o ofertă a Arabiei Saudite.

În multe privinţe el (Erdogan) vrea să fie văzut, în Turcia şi global, ca o persoană care a promovat interesele islamului şi musulmanilor în întreaga lume. De aceea este atât de implicat în proiectul construirii de moschei. – spune Asli Aydintasbas, editorialist la ziarul „Milliyet”.

Experţii afirmă că în spatele acestei strategii sunt interese imperiale. Reîntoarcerea Turciei la gloria trecutului său otoman este o temă comună a lui Erdogan şi a partidului său AKP, afirmă Yuksel Taskin, un expert de la Universitatea Marmara din Istanbul. Ei încearcă să răspândească convingerea că civilizaţia islamică este în revenire şi că, natural, turcii vor fi în avangarda acestei renaşteri.” (Dorian Jones – Turcia lansează programul internaţional de construcţie de moschei)

Fiecare moschee din lume cu un nume de marcă turcesc este destinată să contribuie la discursul Turciei ca o putere islamică principală – afirmă Kerem Oktem, de la Univeristatea din Graz.

Acest program global de construire de moschei este ecoul masivei expansiuni a clădirilor religioase din timpul sultanului Suleiman în secolul 16. În 2014, Erdogan a şi declarat că noi suntem strănepoţii lui Suleiman Magnificul.

Acest plan nu este legat de credinţă, el este destinat marcării teritoriului autorităţii lor prin intermediul unui monument”- afirmă Ozgur Kazim Kivanc, purtător de cuvânt pentru asociaţia Anti-Capitalist Muslims.

Aydintasbas crede că Erdogan se comportă deja ca şi cum ar conduce musulmanii din întreaga lume. Erdogan crede că, dacă ar fi după oameni, el ar fi ales liderul lumii musulmane în cadrul unor alegeri libere şi corecte la nivel mondial.

Rivalităţi cu saudiţii la moschei, rivalităţi cu Rusia la imperii

Dacă în construirea de moschei, rivalitatea cu Arabia Saudită în Balcani pare a deveni un potenţial de conflict între cele două, după cum susţine Istar Gozaydin, profesor la Univeritatea Doguş din Istanbul, regiunile Caucazului, Balcanilor şi Orientului Mijlociu revendicate de un posibil nou imperiu otoman aduc şi alte probleme pentru Turcia. Căci, spune profesorul Godaydin: Elita politică din jurul AKP-ului nu înţelege amintirea negativă a popoarelor din Orientul Mijlociu faţă de trecutul lor colonial.

Dar marea problemă, pentru regiunea caucaziană şi cea a estului Europei a prezentului şi viitorului apropiat pentru Turcia, în ceea ce priveşte ambiţiile sale imperiale, o reprezintă Rusia. Aceasta ţine să-şi păstreze actuala desfăşurare spaţială şi zona de influenţă, ba chiar să le consolideze şi să le extindă, aşa că nu poate fi în niciun caz fericită de finanţarea şi stimularea mişcărilor islamiste din Caucaz, crearea sau întreţinerea conflictelor – cum ar fi recentele lupte dintre azeri şi armenii din Nagorno-Karabakh, sau de încercarea de extindere a islamului turcesc şi a influenţei Turciei în partea asta de Europă. Prin deplasarea de trupe şi echipamente militare performante în Armenia, în republicile secesioniste caucaziene şi în Siria, Rusia a încercuit-o practic reducându-i mult opţiunile din teren. O mişcare nu mai puţin spinoasă pentru Turcia este deschiderea unei reprezentanţe kurde la Moscova.

Dar să ne întoarcem la moschei şi la islamul mondial.

Chiar dacă a început să construiască din 1975, Turcia a intrat mult mai târziu în competiţia mondială a construirii frenetice de moschei în care Arabia Saudită are deja o vechime de zeci de ani. De aceea, probabil, nu-şi mai pierde timpul decât cu mega-moschei astfel încât să se adreseze cât mai multor suniţi posibil. De altfel, nici nu construieşte decât în capitale şi oraşe cu un număr mare de locuitori.

Deşi ambele entităţi statale sunt sunite şi fac apel la suniţii din întreaga lume, deşi referitor la Siria au părut a fi partenere în ceea ce era să fie invadarea acesteia de armatele lor (blocată dur de Rusia), ele sunt, dincolo de obiectivul comun (şi comun cu al tuturor celorlalte entităţi statale sau organizaţionale islamice) al islamizării lumii pentru Allah, competitoare. Concurenţa şi conflictul dintre diversele triburi/populaţii musulmane este, dacă vă veţi uita puţin peste istoria islamului, în natura acestuia. Ea continuă şi va continua. De aceea, într-o lume complet islamizată nu va fi pace, ci un război teribil în care se vor distruge, cu mijloacele moderne, unii pe ceilalţi şi întreaga planetă.

O serie de diferenţe dintre cele două competitoare de frunte, de la originea etnică: popoare turcice din Asia Centrală / arabi din peninsula arabică; de la tipul de islam moderat / radical 100 %; o economie construită pe modelul vestic / aproape nicio economie în afara petrolului; un stat laic (e adevărat, tot mai islamizat) şi o societate, încă, după modelul occidental / un stat religios şi o societate după modelul shariei; o armată puternică (peste 1 milion de militari, a doua după SUA în NATO), bine echipată, antrenată în conflictele cu kurzii / o armată destul de bine echipată, numeric un sfert din cea turcească şi posibil de operetă; o fragmentare tribală aproape de zero şi existenţa unei populaţii turceşti compacte în Turcia (populaţia turcică fiind de circa 50 de milioane din cele 75) / o fragmentare tribală accentuată specifică arabilor şi moştenită de la triburile de beduini, fac ca obiectivul lui Erdogan, de lider al viitoarei lumi sunite globale să pară că nu este chiar o fantezie.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Turcia, ca şi Arabia Saudită, cooperează îndeaproape, chiar dacă neagă, cu Statul Islamic. Această construcţie ridicată, evident artificial, din planurile întunecate ale celor care stau în spatele deciziilor occidentale şi din conlucrarea Turciei şi statelor golfului, a adus, după Al Qaeda&comp., ca model de islamizare: întoarcerea la origini, revenirea la islamul de punct zero din perioada profetului. În comparaţie cu acesta, islamul propus de Turcia are o mulţime de păcate. Şi, în primul rând, pe acela că nu-i termină suficient de repede pe „necredincioşi”, pentru ca Allah, care se pare că nu mai are răbdare, să fie şef peste întreg globul. Este fleşcăit, occidentalizat, permisiv. Şi, printre tinerii musulmani de astăzi, fie ei născuţi în Occident, fie pe alte meleaguri, cool este cel radical, care astăzi nici nu mai are nevoie de moschei, căci există internetul unde pot fi găsite toate mesajele radicale şi pot fi ascultaţi toţi imamii radicali. Din această perspectivă pare a fi favorizată Arabia Saudită&comp. care propagă formula extremă a wahhabismului (salafismului), exact cea îmbrăţişată de toate formulele militare sau teroriste ale islamului radical şi de tinerii amintiţi mai sus de pe toate continentele.

Asta înseamnă, în ceea ce priveşte moscheile, că deşi folositoare, deşi rămân prezenţele fizice care marchează autoritatea islamului asupra teritoriului respectiv, mai mică la început apoi tot mai mare, ele nu mai sunt singurele focare de iradiere a islamului, iar în ceea ce priveşte islamul mondial al următoarelor decenii, că Turcia însăşi va ajunge să fie devorată de virusul radicalismului extrem, la răspândirea căruia contribuie şi în interior, dar mai ales în exterior. Atunci când nu mai are ce devora, acesta se autodevorează. Este faza finală pe glob.

De același autor, pe aceeași temă:

Spune-ți părerea