Tot răul spre bine

Marea Britanie este compusă din patru țări: Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Brexit, referendumul de ieșire din Uniunea Europeană a avut câștig de cauză la nivel de Regat cu un scor de 52% la 48%. Dar, dacă ne uităm mai atent la rezultate, vedem că lucrurile se complică. La nivel de țări, Anglia și Țara Galilor au votat pentru părăsirea UE în timp ce Scoția și Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în Uniune. 62% dintre scoțieni și 56% dintre cetățenii Irlandei de Nord s-au pronunțat pentru rămânere, în timp ce 53% dintre englezi și galezi s-au pronunțat pentru părăsire.

Rezultatele brexit

Să asistăm, oare, la începutul dezintegrării Regatului Unit? Nicola Sturgeon, prim minstrul Scoției, a declarat că este foarte probabilă organizarea unui nou referendum în care scoțienii vor avea ocazia să se pronunțe dacă doresc să devină independenți. Să ne amintim că în septembrie 2014 s-a desfășurat un asemenea referendum. La vremea respectivă, la o participare de 84,6%, 55,3% dintre scoțieni s-au pronunțat împotriva declarării independenței. Cu siguranță rezultatele ar fi exact invers în prezent.

În același timp, la doar câteva ore după anunțarea rezultatelor, destul de mulți dintre cei ce au votat pentru părăsirea UE au regrete.

Pe site-ul Parlamentului britanic există deja o petiție semnată de peste 400.000 de cetățeni care cer organizarea unui al doilea referendum. Deoarece pragul de cel puțin 100.000 de semnături a fost atins în timp record, Parlamentul va trebui să o ia în discuție.

Dar rezultatul referendumului de joi are și părți bune, dacă nu ați citit analiza excelentă pe această temă a lui Corneliu Berari vă invit să o faceți neapărat.

Pronosticul meu este că, până la urmă, Marea Britanie nu va părăsi Uniunea dar, pentru asta, Uniunea va trebui să sufere schimbări majore, să renunțe la a trata statele componente cu superioritate, să renunțe la impunerea cu forța a punctelor de vedere ale unei „elite” minoritare asupra majorității. Și aici mă refer, de exemplu, la invazia musulmană încurajată de la Bruxelles sau la denaturarea conceptului de familie prin impunerea căsătoriilor homosexuale.

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Ultimele articole de Tudor Marincu (toate)

Spune-ți părerea