Institutul Wiesel contra Ogoranu. Alexandru Florian cere Primăriei Capitalei să interzică expoziţia jubiliară dedicată eroului anticomunist

Suntem informaţi că Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel” a cerut Primăriei Bucureşti să retragă autorizaţia acordată Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu” pentru desfăşurarea în aer liber a unei expoziţii dedicată împlinirii a 10 ani de la moartea celui ce a condus rezistenţa armată din munţii Făgăraşului până în 1955.

Secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, dl Florin Dobrescu, ne-a declarat că în cursul acestei dimineţi a fost contactat de un reprezentant al Primăriei Bucureşti, care i-a făcut cunoscut faptul că, în data de 10 mai a.c., Institutul Elie Wiesel a depus o adresă prin care solicită retragerea autorizaţiei pentru expoziţia jubiliară.

Vernisajul acestei expoziţii este programat astăzi, joi 12 mai, la orele 18, în scuarul Colţea din Piaţa Universităţii, fiind anunţată participarea unor personalităţi de marcă precum Dan Puric, Lucia Hossu Longin ori Marius Oprea.

Reprezentantul Primăriei a făcut cunoscut conducerii Fundaţiei faptul că directorul Alexandru Florian al Institutului Wiesel şi-a întemeiat cererea pe faptul că Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fost legionar şi fascist, invocând Legea 217/2015. De asemenea, preşedintele Institutului Wiesel a invocat faptul că Primăria Sectorului 3 nu ar fi fost avizată în legătură cu acest eveniment.

Florin Dobrescu a declarat că Primăria Capitalei a autorizat această manifestare şi că există un protocol semnat în acest sens. De asemenea, el a arătat că Fundaţia Ogoranu a avizat în urmă cu două săptămâni şi Primăria Sectorului 3. Acestea cu toate că Legea 60/1991 a manifestărilor publice exceptează de la obligativitatea obţinerii autorizării acele manifestări cu caracter cultural, istoric, memorial şi religios. Cu toate acestea, reprezentanţii Fundaţiei Ogoranu au obţinut autorizarea, din dorinţa deplinei încadrări în legalitate.

Secretarul Fundaţiei Ogoranu a decalarat că vernisajul de la ora 18 se va ţine în condiţii normale şi invită pe toţi prietenii eroului anticomunist să participe la acest moment de reamintire a luptei şi idealurilor acestuia.

UPDATE 13,56. PRIMĂRIA CAPITALEI DECLARĂ CĂ EXPOZIŢIA DEDICATĂ LUI OGORANU ESTE LEGALĂ. Ca urmare a dovezii avizării Primăriei Sectorului 3 de către Fundaţia Ogoranu, reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat că expoziţia jubiliară Ion Gavrilă Ogoranu întruneşte condiţiile de legalitate.

VĂ AŞTEPTĂM ASTĂZI LA ORA 18 ÎN PIAŢA UNIVERSITĂŢII SĂ NE AMINTIM DE EROUL NOSTRU!

Sursa: Buciumul


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost