Ecologiștii de mucava

Leonardo DiCaprio nu pierde nici o ocazie de a face pe ecologistul și, datorită notorietății sale, a ajuns în prezent un simbol global al ecologismului. Doar că, ca multi alții de altfel, la el ecologismul este doar declarativ. O persoană care chiar ar iubi natura nu ar contribui la poluarea acesteia așa cum contribuie Leonardo DiCaprio. Doar zilele trecute a zburat cu un avion privat pe ruta Franța – New York și retur doar pentru a primi nu știu ce premiu din partea unei organizații ecologiste americane.

Nici noi nu ducem lipsă de asemenea „ecologiști”. Cel mai recent exemplu este Lucian Mîndruță, organizatorul expediței „Cu bicicleta la mare”. În jur de 450 de bicicliști au plecat din București pe biciclete, jumătate dintre ei ajungând la mare în confortul autocarelor care i-au insoțit. Apoi au mai fost și echipajele de poliție și cele de la SMURD care i-au însoțit pe drum, echipaje care normal că nu erau pe biciclete. La fel ca și echipajele mass media, doar mesajul ecologist trebuie promovat. Odată ajunși la mare, bicicliștii iubitori de natură ai lui Mîndruță au ținut o petrecere și s-au întors la București. Dar nu pe biciclete, ci în confortul autocarelor. Echipele de filmare își făcuseră bagajele și nu mai avea rost ca ecologiștii noștri să mai facă pe ecologiștii.

Iată cui mulțumește, printre alții, Lucian Mîndruță pentru succesul expediției:

– MOL Romania, cei care ne-au alimentat masinile de insotire si autocarele si camioanele cu care am intors bicicletele si participantii la Bucuresti ieri seara.
[…]
– Fireste, nu pot uita Politia si Smurd. Oameni care au muncit cot la cot cu noi pentru ca aceasta tura – cea mai mare de lunga distanta din Romania – sa se intample. Multumim motociclistilor, de asemenea!
– Partenerii nostri tehnici merita si ei recunoastere: de la Tiriac Auto am luat cu imprumut un Hyundai Tucson, un Ford Ranger si un Mercedes V. Foarte utile!

[…]

Drumul nostru a fost unul cu zero amprenta de carbon. Adica am platit pentru ca, undeva in Amazon, cineva sa puna niste copaci care sa absoarba emisiile noastre. S-au ocupat de asta Carbon Expert si Allcot Group.
– DB Schenker n-a avut doar echipa grozava de ciclisti, ci si tirurile care le-au carat inapoi la Bucuresti. (site-ul expediției)

Eu mă întreb dacă Lucian Mîndruță realizează penibilul situației. Un grup de așa ziși ecologiști poluează la greu România și apoi cumpără niște „credite de carbon” (!?) ca să poată susține că ei, de fapt, nu poluează.

In premiera, marsul la mare are o amprenta de carbon zero. Emisiile de gaze cu efect de sera ale masinilor de insotire si ale autocarelor sunt neutralizate prin achizitia de credite de carbon de la compania romaneasca Carbon Expert, in parteneriat cu ALLCOT Group. (Carbon Expert)

În încheiere vreau să spun că nu am absolut nimic împotriva iubitorilor adevărați ai naturii, printre care cred că mă pot număra și eu. Fiecare dintre noi ar trebui să conștientizăm că trebuie să fim responsabili și să avem grijă de mediul înconjurător nu doar pentru noi ci și pentru cei ce vor veni după noi. Nimic nu se compară cu mirosul florilor și a ierbii în mijlocul naturii, acompaniate de ciripitul păsărelelor și bâzâitul insectelor învaluite de razele soarelui care strălucește pe cerul albastru.

Pe mine mă deranjează acești ecologiști de mucava care, de fapt, la nivel individual, sunt printre cei mai mari poluatori ai planetei.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost